Furia Diminetii de Pierce Brown la targul Gaudeamus

Editura Paladin îți dă întâlnire la Gaudeamus! Cărți cu Colți te ajută să descoperi în fiecare săptămână câte o carte pe care să o adaugi în wishlist-ul GAUDEAMUS 2017.

Mai jos veti putea citi in avanpremiera un fragment din noua carte Furia Diminetii de Pierce Brown pe care o puteti cumpara de la targul Gaudeamus.

furia aurie rasklop

Furia Dimineții, Pierce Brown

Traducere din limba engleză de Iulia Pomagă

Editura Paladin, 2017

Golful râsului

Mă grăbesc spre gaură. Apa clipoceşte paşnic pe margine. Gheaţa e prea densă să o văd pe Mustang înotând, dar lanterna luceşte sub crusta groasă de un metru, albastră şi îndreptându-se către ţărm. Mă iau după ea. Holiday încearcă să se târască spre mine. Îi strig să rămână pe loc şi să folosească trusa medicală.

Mă iau după lumina lui Mustang. Briciul îmi alunecă pe gheaţă, urmărind lumina de dedesubt, până când aceasta se opreşte. Nu a trecut suficient cât să fi rămas fără aer, dar nu se mişcă preţ de zece secunde. Apoi lumina începe să se stingă. Gheaţa şi apa se întunecă în timp ce lumina se scufundă în mare. Trebuie s-o scot de-acolo. Lovesc cu briciul în gheaţă până reuşesc să sparg o bucată. Urlu în timp ce îmi bag degetele între crăpături, ridic bucata de gheață şi o arunc în spate. Apa e plină de cadavre palide şi de sânge. Mustang se năpustește la suprafaţă plângând de durere. Ragnar e lângă ea, vânăt şi nemişcat. Mustang îl ţine cu mâna stângă în timp ce cu dreapta loveşte ceva albicios din apă.

Îmi înfig briciul în gheaţa din spatele meu şi apuc bine mânerul. Mustang mă prinde de mână şi o trag afară. Apoi îl tragem pe Ragnar, icnind din cauza efortului. Mustang se agaţă de gheaţă şi se prăbușește odată cu el. Dar nu e singură. Un fel de vierme alb, de dimensiunile unui om mic de statură, s-a prins de spatele ei. Are forma unui melc, dar în loc de cochilie are o carne dură, păroasă şi transparentă plină de zeci de guri mici cu dinţi ca acele, care o rod de spate. O mănâncă de vie. O altă creatură, de dimensiunile unui câine mare e prinsă de spatele lui Ragnar.

— Ia-o de pe mine! ţipă Mustang lovind înnebunită cu briciul. Ia-o de pe mine!

Creatura e mai puternică decât credeam şi se târăşte spre gaura din gheaţă încercând să o tragă pe Mustang înapoi în sălaşul ei. Răsună o împuşcătură şi o văd cum tresare după ce glonţul tras de Holiday o loveşte fix într-o parte. Sânge negru ţâşneşte din ea. Creatura ţipă şi nu se mai mișcă atât de repede, așa că am timp să ajung la Mustang şi să i-o tai cu briciul de pe spate. Îi dau un picior şi văd cum se zbate şi trage să moară. Lighioana de pe spatele lui Ragnar o tai în două, i-o iau din spate şi o arunc.

— Sunt mai multe acolo jos. Plus ceva şi mai mare, îmi zice Mustang ridicându-se cu greu.

Faţa i se aspreşte când îl vede pe Ragnar. Mă duc în fugă spre el. Nu mai respiră.

— Păzeşte gaura, îi spun lui Mustang.

Prietenul meu uriaş arată ca un copil acolo, pe gheaţă. Încep procedura de resuscitare. Îi lipseşte cizma stângă. Ciorapul i-a ieşit aproape de tot. Piciorul i se lovește pe gheaţă în ritmul masajului cardiac. Holiday se împleticește până la noi. Are pupilele foarte dilatate din cauza analgezicelor. Şi-a aplicat pe picior piele-artificială din trusa medicală. Dar pentru că rana e adâncă, după ce efectul analgezicelor va trece, n-o să mai poată merge. Se prăbuşeşte pe gheaţă lângă Ragnar. Îi trage ciorapul pe picior de parcă asta ar conta acum.

