Posted in Must read, New

Editura Nemira publică una dintre cele mai citite scriitoare din Turcia de azi – Ayșe Kulin

ayse-kulin---ultimul-tren-spre-istanbul_c1

Romanul Ultimul tren spre Istanbul, de Ayşe Kulin, apare la editura Nemira, în colecția Damen Tango. Tradusă în 23 de limbi, recompensată cu Premiul Roma în Italia și Premiul pentru Cel mai bun roman acordat de comunitatea evreiască din Consiliul European, cartea este o combinație fermecătoare de roman de dragoste, roman istoric și roman de război. 

Selva, fiica unui conducător otoman, pleacă la Paris să înceapă o nouă viață cu Rafael, soțul ei, fiul arătos al unui medic evreu. Numai că Franța e invadată de naziști. În timp, cei doi îndrăgostiți aflați în exil descoperă că nimic – nici războiul, nici politica și nici măcar religia – nu poate desface legăturile de familie. Împreună străbat un continent măcinat de conflicte, suspiciuni și violențe. În căutarea libertății, riscă tot. De la Ankara la Paris, Cairo și Berlin, Ultimul tren spre Istanbul este o cuceritoare poveste de dragoste și o lecție despre cum să-ți urmezi propriul drum.

„Ayşe Kulin a scris un roman strălucit folosind metodele romanului istoric. Povestea ei, cuprinzând mai multe fire narative, bogată în personaje, arată o mare abilitate. Te ține cu sufletul la gură până la sfârșit și merită o ecranizare. Se recomandă călduros!“ Historical Novel Review

Ayse Kulin 2 credit Everest Yayinlari

Ayşe Kulin este una dintre cele mai citite autoare din Turcia de azi. Volumele ei s-au vândut în milioane de exemplare datorită artei sale de a scrie povești captivante despre complexitatea vieții umane. Printre romanele sale, care au fost traduse în multe țări, se numără Trandafirul de la Sarajevo, Dragostea în exil, sau Fără țară. Autoarea, care locuiește la Istanbul împreună cu familia, are o bună experiență și în domeniul cinematografiei, semnând numeroase scenarii de film și emisiuni de televiziune.

Ayse Kulin 1 credit Everest Yayinlari

Fragment in avanpremiera

 

După ce își împărtășiră noutăţile, conversaţia stagnă brusc. De-abia atunci Macit observă cercurile întunecate de sub ochii Selvei. În lumina de apus, văzu ce palidă și trasă la faţă era. Purta pardesiul verde pe care Macit îl știa atât de bine, dovadă că nu își permisese unul nou aici, la Paris. Aceasta era fiica pașei Fazıl Reșat! Cea născută sub o stea norocoasă! Ce lucruri face omul din dragoste! Macit nu putu să nu se întrebe dacă Sabiha s-ar fi purtat la fel de curajos, în caz că părinţii ei nu l-ar fi plăcut. Nu era convins că voia să știe răspunsul. Poate că Sabiha nu ar fi ales o viaţă plină de lipsuri, în schimbul dragostei. S-ar mai fi măritat cu el, dacă nu ar fi fost musulman? Dacă ar fi fost armean, de exemplu. Nu, nici într-un milion de ani! Fără îndoială, familia lui, una dintre cele mai vechi și respectate din Istanbul, precum și educaţia pe care o primise și perspectiva unei cariere frumoase contribuiseră la alegerea ei. Dar de ce să fie dezamăgit? Nu făcuse el însuși alegeri similare? Nu era Sabiha o fată frumoasă, inteligentă și cultivată? Crescută într-o familie respectabilă și obișnuită cu traiul îndestulat? Își amintea sfatul înţelept pe care Sabiha i-l dăduse surorii ei, pe vremea aceea, când Selva era îndrăgostită nebunește. Nu prea avusese efect, dar asta era irelevant.

– Dragostea e ca o flacără, în cele din urmă se stinge, îi spusese Sabiha. Și ce-o să faci atunci, când o să-ţi vină, în sfârșit, mintea la cap și o să vrei să divorţezi de Rafo? Nu va fi un divorţ obișnuit! După asta, nimeni n-o să mai vrea să se însoare cu tine! O să ajungi fată bătrână!

– Fiindcă o să fiu considerată aruncătura unui soţ evreu, de-asta? Nu-ţi face griji, dragă soră, sunt sigură că, dacă flacăra „se stinge“, cum spui tu, prietenia noastră va supravieţui. O să fim și iubiţi, și cei mai

buni prieteni.

– Și dacă, Doamne ferește, i se întâmplă ceva lui Rafo? O să te întorci acasă drept soţia evreică, doamna Alfandari?

– Nici vorbă! N-o să mă întorc în casa tatălui nostru, care m-a renegat doar pentru că m-am îndrăgostit de un bărbat care nu e musulman! Cine știe, poate când o să se întâmple asta o să am deja copii, sau chiar nepoţi.

