Peste 700 de titluri vă așteaptă în standurile TREI și Pandora M la Gaudeamus 2017

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea)

Peste 700 de titluri îi așteaptă în standurile TREI și Pandora M/PanDA pe toți cei pasionați de cărți și de evenimente culturale, la cea de-a 24-a ediție a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învățătură. Pentru cinci zile, între 22 și 26 noiembrie, Romexpo devine centru cultural al Bucureștiului.

Specialiștii, dar și publicul pasionat de psihologie, vor găsi la standul Editurii Trei o nouă colecție dedicată psihologiei jungiene: Misterele inconștientului colectiv. Aşa cum spunea renumitul psihiatru C.G. Jung, inconştientul colectiv, semnificând întreaga moştenire spirituală a evoluţiei omenirii, se naşte mereu şi mereu în structura cerebrală a fiecărui individ. Mulţi gânditori, psihologi și psihoterapeuţi au încercat să descifreze şi să explice această parte nevăzută a lucrurilor, să-i dea o formă pe care conştiinţa umană să o poată conţine. Noua colecţie a Editurii Trei, Misterele inconștientului colectiv, aduce publicului cele mai de seamă cărţi scrise despre acest vast şi interesant domeniu: Omul și simbolurile sale, Introducere în psihologia jungiană de C.G. Jung și Codul sufletului de James Hillman.

Pe lângă această colecție vă așteaptăm la Gaudeamus 2017 cu 15 titluri noi din domeniile psihologiei, psihoterapiei și educației. Dintre acestea se remarcă Religii, valori și experiențe de vârf, o carte în care A.H. Maslow examinează legăturile dintre știință, religie, experiențe mistice, cogniție și valori.  Acasă nu te aude nimeni este povestea a zece mame care au avut depresie postnatală (printre care și autoarea – Cara Aiken) și modul în care au reuşit să iasă la lumină. Mai puțin e mai bine, de Kim John Payne și Lisa M. Ross, ne oferă soluții pentru a ușura viața copiilor și a-i feri de grijile lumii adulte. În plus, colecția Educație și Formare aduce un volum extrem de util pentru traineri și profesori: Formarea prin transformare: dincolo de prelegeri, de H.D. Stolovitch.

În această toamnă, Editura Trei vine la Gaudeamus cu o carte-fenomen în colecția de IstorieRomanovii 1613 – 1918, de Simon Sebag Montefiore. Saga, care a cucerit deja întreaga lume și este bestseller internațional, spune povestea intimă a ascensiunii și prăbușirii fabuloasei dinastii a Romanovilor. Volumul deschide noi perspective asupra ultimei familii imperiale ruse și asupra debutului comunismului în Europa de Est, cu doar câteva săptămâni înainte de Centenarul încheierii Primului Război Mondial și al execuției ultimilor membri ai dinastiei Romanov.

După șase ani, Arnaldur Indridason revine în colecția Fiction Connection – Crime cu un nou roman, Uitare, avându-l în prim-plan pe detectivul Erlendur. David Lagercrantz continuă seria Millennium cu cea de-a cincea carte, Dinte pentru Dinte. Lisbeth Salander este un investiga­tor mai spectaculos, mai cha­rismatic şi mai eficient decât în toate celelalte volume: fără să aibă abilităţi sociale, devine imbatabilă când trebuie să vorbească franc despre puterea coruptă.
Două dintre cele mai de succes autoare de ficțiune pentru femei adaugă titluri noi în colecția Fiction ConnectionCând vina ne desparte de Liane Moriarty și Te văd de Clare Mackintosh.

După Moartea într-o gaură neagră, lansată la Bookfest 2017, Neil de Grasse Tyson ne propune Astrofizica pentru cei grăbiți, în colecția Acum pentru viitor.
John Green a avut nevoie de cinci ani pentru a scrie încă un bestseller, Un șir infinit de țestoase. Plecând de la propria viață, Green ne împărtășește povestea Azei, o adolescentă de șaisprezece ani, în acest strălucit roman despre iubire, rezistență și puterea prieteniei.

Editura Pandora M a pregătit pentru Gaudeamus multe apariții editoriale. Cărțile din colecțiile Literary Fiction și StArt vă așteaptă la standul TREI, iar cele din colecțiile PanDACine a fost și LITERATI în standul Pandora M/ PanDA, ambele situate la nivelul 0.00 din pavilionul central Romexpo.
Cititorii cuprinși de Ferrante Fever vor descoperi în colecția Literary Fiction un nou titlu semnat Elena FerranteFiica ascunsă. Un roman puternic despre maternitate și însingurare, o meditație profundă asupra destinului.

O istorie a imaginilorDe la pictura rupestră la ecranul de computerpublicată în colecția StArt, este o capodoperă creată de incredibilul duo David Hockney & Martin Gayford. În egală măsură pătrunzătoare și incitantă, această carte este o contribuție importantă la înțelegerea felului în care reprezentăm realitatea.

Evenimentul literar al acestui sfârșit de an, publicat în colecția LITERATI, este Așa-zisa răpire a Prințului Oleomargarină, o nouă poveste semnată de legenda literaturii mondiale, MARK TWAIN. Povestea a fost recent descoperită și adusă la viață cu sprijinul extraordinar al câștigătorilor Medaliei Caldecott – Philip și Erin Stead. 

Pentru preșcolari, în colecția PanDA au apărut multe cărți frumos ilustrate: Elmer și bunicul EldoMog în întunericPom Pom e superRosie Revere, fetița inginerDoi ursuleți panda timiziOul micului bufnițăUrsulețul alb ca neaua și altele, pe care vă lăsăm să le descoperiți la stand.

Și pentru că Târgului Internaţional GAUDEAMUS are loc chiar înainte de luna cadourilor, vă recomandăm darul ideal pentru micii noștri cititori și familiile lor – Nopțile dinaintea Crăciunului, o colecție de 24 de povești clasice, ilustrate de Tony Ross, care pot fi citite în așteptarea Moșului.

Lifestyle Publishing ne propune un bestseller New York Times, o carte vândută în peste un milion de exemplare: Arta subtilă a nepăsării de Mark Manson. Este un volum diferit, în care Manson adoptă un ton sincer și un limbaj direct, fără compromisuri, încercând să ne ne ajute să trăim o viață mai plină de satisfacții și mai ancorată în concret.

Vă așteptăm la standurile Grupului Editorial Trei, în Pavilionul Central Romexpo, în perioada 22-26 noiembrie, între orele 10.00 – 20.00.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s