Posted in Exclusiv, New

Fragment Fandom de Anna Day la Editura Rao

Crezi că merită să mori pentru o fantezie?

Cum ar fi să te trezești că ești Katniss (Jocurile foamei)? Sună tentant, nu? Dar realizezi repede că nu știi să tragi cu arcul, să te cațări în copaci și că nu stăpânești nicio tehnică de supraviețuire. Nu e cazul să intri în panică, poți oricînd să revii acasă, în lumea reală și să te întorci la statutul tău comod de fan care-și admiră eroii de departe. Dar dacă acest lucru nu ar fi posibil? Asta i se întâmplă lui Violet, care pătrunde în lumea la care visa. Ea îi ia locul eroinei favorite, cu tot ce presupune asta: aventuri, dragoste, dramă. Însă tânăra află că iubește ordinea și lucrurile previzibile mai mult decât se aștepta. Ea se descoperă pe sine, află că vrea să simtă că e vie și adevărată. Fantezie periculoasă este romanul de debut al Annei Day. Apărut în ianuarie la editura britanică Chicken House, cartea a înregistrat una dintre cele mai mari viteze de vânzare a titlului pe plan internațional. Astfel, pe parcursul anului 2018, aceasta va apărea  în Australia, Brazilia, Canada, China, Cehia, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Italia, Israel, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Russia, Spania, Suedia, Turcia, Statele Unite.

snapseed

Fragment

Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
Pentru Ellie şi Charlie
Prolog
Peste exact o săptămână, voi atârna în ştreang.
Voi fi spânzurată pentru prietenii mei, familia mea și, mai presus de orice, pentru dragoste. Un gând care
oferă surprinzător de puţină alinare când mă gândesc la sfoara care se va strânge în jurul gâtului meu, la
picioarele care‑mi vor atârna căutând pământul solid, la mâinile mele zbătându‑se… dansând suspendate
în aer.
Azi‑dimineaţă nu știam nimic. Azi‑dimineaţă eram la Comic Con1
, inhalând mirosul de hotdog, de
transpiraţie și de parfum, privind cu nesaţ costumele viu colorate, bliţurile aparatelor de fotografiat,
tobele și viorile. Iar ieri eram la școală, stresându‑mă cu niște tâmpenii de prezentări la engleză și dorindu
‑mi să mă aflu în altă parte. Ai grijă ce‑ţi dorești, pentru că uneori realitatea chiar e nasoală.
CAPITOLUL 1
Încep să mă ridic, realizez că fusta lungă mi s‑a lipit de coapse și dezlipesc ușor bumbacul de pe piele.
– Hai că poţi, îmi șoptește Katie.
Nu răspund. De ce m‑oi fi oferit pentru tâmpenia asta de prezentare? Vorbitul în public nu e nici pe
departe punctul meu forte. Să fim serioși, orice trebuie făcut în public nu e punctul meu forte.
– Oricând ești gata, Violet, spune domnișoara Thompson.
Mai trag o dată de materialul fustei și merg în faţa clasei. Deodată, mă simt foarte mică, de parcă toţi
colegii mei ar arunca din ochi raze care micșorează. Violet, micșorându‑se. Gândul mă face să râd, așa că
acum par și descumpănită, și agitată.
Domnișoara Thompson îmi zâmbește de la biroul ei care abia se mai ţine.