Când își dăduse seama că nu ajungea nicăieri cu Selva, Sabiha încercase să stea de vorbă cu tatăl lor.

– Vremurile s-au schimbat, tată. Nu mai există asemenea diferenţe. Te rog, nu face ceva ce ai putea regreta mai târziu! Te implor, tată, fii rezonabil! Gândește-te la nora lui Sami Pașa! E grecoaică, nu? Iar soţia lui Vecdi Bei e nemţoaică! Și oricum, dumneata ţi-ai făcut studiile în Europa, ar trebui să ai vederi mai largi!

– Dacă se mărită cu bărbatul acela, nu mai e fiica mea! Să uite că mi-a fost vreodată fiică!

– Dar tată… Cum să uite că e fiica dumitale?

Fazıl Pașa privise în zare, pe fereastră, și rostise ultimele lui vorbe pe tema respectivă:

– Vrei să spui „a fost“.

Îngrozitoarea situaţie, care răvășise familia, era o dramă ce dura nu de câteva zile sau luni, ci de ani întregi. Încercarea nereușită a lui Fazıl Pașa de a se sinucide nu o oprise pe Selva, care așteptase până când el se însănătoșise și apoi plecase la iubitul ei. Apoi, fusese rândul mamei lor să provoace agitaţie. Căzuse la pat, grav bolnavă, având permanent nevoie de îngrijire și atenţie. Fazıl Pașa refuza să iasă din casă. Familia se simţea atât de rușinată, că nu își putea privi prietenii în ochi. Incidentul nu le făcuse deloc bine, dar măcar acum știau cu toţii cine le erau prieteni adevăraţi. Chiar și unii pe care îi consideraseră apropiaţi îi bârfeau pe la spate. Pașa era învinovăţit fiindcă își educase fiicele la școli creștine, la fel ca mulţi dintre ei, de fapt.

Împreună cu copiii familiilor prietene, Sabiha și Selva fuseseră date la școala americană din Gedik. Făcuseră școala primară acolo, gimnaziul, la școala franceză, iar liceul, la colegiul american. Amândouă crescuseră vorbind fluent engleza și franceza. Macit își amintea cât de impresionat fusese, cu mulţi ani în urmă, când o văzuse prima dată pe logodnica lui citind în original poezii de Baudelaire și Byron. Până și mama lui, Domnul s-o odihnească, fusese impresionată.

– Așa o soţie i-ar trebui unui diplomat, comentase ea.

Vocea Selvei îl readuse la realitate, după ce se pierduse în gânduri.

– Turcia o să intre în război?

– Nu.

– Ești sigur?

– Facem tot ce putem ca să nu intre. Nu ne permitem un alt război, Selva.

– Macit… Vreau să te întreb ceva.

– Spune, te rog!

– Tata… O să mă ierte vreodată?

– Sincer să fiu, nu știu, Selva. Sora ta și cu mine am închis subiectul ăsta. Nu mai vorbim despre el.

– Chiar așa?

– Da. Ce mai e de spus?

– Chiar crezi asta, Macit?

Macit sorbi o înghiţitură de cafea, înainte să răspundă.

– Ce cred eu nu contează. Ai făcut ce ai vrut. Măcar ești fericită? A meritat toată tulburarea pe care ai stârnit-o?

– Mă deranjează atitudinea asta a ta. Vorbești de parcă nici nu l-ai cunoaște pe Rafo.

– Nu văd de ce te deranjează că spun adevărul. Pur și simplu n-ai vrut să asculţi pe nimeni. Ai mers înainte și ţi-ai tăiat toate legăturile. I-ai făcut să sufere pe mama ta, pe tatăl tău și pe Sabiha. Sper că a meritat. Cu toţii sperăm că n-o să regreţi niciodată.

– Îl iubesc mult de tot pe Rafo, Macit. Nu regret nimic, dar sunt foarte nefericită.

Lacrimile îi curgeau pe obraz. Macit îi luă între palmele lui mâinile tremurânde.

– Haide, Selva, nu ai de ce să fii nefericită, dacă îl iubești așa de mult. Gândește-te prin câte ai trecut, ca să fiţi împreună. Ești o fire puternică, ai știut întotdeauna ce vrei și ai avut curajul să-ţi aperi dorinţele. La

drept vorbind, cred că și tatăl tău știe asta. Poate nu te-a iertat încă, dar sunt sigur că, în sinea lui, te iubește și acum, din tot sufletul.

– Mi-e atât de dor de toţi…

– Timpul vindecă orice rană. Mai așteaptă puţin.

– Mă întreb cât, spuse Selva neliniștită.

Mai aveau timp? se gândi Macit. Timpul era ceva atât de preţios în vremurile astea! Mai ales în ultimele luni. La fel de preţios ca aurul. Nu ca să obţină timp venise delegaţia turcă la Paris? Președintele Inönü voia timp mai mult decât orice altceva. Timp să se gândească, timp să abată atenţia, timp să evite războiul. De fapt, la orice întrebare despre război, Inönü răspundea doar:

– Timpul va hotărî.

