O serie de povești basmice care te duce cu gândul la basmele citite și studiate în școală,dar cu un strop de modernitate în ele. Bazate pe niște întrebări, pe care, fiind încă copii, nu am îndrăznit să ni le punem. Cu un pas în tărâmul magic și cu unul în realitate, ne face să vedem ce s-ar întâmpla dacă gândirea noastră modernă intervine în lumea fantastică. Iar rezultatul împletiturii acestor două tărâmuri este una absolut formidabilă și trebuie descoperită și devorată până la ultimul cuvânt. Autoarea ne oferă o continuare a unor povești feerice, pentru că, chiar și în acestea, viața merge mai departe și nu se oprește la „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.” Iar expunea continuării negre a acestei lumii, pe care unii autori preferă să o arunce pe fereastră sau să o ascundă sub preș gândindu-se că nu v-a ieși niciodată la iveală, e ceea ce avem nevoie în momentul acesta.
Mitologia românească cu semnele și simbolurile pline de tradiție și folclor întotdeauna mi s-a părut interesantă, iar scriitoarea mereu ne-a obișnuit în cărțile sale a introduce o linie subțire ușor de străbătut între cele două lumii,una efemeră și una eternă, lăsând la latitudinea cititorului de a descoperi lumea prielnică sufletului său.
„Frica nu apare decît cînd ai ce să pierzi.”
Cărțile Anei Mănescu nu se ascund după degete și nu ascund urâtul lumii, dimpotrivă, îl expun în cea mai curată pledoarie posibilă. Iar Sinuciderea Ielelor nu dezamăgește. Expunerea faptelor reale și zbuciumul sufletului uman cu toate defectele ei e ceea ce scrisul autoarei ne-a obişnuit.
„(…) că frumosul nu stă numai în simetrie și în viață, în Carpe Diem și în planuri, ci există și în oase și în ruine, în distrugere și în moarte, în delirul inutil împotriva uitării.”
Lumea fantastică mereu a jucat un rol important în viețile noastre, fie că vrem să îi descoperim farmecul, fie că vrem să ne umplem de misterul ei sau doar ca să îl citim. Există ceva în ființa umană care simte o conexiune spre nevăzut, spre ritualurile care odinioară făceau scurgerea timpului după planurile cerești. Iar Sinuciderea Ielelor explorează în fiecare poveste a ei umanitatea cu toate fețele bune și mai puțin plăcute ochiului uman.
Scrisul a rămas la fel de plăcut ochiului uman și din nou, e la fel de plin de magie și lipsit de greutate, plutind parcă printre rândurile citite. O mângâierea adusă sufletului nostru, lăsând o continuă năzuință spre mai mult, spre o descoperire de sensuri și totodată spre o conexiune. E la fel de plin de magie și lipsit de greutate, plutind parcă printre rândurile citite.