1 Comic Con – convenţie pentru fanii benzilor desenate şi ai genului science‑fiction (n.tr.)
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– Deci, Violet, spune‑ne despre romanul tău preferat, care este…?
– Dansul pe eșafod, de Sally King, zic eu.
Un mormăit colectiv vine dinspre băieţii aflaţi în ultimul rând, însă este doar o dezamăgire simulată. I‑am
văzut la cinema, acum mai puţin de‑un an, când s‑a lansat ecranizarea și, din câte‑mi amintesc, toţi au
plecat de acolo cu ochii suspect de roşii. Trag adânc aer în piept și încep să vorbesc.
– Odată ca niciodată, trăia o specie cunoscută sub numele de oameni. Aceştia erau foarte inteligenţi și
ambiţioși, dar erau și lacomi; sufereau de o lăcomie care ajungea până la obsesia continuă pentru
perfecţiune – corpul perfect, mintea perfectă și viaţa perfectă. La sfârșitul secolului XX, obsesia aceasta a
generat primul val de oameni îmbunătăţiţi genetic.
Mă opresc, ca să punctez dramatismul, și privesc spre clasă. Speram să îi găsesc captivaţi, privindu‑mă cu
ochii măriţi de curiozitate; în schimb, ei par pe jumătate adormiţi.
– OIM. Oameni îmbunătăţiţi genetic. Înalţi, puternici, arătoși, având coeficientul de inteligenţă peste 130.
N‑a durat mult până când OIM‑ii s‑au mutat în zone frumoase de la ţară, numite Pășuni, zone în care nu
existau boli și nici infracţionalitate.
Îmi mut greutatea de pe un picior pe altul, îmi dau părul de pe ochi și alung gândul ăla exasperant, dintr‑
o parte întunecată și nefolosită a creierului meu, care îmi spune că mă fac de râs.
– Dar cum rămâne cu oamenii neîmbunătăţiţi genetic? Oamenii normali, ca mine și ca voi? Ei au ajuns să
fie cunoscuţi sub denumirea de Imperfecţi. Imperfecţii, blocaţi în vechile orașe – Londra, Manchester,
Paris, Moscova –, unde duceau o viaţă plină de boli și de infracţionalitate, închişi în spatele unor ziduri
kilometrice, şerpuitoare, şi obligaţi să se supună, prin bombardamente neîncetate. Doar cei mai puternici
și mai capabili Imperfecţi puteau pătrunde pe Pășuni, unde îi slujeau pe OIM‑i.
Cuvântul „om“ nu mai era rostit… devenise interzis.
Erau doar OIM‑i și Imperfecţi…
– Deci, eu sunt un Imperfect, intervine Ryan Bell, din spatele clasei. Asta zici?
Perfect! Exact ce‑mi trebuia, un agitator. Și mi‑ar fi plăcut să am tupeul să‑i spun că el ar trebui să știe,
după ce a stat cu șerveţelele lipite de nas, timp de două ore, cât a durat filmul.
– Tacă‑ţi gura, Bell, prostănacule, zice Katie.
Părul ei roșu formează un arc perfect când se întoarce și‑l privește în ochi. Nu‑i văd trăsăturile, dar știu
că‑i aruncă privirea aia, când își îngustează ochii verzi ca mazărea și strânge buzele.
– Nu‑i nimic imperfect la mine, zice Ryan.
Katie scoate un zgomot ciudat, ceva între râs și tușit.
Domnișoara Thompson se încruntă.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– Ryan, cred că Violet încearcă să spună că toţi suntem Imperfecţi. Asta dacă nu cumva oi fi tu vreun
superom din viitor, lucru de care chiar mă îndoiesc.
Respiră adânc. Ignoră buzele amorţite.
– Ca să se asigure de continua subjugare a Imperfecţilor, OIM‑ii se adunau în fiecare săptămână în
amfiteatre mari și urmăreau cum Imperfecţii erau spânzuraţi; un eveniment pe care îl numeau Dansul pe
eșafod. Dar unii Imperfecţi refuzau să‑și accepte soarta și formaseră o grupare rebelă, hotărâtă să
reintroducă drepturile de bază ale Imperfecţilor. Liderul grupării se numea Thorn.
Scotocesc prin hârtiile mele și‑i găsesc poza. Un cadru din film. Domnișoara Thompson trage poza dintre
degetele mele umede și o prinde pe perete. Imaginea lui Thorn nu reușește să‑i redea puterea și