Așa că Macit îi dădu același răspuns cumnatei lui.

– Nu știu, Selva. Timpul va decide.

Își dădu seama că ajunsese să folosească tactici diplomatice în viaţa personală. Crezuse întotdeauna că lucrurile se puteau schimba cât ai clipi din ochi, cu rezultate neprevăzute. Dar în împrejurările actuale, Europa nu-și găsea consolarea în previziuni sau speranţe.

Înainte să se despartă de Selva, Macit îi strânse mâinile și o privi în ochi.

– Totul se poate schimba una-două, Selva. Dacă se întâmplă ceva și ești în pericol, trebuie să te întorci imediat acasă.

– Nu mă pot întoarce fără Rafo, Macit.

– Eu cred că ar trebui. E bărbat, poate să aibă grijă de el însuși.

– Am jurat să rămânem împreună toată viaţa. El nu ar vrea să se întoarcă. Știi prin ce a trecut, știi de câte jigniri a avut parte. Iar eu n-aș putea să-l părăsesc.

– Gândește-te bine! Nu avem decât o viaţă și ne-o hotărâm singuri.

– Încearcă să înţelegi, Macit! nu răspund doar pentru viaţa mea.

– Exact! Chiar și pe mare, femeile și copiii părăsesc primii vasul naufragiat.

– Nu înţelegi. Nu vorbesc numai despre Rafo.

Macit, care se ridicase să plece, se așeză din nou.

– Nu! Doar nu vrei să spui că…

– Ba da.

– Când?

– Anul viitor, la început.

– De ce nu mi-ai spus mai repede?

– Am sperat că o să-ţi dai seama.

Privind-o mai atent, Macit văzu, într-adevăr, că se îngrășase în jurul taliei și că avea sânii mai plini decât și-i amintea. Dar era trasă la faţă. Macit se gândi că era nebună să rămână însărcinată pe timp de război.

Mai degrabă refractar, îi făcu urările de bine.

– Vrei să-i spun Sabihăi? întrebă el.

– I-am scris deja, dar poate nu mi-a primit încă scrisoarea. Dacă te întorci mâine, poţi să le dai vestea. Dar aș prefera să o afle de la mine.

– Firește.

– I-am scris și mamei.

– Gândește-te bine, Selva, acum ai un motiv în plus să te întorci la Istanbul.

– Nu pot să-mi cresc copilul fără tată. Nu-ţi face griji, Macit. Și Rafo crede că e primejdios să rămânem aici. Are câteva propuneri să lucreze undeva la ţară. S-ar putea să plecăm din Paris într-o lună.

În cele din urmă, Rafo și Selva reușiseră să plece de la Paris și să se mute la Marsilia. Dar la ce bun? Umbra nazistă coborâse și acolo. Ca să salveze sudul Franţei de invazie, guvernul nou format al mareșalului Pétain îi sacrificase pe evreii francezi, sperând să se înţeleagă cu Hitler. Treptat, evreii francezi, care speraseră că vor trece neobservaţi mutându- se în zone izolate, începură să-și dea seama că se înșelaseră. Germanii ajungeau peste tot, precum fumul. Devenise imposibil să fugi de ei.

Rafo lucra la Marsilia cu un prieten farmacist. Mama Selvei vânduse la licitaţie un inel cu diamant și, fără ca Fazıl Pașa să știe, îi trimisese banii fetei. Rafo îi investise în afacerea prietenului său, farmacistul. El și Selva locuiau într-o mansardă, vizavi de farmacie. Selva dădea lecţii de pian și de engleză și avea ca eleve trei fetiţe din vecini. Reușiseră să-și facă și câţiva prieteni. Dar cea mai bună prietenă a Selvei rămânea

sora ei. Îi scria Sabihăi în fiecare zi, povestindu-i amănunţit viaţa lor. Sarcina mergea bine, nu avea greţuri dimineaţa. Se descurcau cu banii, dar trăiau la limită. Singurul lux pe care și-l permiseseră era telefonul, pe care îl instalaseră, ca surorile să poată ţine legătura. Chiar și așa însă, Rafo și Selva erau conștienţi că laţul se strângea în jurul lor. Selva auzise povești îngrozitoare, despre bărbaţi opriţi de poliţie și puși să-și dea jos pantalonii, ca să se vadă dacă erau circumciși. Din fericire, Rafo nu fusese supus unei asemenea umilinţe. Toţi prietenii lor îi credeau turci, fiindcă între ei vorbeau întotdeauna turcește. În martie, Selva ţinuse chiar și postul de Ramadan și se asigurase că toată lumea știa asta. Dar, în ciuda tuturor eforturilor, se temea că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.

 

 

Author:

Blogger. Music Lover. Sister. Writer. Army

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s