Pentru toţi regizorii, în general. Şi pentru scenarişti şi pentru producători. Şi când nu înţeleg să roage pe cineva să le explice aşa poate nu mai apar aberaţii în filme.
Eu una am vazut mai întâi filmele,intr-un foarte scurt timp,caci mi-au placut toate,si după am citit cărțile,intr-un si mai scurt timp si pot sa spun ca am fost destul de fericita sa observ ca nu au fost diferente prea mari,asa cum se intampla de obicei si m-am bucurat de faptul ca autoarea nu a insistat prea tare pe scenele romantice…
Lumea ar fi un loc mai bun dacă ar face asta 😀 (mă refer și ca realizatorii unui film să citească cartea pe care se bazează – unde este cazul, desigur – dar și la aruncatul cărții în față în cazul în care nu citesc 😀 ).
Academia Vampirilor ar fi ieșit altfel dacă măcar ar fi citit cartea 😐 😦
Cel mai rau este atunci cand se schimba lucruri importante, vitale dintr-o carte…sau ceea ce ma enerveaza destul de mult este cand unele personaje nu apar deloc in ecranizare.
Multor regizori si scenaristi ar trebui sa li se intample asa ceva , mai ales celor care au creat filme oribile care ar fi putut fi mega capodopere dat fiind factul ca la baza lor au stat niste carti geniale 😐
e complicat sa faci un fimp dupa o carte, trebuie sa urmaresti cartea,sa faci fimul interesant, sa nu schimbi prea mult. majoritatea filmelor m-au dezamagit, dar eu am preferat oricum mai mult cartile

LikeLike
Hahaha! Ce mişo e!
Aş face şi eu asta câtorva regizori…
LikeLike
pentru tot staff-ul! READ IT!! XD
LikeLike
Daaa, cel mai bun sfat. Desi la Breaking Dawn part 2 au facut o treaba foarte buna.
LikeLike
Am auzit multa lume spunand asta si desi n-am citit cartile, chiar mi s-a parut reusit *-*
LikeLike
Dar nu au schimbat nimic la BD p2. Au adăugat o scenă care nu era în carte, dar în film era un fel de “aşa ar fi fost dacă…”.
LikeLike
Pe mine cartea m-a plictisit insa filmul mi-a placut foarte mult datorita scenei respective.
LikeLiked by 1 person
Da, filmul a fost diferit. Partea intai din carte mi-a placut mai mult si mie.
LikeLike
Eu una am vazut mai întâi filmele,intr-un foarte scurt timp,caci mi-au placut toate,si după am citit cărțile,intr-un si mai scurt timp si pot sa spun ca am fost destul de fericita sa observ ca nu au fost diferente prea mari,asa cum se intampla de obicei si m-am bucurat de faptul ca autoarea nu a insistat prea tare pe scenele romantice…
LikeLike
O Doamne, daaa. Si actorii, va rog sa cititi si cartea 😀
LikeLike
Mda,asa ar trebui sa faca…
LikeLike
Ar trebui…
LikeLike
Lumea ar fi un loc mai bun dacă ar face asta 😀 (mă refer și ca realizatorii unui film să citească cartea pe care se bazează – unde este cazul, desigur – dar și la aruncatul cărții în față în cazul în care nu citesc 😀 ).
Academia Vampirilor ar fi ieșit altfel dacă măcar ar fi citit cartea 😐 😦
LikeLike
Cel mai rau este atunci cand se schimba lucruri importante, vitale dintr-o carte…sau ceea ce ma enerveaza destul de mult este cand unele personaje nu apar deloc in ecranizare.
LikeLike
True :))
LikeLike
Reblogged this on The books of a lifetime.
LikeLike
Si pentru toti tipii cu care m-am intalnit si eu zis : “De ce sa citesc cand pot sa vad filmul ?” 😐😐😐😐😐😐😐😐
LikeLike
Multor regizori si scenaristi ar trebui sa li se intample asa ceva , mai ales celor care au creat filme oribile care ar fi putut fi mega capodopere dat fiind factul ca la baza lor au stat niste carti geniale 😐
LikeLike
OMG!Asa as face si eu asta câtorva regizori… :))
LikeLike
OMG! De acord ! Unii chiar ar trebui sa-si primeasca o carte in fata pentru filmele pe care le regizeaza! :))