determinarea. Așa mic, arată doar ca un fel de sclav‑pirat‑erou de acţiune, îmbrăcat din cap până‑n
picioare în piele neagră și cu un plasture pentru ochi care‑i traversează faţa rafinată.
– Thorn clocise un plan elaborat, prin care să pună mâna pe secretele guvernului OIM‑ilor, aşa că îi rugă
pe doi dintre cei mai de încredere oameni ai lui să recruteze o tânără Imperfectă.
Au recrutat‑o pe Rose. Rose. Eroina acestei povești. Înflăcărată, impulsivă, curajoasă. În fiecare zi, fără
excepţie, îmi doream să fiu ca ea. Și până acum, iată cât reușeam…
Înflăcărare: Porecla mea este Violet, virgina.
Impulsivitate: Mi‑am petrecut două zile pregătind prezentarea asta.
Curaj: Faţa a început să‑mi transpire.
De fapt, singurul lucru pe care îl avem în comun este pielea deschisă la culoare și preferinţele în materie
de bărbaţi. Schiţez din cap un gest de aprobare către domnișoara Thompson, care înţelege semnul și se
deplasează până la tabla albă interactivă. Un videoclip de pe YouTube se lansează în acţiune – scena de
început a filmului. Camera e focalizată pe Rose, în timp ce aceasta se caţără pe zidul exterior al
amfiteatrului. Arată bestial, cu părul negru care‑i cade răvășit pe spate. Momentul în care ajunge în partea
de sus a zidului e însoţit de muzica însufleţitoare a viorilor.
Camera trece pe spectatorii din amfiteatru. O mulţime de OIM‑i și feţele lor frumoase, cerând sânge de
Imperfecţi. Nouă Imperfecţi condamnaţi sunt aduși pe o platformă din lemn, unde li se pune ștreangul în
jurul gâtului. Eu știu deja că urmează să fie eliberaţi în doar câteva momente și tot simt un sentiment de
neliniște în stomac. Arunc o privire cu coada ochiului la colegii mei. Chiar par îngrijoraţi, absorbiţi. În colţul
gurii mi se strecoară un zâmbet.
Președintele OIM‑ilor apare pe un ecran uriaș din spatele platformei și‑i prezintă pe Imperfecţii
condamnaţi, punctând presupusele acuzaţii: furt, viol, crimă. Camera se reîntoarce la Rose, care pozează
cu părul negru zbătându‑i‑se peste ochi – știe că Imperfecţii sunt vinovaţi doar de sărăcie și de foame.
Scoate o grenadă de la centură şi o duce la buze, apoi o aruncă spre mulţimea de dedesubt.
Videoclipul se sfârșește chiar înainte ca bomba să explodeze.
Mă întorc cu faţa către clasă, însufleţită de interesul lor subit.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– În timp ce OIM‑ii erau distrași de bombă, rebelii lansară o misiune de recuperare, salvându‑i din ștreang
pe Imperfecţii condamnaţi. Rose coborî tiptil de pe zid fără să fie detectată, asigurându‑și aprecierea în
ochii rebelilor. Aşa că Thorn a trimis‑o pe Rose în cea mai periculoasă misiune a rebelilor de până atunci:
misiunea Harper. Rose s‑a infiltrat pe proprietatea Harper, de pe Pășuni, prefăcându‑se a fi o servitoare
pentru stăpânul casei, Jeremy Harper, un reprezentant sus‑pus al OIM‑ilor. S‑a împrietenit repede cu fiul
lui Jeremy, aflând astfel informaţii secrete ale OIM‑ilor. Fiul lui Jeremy era un OIM pe nume Willow.
Willow. Principalul motiv pentru care‑mi doresc să fiu Rose. Și, deși mâinile încă‑mi tremură din cauza
adrenalinei care‑mi aleargă prin vene, continui să‑i ţin fotografia pentru ca întreaga clasă s‑o vadă. Pur
și simplu nu pot suporta ideea ca o piuneză să‑i străpungă faţa perfectă. M‑am holbat la poster ore întregi
și am memorat fiecare contur al trăsăturilor lui – pielea de culoarea caramelului și pomeţii. Aud câteva
fete oftând, apoi vreo două „uau‑uri“ urmate de o serie de chicote. Îi vâr imaginea înapoi în teancul de
notiţe, simţind cum un sentiment de posesivitate mușcă din mine.
– Spionajul și stabilirea de relaţii cu un OIM erau două infracţiuni care se pedepseau cu moartea pentru