— Întoarce-te, mă trezesc spunând.

Saliva mi-a îngheţat pe buze. Pleoapele îmi îngheaţă din cauza lacrimilor pe care nici nu ştiam că le vărs.— Întoarce-te. Treaba ta aici încă nu e terminată.

Tatuajul Urlătorilor se vede întunecat pe pielea lui palidă. Runele protectoare de pe faţa lui seamănă cu nişte lacrimi.

— Oamenii tăi au nevoie de tine, îi spun.

Holiday îl ţine de mână. Mâinile ei laolaltă nu sunt la fel de mari ca laba lui cu şase degete.

— Vrei ca ei să câştige? întreabă Holiday. Trezeşte-te, Ragnar. Trezeşte-te.

Tresare sub mâinile mele. Pieptul i se mişcă în timp ce inima începe să-i bată. Apa îi iese pe gură. Confuz, loveşte gheaţa cu brațele şi tuşeşte după aer. Trage cu sete aer în piept. Pieptul lui uriaş se mişcă în timp ce priveşte spre cer şi pe buze îi apare un zâmbet sfidător.

— Nu încă, Mamă-a-Toate. Nu încă.

— Suntem futuţi, zice Holiday uitându-se la puţinele provizii pe care Mustang a reuşit să le ia de pe navă.

Ne adăpostim într-o râpă şi pentru o vreme scăpăm de vânt. Nu e cine ştie ce. Ne strângem în jurul căldurii slabe pe care o degajă două facle termice, după ce am fugit peste calota de gheaţă măcinaţi de vântul care bătea cu optzeci de kilometri pe oră. Furtuna se lasă întunecată peste apa din spatele nostru. Ragnar o priveşte atent în timp ce noi ne sortăm proviziile. Avem un dispozitiv GPS, câteva batoane de proteine, două lanterne, hrană deshidratată, o plită termică şi o pătură termică mare cât să-i ajungă doar unuia dintre noi. Am învelit-o pe Holiday cu ea, costumul ei fiind cel mai afectat. Mai avem şi un pistol de semnalizare, un dispozitiv de aplicat piele artificială şi două ghiduri digitale de supravieţuire de mărimea unui deget.— Are dreptate, zice Mustang. Dacă nu plecăm de-aici, suntem morţi.

Cutiile noastre cu arme s-au dus. Armurile, cizmele gravitaţionale şi proviziile sunt pe fundul mării. Tot ce le-ar fi permis Obsidienilor să îşi distrugă Zeii. Tot ce ne-ar fi permis să îi contactăm pe prietenii noştri de pe orbită. Sateliţii sunt orbi. Nu se uită nimeni după noi. Nimeni în afară de cei care au tras în nava noastră. Singurul lucru bun e că şi ei s-au prăbuşit. Am văzut epava arzând în munţi când am traversat banchiza. Dar dacă au supravieţuit, dacă au echipament, atunci o să ne vâneze şi noi va trebui să ne apărăm cu patru brice, o puşcă şi un pumn electromagnetic care mai are puţină baterie. Pieile-de-focă de pe noi sunt tăiate şi distruse. Dar deshidratarea o să ne omoare cu mult înaintea frigului. Cât vezi cu ochii nu sunt decât pietre negre şi gheaţă. Dacă mâncăm gheaţă, temperatura noastră internă o să scadă şi o să murim de frig.

— Trebuie să găsim un adăpost corespunzător, zice Mustang suflându-și în mâinile înmânușate şi tremurând. Ultima dată când m-am uitat pe hărţile din carlingă eram la două sute de kilometri de vârfuri.

— Ar putea la fel de bine să fie şi o mie, zice Holiday ţâfnoasă.

Îşi roade buza de jos şi se holbează la proviziile noastre de parcă asta le-ar face să se înmulţească.

