Întâlnire cu scriitorul francez Laurent Gounelle


Editura Trei vă invită la întâlnirea cu scriitorul francez Laurent Gounelle, joi, 10 octombrie 2019, de la ora 19,00 la Librăria Cărturești VeronaLaurent Gounelle va veni la București pentru a lansa cel de-al patrulea roman al său, tradus și publicat de Editura Trei, Îți promit libertatea. Alături de autor se vor afla Mihaela Dedeoglu – jurnalist RFI – și Magdalena Mărculescu – director editorial TREI.

Laurent Gounelle este unul dintre scriitorii francezi cei mai citiți în întreaga lume. Romanele lui, care-i vădesc pasiunea pentru filosofie, psihologie și dezvoltare personală, au fost publicate în 40 de țări și s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare.   

Îți promit libertatea este o poveste inițiatică, recomandată tuturor celor care vor să se elibereze de ei înșiși. Pentru ca apoi să poată trăi mai bine. Romanul te va ajuta să te gândești altfel — mai relaxat, mai constructiv — nu doar la tine, ci și la cei din jurul tău. 

Editura Trei a publicat alte trei cărți scrise de Laurent GounelleZiua în care am învățat să trăiescOmul care voia să fie fericit și Și vei găsi comoara din adâncul tău.

Cu o intrigă ce se bazează pe experiențe științifice reale, Ziua în care am învățat să trăiesc pune într-o lumină nouă existența, așa cum o cunoaștem, și relațiile cu ceilalți, arătându-ne că ne putem construi singuri propria fericire.  

Omul care voia să fie fericit ne arată cât de uşor poate deveni realitate un lucru în care credem și ne face să înțelegem cât de importantă este descoperirea de sine. Una dintre lecţiile esenţiale oferite de acest roman este că trebuie să înveţi să iei decizii. 

Emoționant și captivant, romanul Și vei găsi comoara din adâncul tău descrie un univers spiritual fascinant și ne revelează o altă dimensiune a existenței, în care omul se simte puternic, iar bucuria este o stare durabilă.

Despre toate aceste cărți, dar și despre proiectele sale viitoare vom povesti pe 10 octombrie la Cărturești-Verona cu Laurent Gounelle, aflat în Top 10 cei mai vânduți autori francezi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: