Recenzie Regina umbrelor

Descriere: Celaena
Sardothien a revenit în regatul său, pentru a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea
şi a-şi elibera ţinutul de tiranicul rege care a răpit magia. Pentru prima
dată, şi-a acceptat identitatea. Este Aelin Galathynius, Regina Terassenului,
însă, înainte de a redobândi tronul, trebuie să lupte. Cel de-al patrulea volum
al seriei Tronul de cleştar continuă aventurile Caelenei, în drumul său spre un
deznodamânt care i-ar putea schimba viaţa pentru totdeauna.
Rating: 5/5

 

Opinie:
 
Epic. Acesta este
singurul cuvant la care ma pot gandi sa descriu Regina Umbrelor pentru a-i putea reda complexitatea ei, deoarece
chiar daca am iubit Tronul de Clestar,
iar Diamantul de la Miezul Noptii m-a
lasat fara cuvinte si Mostenitoarea
Focului
mi-a rupt inima in mii de bucatele, niciunul dintre acele volume nu
s-a simtit la fel de grandios precum acesta – lumi s-au intalnit, datorii au
fost platite si o regina s-a ridicat la glorie.
Voi incepe prin a spune ca am citit-o de doua ori in doar
cateva zile – o data devorand-o de la coperta la coperta, hranita de acea
nevoie interminabila de a fl ace se intampla in continuare, iar apoi pur si
simplu pentru a-i savura istetimea. Dar cand am terminat-o pentru a doua oara,
am realizat ceva extreme de important: Regina Umbrelor este un tribute pentru
eroinele puternice, fie ele principale sau secundare.
Va veti minuna complet de dezvaluirea lui Aelin Ashryver
Galathynius, pentru ca in realitate nu ati cunoscut-o pana acum. Bineinteles, e
aceeasi eroina pe care am indragit-o pe parcursul acestor ultime 3 carti, dar
totusi o persoana diferita. Fiecare trasatura a Celaenei Sardothien este
augmentata si combinata intr-un mod de maestro pentru a crea un personaj unic.
E tot o tanara aroganta, incapatanata, curajoasa si cu limba ascutita, dar este
implicate intr-un proces de redefinire a caracterului ce-i permite sa devina o
regina determinata, vicleana si feroce.
Totodata, s-a maturizat si, pentru
prima data, a inlocuit impulsivitatea specifica cu o atitudine deschisa la
minte, calculate si uneori chiar binevoitoare. Aelin a reusit (prin acele
teribile sesiuni de vindecare din Mostenitoarea Focului) sa piarda cate ceva din
intunecimea ei, permitand adevaratei sale forte – mentale si fizice – sa
straluceasca in acest volum.
Trecand la urmatoarea eroina magnifica, posibil preferata
mea din acest volum: Manon Blackbeak. A fost fabuloasa intr-o maniera
uluitoare. Nu m-as fi asteptat la asa o transformare: nu mai incununeaza
disciplina si obedienta la acelasi nivel. Incepe sa se intrebe. Incepe sa
planifice. Incepe sa ia atitudine, incet, dar sigur, precum Dorian a facut in
volumele 2 si 3. Este glorios de cruda, dar nu este rea si am iubit-o extreme
de mult. Abia astept momentul cand sfidarea ei le va lasa pe vrajitoare
ingenunchind la picioarele ei.
Iar cand cele doua s-au intalnit?! Totul s-a ridicat la un
alt nivel. A fost clar scena mea favorite din tot romanul, reusind sa imi
intreaca asteptarile de 1000 de ori – erau fatale si puternice si absolut
splendide.
Atentia pica in mod egal si pe alte domnisoare. Pregatiti-va sa va indragostiti
iremediabil de Asterin. E atat de loiala, iar povestea ei va va impresiona pana
la lacrimi. Avem in sfarsit ocazia sa o reintalnim pe Kaltain si o gasim in
propriul ei colt de iad, insa cateva rasturnari de situatie au transformat-o si
pe ea intr-un jucator fatal. In orice caz, am regretat ca nu am putut sa o
cunoastem mai bine inainte, caci are respectul si admiratia mea pe deplin. De
asemenea, cartea aceasta ne-a introdus alte eroine kick-ass: Lysandra, ce s-a
dovedit a fi surprinzatoare; Elide Lochan, determinata si curajoasa; Nesryn
Faliq, care a fost pur si simplu superba.
 
Acum sa discutam
despre baieti. In primul rand, Chaol. Reuniunea lui cu Aelin nu a fost cea mai
frumoasa si am fost suparata pentru comportamentul lui. Cu toata acestea, va
pot asigura ca ramane fidel personalitatii sale, loialitatea si altruismul
caracteristice reamintindu-mi de ce imi placea atat de mult, iar grijiile si
dubiile sale fiind sincronizate cu cresterea, mostenirea si prioritatile sale.
Avand siguranta lui Dorian ca scopul absolut, disperarea lui este amara.
 
Si ca veni vorba
de Dorian, scumpul, pretiosul si inocentul meu Dorian. M-a omorat in cartea
aceasta. M-a omorat cu cele cateva capitole ale sale ce-l descriau in agonie si
durere. M-a omorat cu singuratatea sa, cu sentimentul de a fi pierdut si cu
acceptarea faptului ca se va ineca intr-un ocean de ger si intuneric. Si, nu in
ultimul rand, m-a omorat cu forta lui de a lupta constant inapoi, cu dorinta
lui de a se elibera de monstrul ce salasluieste in el si cu protectia pe care a
asigurat-o celor dragi lui. Nu va mai inghenunchea in fata altora si este marcat
pentru totdeauna. L-am iubit chiar si cand mi-a frant inima.
 