Ragnar privește obosit. Cunoaşte teritoriul ăsta. Ştie că nu putem să supravieţuim aici. Şi chiar dacă nu vrea să ne spună asta, ştie că o să ne vadă murind unul după altul fără să poată face nimic în privinţa asta. Holiday o să moară prima. Apoi Mustang. Pielea ei de focă e ruptă acolo unde a muşcat-o fiara şi apa s-a infiltrat deja în tăietură. Apoi o să mă duc eu, şi el o săsupravieţuiască. Cât de aroganţi trebuie să fi părut gândindu-ne că o să venim şi o să-i eliberăm pe Obsidieni într-o singură noapte.

— Pe aici nu sunt nomazi? îl întreabă Holiday pe Ragnar. Am tot auzit poveşti despre legionari izolaţi…

— Nu sunt poveşti, spune Ragnar. Clanurile se aventurează rar pe gheaţă după ce se termină toamna. Ăsta e anotimpul Mâncătorilor.

— Nu mi-ai spus despre ei, îi zic.

— Credeam că o să trecem peste teritoriul lor. Îmi pare rău.

— Ce sunt Mâncătorii? întreabă Holiday. Cunoştinţele mele de antropologie a Antarcticii sunt de căcat.

— Mâncători de oameni, spune Ragnar. Dezonoraţi şi alungaţi din clanuri.

— Afurisită treabă.

— Darrow, trebuie să fie o cale de a-i contacta pe oa­menii tăi ca să ne ia de-aici, îmi zice Mustang, hotărâtă că găsească o soluţie.

— Nu e. Antenele de bruiaj de pe Asgard acoperă tot continentul. Singurul mijloc de comunicaţie e la mii de kilometri de aici. Asta dacă nu găsim ceva pe cealaltă navă.

— Cine era pe nava aia? întreabă Ragnar.

— Nu ştiu. Nu poate să fie Şacalul, spun eu. Dacă ştia că suntem aici, îşi trimitea toată flota după noi, nu o singură navă într-o misiune secretă.

— E Cassius, spune Mustang. Presupun că a venit pe o navă camuflată, cum am făcut și eu. Trebuia să fie pe Luna. Ăsta era unul dintre aspectele pozitive ale faptului că negocierile aveauloc aici. Dacă îi prinde cineva că acţionează pe la spatele fratelui meu, o să le fie la fel de rău ca şi mie. Sau mai rău.

— De unde ştia în care navă suntem? întreb eu.

— Poate că a mirosit diversiunea, ridică Mustang din umeri. Poate că ne-a urmărit din Ace. Nu ştiu. Nu e prost. Te-a mai prins odată în timpul Ploii, când treceai pe sub zid.

— Sau i-a spus cineva, zice Holiday sumbră.

— De ce i-aş fi spus dacă şi eu eram pe nenorocita de navă? întreabă Mustang.

— Da, păi să sperăm că e Cassius, spun eu. Dacă e el, atunci n-o să sară în cizmele gravitaţionale ca să zboare până la Asgard, pentru că atunci va trebui să-i explice Şacalului în primul rând ce căuta pe Phobos. Apropo, ce s-a întâmplat cu nava lor? A părut că cineva lansează o rachetă din nava noastră, doar că noi nu aveam rachete.

— Erau rachete în cutii, zice Ragnar. Am tras o sarissa de pe rampa de încărcare cu un lansator de umăr.

— Ai tras cu o rachetă în ei în timp ce ne prăbuşeam? întreabă Mustang nevenindu-i să creadă.

— Da. Şi am încercat să strâng cizmele gravitaţionale. Am eşuat.

— Eu cred că te-ai descurcat foarte bine, zice Mustang râzând.

Râsul e molipsitor şi râdem cu toţii, chiar şi Holiday. Ragnar nu înţelege comicul situaţiei. Buna mea dispoziţie dispare însă repede când Holiday tuşeşte şi-şi strânge şi mai bine gluga.

Mă uit la norii negri de deasupra mării.

— Cât mai avem până ne ajunge furtuna, Ragnar?

— Cam două ore. Se mişcă rapid.

— O să se facă minus şaizeci de grade, zice Mustang. N-o să supravieţuim. Nu cu un echipament ca ăsta.Vântul urlă prin râpă şi peste peisajul montan mohorât din jurul nostru.

— N-avem decât o singură opţiune, spun eu. Ne mobilizăm, trecem munţii şi ajungem la nava prăbușită. Dacă într-adevăr e Cassius acolo, o să aibă măcar o grupă de mercenari din Legiunea a XIII-a cu el.