orice Imperfect suficient de ghinionist încât să fie prins. Dar Willow era bun și frumos, iar Rose a realizat
repede că ameninţarea venea din forţa sentimentelor pe care le nutrea pentru el. Incapabilă să‑l trădeze,
a fugit din vilă fără să dezvăluie că făcea parte dintre rebeli. S‑a întors în orașul Imperfecţilor, informându
‑l pe Thorn că misiunea Harper fusese un eșec…
– Plictisitor, face Ryan.
– Ryan, te rog!sare domnișoara Thompson. Nu te mai trezi vorbind, ești în clasele terminale și am pretenţii
de la tine, spune ea, apoi se întoarce, zâmbind, cu faţa spre mine. Și cred că am ajuns la o răsturnare de
situaţie, un moment crucial, nu‑i așa, Violet?
Dau din cap, încuviinţând, și spun:
– Rose a fugit de la vilă ca să‑l protejeze, l‑a pus pe Willow înaintea rebelilor. A ales dragostea.
– Da. Un exemplu despre cum romanele comerciale și moderne încă urmează structura unei intrigi
tradiţionale… Continuă.
– Willow s‑a deghizat în Imperfect și a urmărit‑o pe Rose peste tot prin oraș, disperat s‑o recâștige. Dar
a fost capturat de rebeli și, în cele din urmă, a aflat de planul iniţial al lui Rose de a‑l trăda. Cu inima frântă
și ţinut prizonier, părea că‑și pierduse orice speranţă.
Rose i‑a spus însă că‑l iubea cu adevărat și au evadat amândoi din tabăra rebelă, hotărâţi să‑și croiască
o nouă viaţă împreună.
Totuși, uneori, dragostea nu învinge toate obstacolele. Au fost găsiţi de autorităţile OIM‑ilor, iar Rose a
fost dusă la Dansul pe eșafod, unde a fost acuzată de seducerea unui inocent băiat OIM.
Încă un videoclip de pe YouTube. Rose la Dansul pe eșafod, dar, de data asta, ea este cea care se află pe
platforma din lemn din faţa amfiteatrului, cu ștreangul în jurul gâtului, înconjurată de mulţimea de OIM‑
i însetată de sângele ei.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– OPRIȚI‑VĂ! exclamă Willow, sărind spectaculos pe scenă. Sunt Willow Harper și Imperfecta pe care vreţi
să o spânzuraţi are un nume. Rose. Și este cea mai curajoasă și mai bună persoană pe care am cunoscut‑
o. Imperfectă sau OIM, e om. Nu e nici seducătoare, nici infractoare. Este prietena mea cea mai bună și o
iubesc din toată inima. Se oprește, privindu‑i faţa hotărâtă. Te iubesc, Rose.
– Și eu te iubesc, răspunde ea printre lacrimi.
Știu ce urmează să se întâmple, bineînţeles că știu, dar tot simt greutatea lacrimilor pe genele de jos și o
nevoie copleșitoare de a pătrunde în acea imagine bidimensională și de a tăia funia.
Trapa de sub picioarele lui Rose se deschide. Trupul îi cade, iar picioarele i se zbat și i se lovesc într‑un
ultim dans. Videoclipul se oprește. Nimeni nu scoate o vorbă.
În cele din urmă, domnișoara Thompson rupe tăcerea.
– Ce punct culminant minunat a creat autorul! Dar cu siguranţă trebuie să existe un soi de deznodământ.
Dau din cap că da și trec la ultima pagină cu notiţe, boţită.
– Willow a coborât trupul lipsit de viaţă al lui Rose, udându‑i faţa cu lacrimile sale. A strigat plin de mânie
la OIM‑i pentru că au permis continuarea crimelor, susţinute de către guvern, și i‑a implorat să i se
alăture. OIM‑ii au fost atât de mișcaţi de această imagine tragică, încât au distrus cu totul eșafodul. În
sfârșit, Dansul pe eșafod a fost interzis. Moartea lui Rose a declanșat o revoluţie, iar Imperfecţii și OIM‑ii
și‑au spus unii altora oameni din nou. Pereţii par să‑mi absoarbă ultimele cuvinte și reușesc cumva să
înghit, chiar dacă am gura uscată. Din nou, tăcere. Mi‑aș fi dorit ca Alice să fie aici; ar fi bătut din palme și
ar fi strigat Bis! și toţi ceilalţi s‑ar fi luat după ea. Mă uit pentru o clipă la Katie. Îmi face semn cu ochiul.
Nu‑i chiar manifestarea publică de încurajare pe care mi‑o imaginam, dar tot mă face să mă simt bine.
– Mulţumesc, Violet, spune domnișoara Thompson, privindu‑mă peste rama ochelarilor. Ai avut o
prezentare foarte frumoasă.
– Mulţumesc, am vrut să mă ridic la înălţimea cărţii.
Domnișoara Thompson zâmbește.
– Îmi dau seama de asta după toate nuanţele pe care le‑ai folosit. Vom face din tine o scriitoare.
Mă îmbujorez, plină de încântare. Scrisul a fost întotdeauna chestia lui Alice – nici n‑am îndrăznit să visez
la asta până acum.
– Mulţumesc, domnișoară Thompson.
Lingușitoareo. Animăluţ de companie al profei ce ești, se șușotește din spatele clasei.
Mă întorc înapoi în bancă. Katie mă împunge și‑mi șoptește:
– A fost foarte bine.
Însă tot îi aud pe Ryan și pe complicii lui cum râd pe înfundate, cuvintele lor pierzându‑se unele într‑
altele, și încep să simt din nou cum îmi ard și mă furnică obrajii și nenorocitele de notiţe mi se tot lipesc
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
de palme. Rose nu s‑ar fi pierdut cu firea în halul ăsta. Am lăsat părul să‑mi cadă pe faţă ca un scut
întunecat și ondulat.
– Iată, deci, spune domnișoara Thompson. Am ascultat intriga a trei romane foarte diferite și am observat
totuși cum toate urmează, în mare, aceeași structură.
Sună clopoţelul, acompaniat de zgomotul de cărţi, stilouri și rucsacuri strânse la repezeală.
Katie mă ajută să dezlipesc hârtia de pe palmele‑mi umede.
– Frate, dar chiar iubești blestemata aia de carte.
– Mda.
– Să‑ţi fi văzut faţa când l‑ai pomenit pe Willow.
– Așa e faţa mea.
Flutură din gene.
– Dar Willow era bun și frumos, iar Violet – scuze, adică Rose – a realizat repede că ameninţarea cea mai
mare venea din partea hormonilor care nu‑i dădeau pace, spune ea ţuguindu‑şi buzele, ceea ce‑i făcu
pistruii de pe nas să se întindă.
– Tacă‑ţi fleanca!
Râd. Katie mă face mereu să râd. Întreaga tensiune mi se scurge din corp și reușesc, în cele din urmă, să
vâr notiţele în geantă, care se pierd prin dezordinea din ea. Katie s‑a mutat din Liverpool în Londra abia
vara trecută, deci nu ne știm de prea mult timp, dar între noi s‑a stabilit imediat o legătură. E amuzantă
și spune totul cu o faţă complet inexpresivă, folosind toate insultele alea care te fac să leşini de râs, cum
ar fi „scârnăvie“ și „nătăfleaţă“. Vorbește cu un ușor accent specific zonei Liverpool, care o face mereu să
pară că este cu picioarele pe pământ – odată, tata a numit‑o „Sarea pământului“. Totuși, arată de parcă
ar fi dintr‑un roman de Jane Austen, cu trăsăturile ei ca de păpușă și părul roșu‑deschis… De fapt, cântă
la violoncel. Singurul instrument pe care eu îl folosesc este Xbox‑ul.
– Nu‑ţi bate capul cu Bell, te place, zice ea.
– Mda, sigur. S‑a rușinat că eu și Alice l‑am prins bocind la cinematograf anul trecut.
– Haide, măi, doar știi că ești focoasă, spune ea, dându‑și părul pe spate.
Râd.
– Da. Transpir de parcă cine ştie ce‑am făcut.
– Doar pentru că nu ai un metru optzeci și părul blond, ca alţii.
Se referă la Alice. Nu răspund. E greu când prietena ta cea mai bună arată ca un supermodel. Un sâmbure
de invidie îmi încolţește
în inimă și mă urăsc pentru asta. Ne alăturăm gloatei de elevi de pe coridor, care se grăbesc să plece acasă.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– Nu‑mi vine să cred că n‑ai citit încă Dansul pe eșafod; e ca un ritual de iniţiere.
Mulţimea îmi acoperă vocea și mă simt încă o dată neînsemnată.
– Păi, n‑am nevoie să știu. Ar trebui să avertizezi că dai detalii.
– Dar nici măcar n‑ai văzut filmul.
– Îţi spun încă o dată: avertizare pentru detalii nedorite.
Ne croim drum, lovind din coate, printr‑un grup de fete de clasa a noua, care nu par să știe regula nescrisă