Aedion este fara
doar si poate un nou preferat de-al meu. Faptul ca este varianta masculina a
lui Aelin este doar o particica din personalitatea sa – a reusit sa ma
inlacrimeze si sa ma inveseleasca datorita iubirii nemarginite pentru regina
sa, iar loialitatea lui si sarcasmul sau au fost o combinatie perfecta. Iar
dezvaluirea tatalui sau? WOW.
 
Ne intalnim (din
nou pentru cei care au avut ocazia sa citeasca volumul premergator seriei, The
Assassin’s Blade, din pacate indisponibil la RAO inca) cu Regele Asasinilor, Arobynn
Hamel. Nu a dezamagit deloc prin cruzimea si viclenia sa, dar satisfactia pe
care am resimtit-o atunci cand elevul si-a intrecut profesorul a fost fara de
pret.
 
Rowan Whitethorn
este din nou o parte imp
ortanta a cartii si am savurat fiecare clipa alaturi de
acest personaj. Devotament, intelepciune, intensitatea masculina au fost
impletite subtil cu vulnerabilitatea sa ocazionala. Efectul lui Aelin asupra
lui aduce intr-adevar la suprafata fatede pe care nu le-am mai intalnit
inainte.
Insa cea mai buna
parte a acestor personaje nu este nici macar personajele per ce, ci relatiile
incalcite dintre acestea. Fratiile sunt fara de cusur – Dorian si Chaol
redefinesc prietenia, Aedion si Rowan plaseaza fundatia unei cavalerii
puternice, Aelin si Manon introduc conceptul delicios si imprevizibil de
frenemy (friend + enemy), iar regina gseste prietenie in Lysandra. Aelin si
Aedion sunt mult mai incredibili decat mi-am imaginat vreodata, iar reuniunea
lor a fost absolut splendida (am plans, serios), iar Cele Treisprezece
demonstreaza din nou ca pot reprezenta o familie. In plus, trio-ul original
redevine inca o data o echipa formidabila – Dorian si Aelin sunt cireasa de pe
tort, eventual intrecuti de Dorian si Chaol. Tachinarile, dar si sprijinul si
dedicarea sunt toate inscriptionate in fiecare dintre aceste relatii,
imprimandu-le o calitate magica.
 
Asteptati-va la
romance. De tipul wow. Cu ardere lenta. Cu tensiune la maxim. De asemenea, noi
sentimente se pot intrezari pentru unul dintre baieti care sper sa se manifeste
mai pregnant in viitor. Si si si poate sunt putin fraiera ca sper la asta si ca
aduc asta in discutie, dar presimt cumva Dorian si Manon?? CACI APROB, MAAS.
 
Toata vorbaria
mea despre personaje arata cat de echilibrata a fost aceasta carte, deoarece Regina Umbrelor se bazeaza foarte mult
pe linia narativa. Atat de multe rasturnari de situatia venind din partea lui Arobynn
si din cauza demonilor Valg si a cauzei rebelilor si din partea lui Maeve si a
Regelui si a Ducelui (se pare ca e un actant principal). Intriga Valg este o
nesfarsita fantana de teritoriu terifiant si se pare ca ne vom aventura si mai
adanc in lumea lor. Este un thriller stupefiant si fabulos scris. Ultimele
aproximativ 200 de pagini sunt o opera de arta in adevaratul sens al
cuvantului, mentinand cititorul pe marginea scaunului, sorbind din priviri
fiecare cuvintel, dar aceasta continuare este mai intunecata si insangerata
decat oricare dintre cele anterioare.
 
Regina Umbrelor nu este neaparat in intregime perfecta. Am usoare
plangeri, precum Rowan fiind putin prea „moale” in unele momente, iar Dorian si
Chaol neprimind destula atentie, dar nu ma supara atat de tare caci SJM a
compensat cu multe altele si sunt constienta ca nu putem avea tot ce ne dorim.
Oricum, a avut aproape 700 de pagini! Preferata mea ramane totusi Mostenitoarea Focului, cu Regina Umbrelor si Diamantul de la Miezul Noptii nu foarte departe, caci acea carte
mi-a rupt sufletul in bucatele si nu si-a cerut scuze. In schimb, Regina
Umbrelor a facut asta prin acel sfarsit fenomenal ce a declansat un zambet
enorm pe fata mea brazdata de lacrimi de fericire. A fost aievea unor scuze
personale venite de la autoare pentru fiecare data in care am plans si am
agonizat din cauza povestii ei devastatoare.
 
Inca o data,
Sarah J. Maas si-a folosit cel mai bun arsenal si a preluat fraiele genului YA
Fantasy cu o lume geniala, personaje nemaipomenite si o intriga captivanta. Ea
este autoarea mea preferata si, desi sunt obisnuita cu abilitatile sale
creatoare, ea continua sa ma uimeasca cu fiecare carte pe care o concepe. Am
primit absolut tot ce mi-am dorit inainte, chiar si dorintele pe care le
credeam imposibile sa se adevereasca. Asa ca multumesc, SJM, pentru aceasta
carte remarcabila.
 

 

Regina Umbrelor
este o continuare a seriei mele preferate care iti taie rasuflarea. Plina de
actiune, fascinanta si incurajatoare (da, ati citit bine), aceasta carte merita
toate laudele posibile si ma inclin reginelor – Sarah si Aelin, sunteti
amandoua spectaculoase. 
Recenzie by Andreea P.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s