— Asta nu e bine, zice Mustang îngrijorată. Cenuşiii ăia sunt mai bine antrenaţi decât noi pentru lupta pe timp de iarnă.

— Mai bine decât tine, zice Holiday trăgându-şi pielea-de-focă pentru a-i arăta lui Mustang tatuajul legiunii a XIII-a de pe gâtul ei. Nu şi decât mine.

— Eşti un dragon? întreabă Mustang neputând să-şi ascundă uimirea.

— Am fost. Ideea e asta: RLP, regulamentul de luptă pretorian dispune ca orice transport de cursă lungă să fie dotat cu echipament de supravieţuire suficient cât să îi ajungă fiecărei grupe o lună în orice fel de condiţii. O să aibă apă, mâncare, căldură şi cizme gravitaţionale.

— Şi dacă au supravieţuit prăbuşirii? zice Mustang uitându-se la spatele rănit al lui Holiday şi la restul armamentului nostru.

— Atunci nu o să supravieţuiască întâlnirii cu noi, zice Ragnar.

— Şi e mai bine să-i lovim înainte să apuce să se adune, spun eu. Plecăm acum, mergem cât putem de repede şi poate ajungem acolo înaintea să ne lovească furtuna. E singura noastră şansă.

Ragnar şi Holiday mi se alătură; Obsidianul strânge echipamentul, iar Cenuşia îşi verifică gloanţele. Dar Mustang ezită. E ceva ce nu ne-a spus încă.

— Ce e? o întreb.Vântul urlă prin râpă şi peste peisajul montan mohorât din jurul nostru.

— N-avem decât o singură opţiune, spun eu. Ne mobilizăm, trecem munţii şi ajungem la nava prăbușită. Dacă într-adevăr e Cassius acolo, o să aibă măcar o grupă de mercenari din Legiunea a XIII-a cu el.

— Asta nu e bine, zice Mustang îngrijorată. Cenuşiii ăia sunt mai bine antrenaţi decât noi pentru lupta pe timp de iarnă.

— Mai bine decât tine, zice Holiday trăgându-şi pielea-de-focă pentru a-i arăta lui Mustang tatuajul legiunii a XIII-a de pe gâtul ei. Nu şi decât mine.

— Eşti un dragon? întreabă Mustang neputând să-şi ascundă uimirea.

— Am fost. Ideea e asta: RLP, regulamentul de luptă pretorian dispune ca orice transport de cursă lungă să fie dotat cu echipament de supravieţuire suficient cât să îi ajungă fiecărei grupe o lună în orice fel de condiţii. O să aibă apă, mâncare, căldură şi cizme gravitaţionale.

— Şi dacă au supravieţuit prăbuşirii? zice Mustang uitându-se la spatele rănit al lui Holiday şi la restul armamentului nostru.

— Atunci nu o să supravieţuiască întâlnirii cu noi, zice Ragnar.

— Şi e mai bine să-i lovim înainte să apuce să se adune, spun eu. Plecăm acum, mergem cât putem de repede şi poate ajungem acolo înaintea să ne lovească furtuna. E singura noastră şansă.

Ragnar şi Holiday mi se alătură; Obsidianul strânge echipamentul, iar Cenuşia îşi verifică gloanţele. Dar Mustang ezită. E ceva ce nu ne-a spus încă.

— Ce e? o întreb.

— Cassius, zice ea încet. Nu ştiu sigur. Dacă nu e singur? Dacă e şi Aja cu el?

Imagini pentru pierce brownPIERCE BROWN s‑a născut în 1988 în Colorado, dar a trăit în peste opt state din America, petrecându‑şi copilăria construind ascunzători şi capcane pentru verişorii lui.

Furia Dimineții este ultimul volum din trilogia dedicată revoluţionării unei societăţi abuzive care stăpâneşte întregul Sistem Solar. Prima parte a seriei, Furia Roşie, apărută pe când autorul avea 26 de ani, l‑a consacrat pe tânărul scriitor drept o interesantă nouă voce a literaturii distopice

2 thoughts on “Furia Diminetii de Pierce Brown la targul Gaudeamus

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s