Posted in Fără categorie

Duelul vrăjilor la Editura Rao

Duelul vrăjilor, Sebastien de Castell

 

Kellen are 16 ani și provine dintr-una dintre familiile mari care își dispută tronul orașului. Se pregătește pentru primul său duel în urma căruia va deveni vrăjitor. El trebuie să-și pună în funcțiune cele 6 puteri: Fier, Mătase, Nisip, Suflare, Sânge, Ambră. Mai există  și o a șaptea putere, Umbră, considerată magie neagră. Dacă atunci când împlinește 16 ani nu poate trezi cele 6 forțe, Kellen devine un Sha’Tep, servitor al propriei familii sau și mai rău, este trimis în mină. Să nu treci testul, într-o societate atât de dură, este o catastrofă pentru Kellen, mai ales că sora lui mai mică s-a remarcat deja prin forța ei extraordinară. Însă puterile lui au dispărut complet. Prin urmare, el trebuie să trișeze sau să găsească alte soluții.

Kellen face parte din categoria personajelor pe care le îndrăgești imediat. Prietenii îl părăsesc unul câte unul, convinși că va deveni un Sha’Tep. Nu reușește să facă să lucească niciuna dintre benzile metalice tatuate pe antebraț și riscă să își facă de râs familia. Cu toate astea, nu se declară învins. E un luptător și, chiar dacă pierde o bătălie, el continuă războiul. Ceea ce atrage la acest erou este luciditatea lui: în fiecare situație critică, el continuă să spere că ori durerea ori tensiunea îi vor declanșa capacitatea de a face vrăji, chiar dacă e conștient de faptul că asta se întâmplă doar în romane… Nimic nu e ușor pentru Kellen, nimic nu-i vine pe tavă, cu excepția a doi prieteni, Ferius Parfax, o călătoare misterioasă care îl determină să-și schimbe destinul și o pisică-veveriță vorbitoare. Ferius îi arată că poți gândi și altfel, că te poți lupta și fără să ai puteri magice, iar pisica-veveriță îl învață cît de importantă este rezistența într-o luptă.

 

Citeste un fragment AICI 

Author:

Blogger. Music Lover. Sister. Writer. Army

One thought on “Duelul vrăjilor la Editura Rao

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s