de a se da din calea celor din clasele terminale.
Din întâmplare‑intenţionat, o calc pe picior pe o fată blondă.
– Da, dar Russell este extrem de potrivit. Vorbesc de Russell Jones, actorul care joacă rolul lui Willow.
– Serios? N‑ai zis niciodată asta. Uite‑o Alice.
Katie nu‑și pierde nicio clipă zâmbetul de pe faţă, dar se vede cum îi dispare veselia din ochi. Ca și mine,
a învăţat să‑și dea seama când se apropie Alice doar citind asta pe faţa celorlalţi. Fiecare mascul întoarce
privirea, fiecare fată tace și ridică din sprâncene.
Într‑o clipă, mulţimea se despică de parcă ar fi Marea Roșie, doar că acest Moise are picioare lungi și
bronzate, care înghit podeaua când se repede spre noi. Un zâmbet îi luminează faţa perfectă și ovală. A
avut mereu zâmbetul ăsta, încă de când am cunoscut‑o, în prima zi de școală primară – genul ăla de
zâmbet care te face s‑o ierţi pentru că e atât de frumoasă.
Se oprește brusc în mijlocul coridorului, încrezătoare că n‑o să fie împinsă de mulţime.
– Deci, cum a fost?
– A fost aiurea, zic eu.
Katie mă bate pe spate.
– Nu, a fost super.
– Mda, a fost o super‑aiureală, adaug eu.
Alice își vântură peste umăr părul deschis la culoare.
– Nu‑ţi bate capul, Vi, clar n‑au cum să înţeleagă frumuseţea din Dansul pe eșafod – niște filistini, zice și
apoi îi aruncă o privire plină de subînţeles lui Katie.
– Nu‑i ca și când ar fi un text de Shakespeare, mormăie Katie.
Alice oftează.
– Mi‑aș fi dorit să fiu în fosta clasă a domnişoareai Thompson, unde se fac mult mai multe chestii mișto
decât facem noi. Dezvoltarea acţiunii; aș fi putut să contribui şi eu cu ceva, spune ea.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
Iubește să ne amintească faptul că este un star în ascensiune în ceea ce privește literatura fanfic2
. Scrie
tot felul de chestii noi bazate pe Dansul pe eșafod, se joacă pornind de la acest subiect și face personajele
să se plieze pe orice vrea ea. E ciudat că simte nevoia să facă asta când în viaţa reală e as la a‑i face pe
oameni să facă orice vrea ea – poate că tocmai în scris își perfecţionează arta. Îmi înghit din nou
ghemotocul ăla de invidie.
– Domnișoara Thompson a spus că Violet ar putea deveni scriitoare, nu‑i așa, Vi? rosteşte Katie.
Alice mă privește din nou și‑mi face cu ochiul.
– Prostii. Îţi lipsește imaginaţia; n‑ai face decât să rescrii iar și iar Dansul pe eșafod. Își aruncă un braţ pe
după umărul meu și mă strânge. Ceea ce, evident, e un lucru bun.
Mirosul părului ei – flori de cireș și citronelă – îmi umple nările. Deodată mă simt specială pentru că Alice
mă îmbrăţișează în public. Katie se uită la ceas.
– Fetelor, trebuie să plec. Am oră de violoncel, dar ne vedem mâine, bine?
– Comic Con, spunem eu și Alice la unison.
Ne uităm una la alta și zâmbim. Așteptăm momentul ăsta de câteva luni; vom avea ocazia să‑l cunoaștem
pe Russell. Willow. Iar mi se usucă gura și simt fluturașii de încântare în stomac, sentimentul ăla de parcă
pielea mi‑a fost frecată din senin cu prosopul.
– Mergem costumate în personajele din Dansul pe eșafod, bine? rosteşte Alice.
– Da, Nate își aranjează costumul de sărbătoare, zic eu.
Nate este frăţiorul meu și iubește Dansul pe eșafod mai mult decât mine, dacă asta ar fi posibil, iar mama
a insistat să‑l iau și pe el. Mersi, mamă.
Katie pleacă.
– Ne vedem mâine, fetelor, spune ea peste umăr.

2 Prescurtare pentru Fan Fiction, un tip de ficţiune scrisă de către fanii unor romane, filme, seriale TV etc., ale căror
personaje şi intrigi reprezintă punctul de plecare şi sursa de inspiraţie (n.tr.)

Author:

Blogger. Music Lover. Sister. Writer. Army

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.