Familia nepotrivita de Tarryn Fisher acum la Editura Trei

on

Bestseller New York Times, USAToday, Globe and Mail, Toronto Star



De la autoarea bestsellerului Soțiile

“Cartea Familia nepotrivită are, la fel ca majoritatea romanelor mele, în centrul ei femeia. Avem două femei care trăiesc sub același acoperiș, care sunt foarte diferite, dar sunt și la fel. Iar intrusa aude un secret și devine obsedată să afle adevărul. Și așa se dezvoltă romanul, cu aceste două femei care locuiesc împreună, iar una dintre ele încearcă să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat în trecut. Aș zice că nu e așa de sexy ca Soțiile. Aceasta are ceva foarte intim… ceva care-ți cam dă fiori.” – Tarryn Fisher

Te-ai înșelat vreodată în legătură cu cineva? Juno s-a înșelat în legătură cu Winnie Crouch. Înainte să se mute în casa familiei Crouch, Juno credea că Winnie și soțul ei, Nigel, au căsnicia perfectă, fiul perfect, altfel spus, viața perfectă. Numai că acum vede că fisurile fațadei care se prăbușește sunt prea adânci ca să fie ignorate.
Dar nu e ea cea care să-i judece. După ce i s-a pus un diagnostic sumbru, terapeuta pensionată nu vrea decât un loc unde să-și trăiască în liniște restul zilelor. Însă liniștea e alungată în ziua când aude o discuție tulburătoare între Winnie și Nigel.
N-ar trebui să intervină. Dar ar putea îndrepta niște lucruri. Pentru că și Juno are un secret cumplit.

“Cartea perfectă pentru cititorii cărora nu le ajunge nici pe departe o singură întorsătură șocantă de situație.” – USA Today

„Un thriller psihologic palpitant… proza plină de viață și personajele bine conturate îl țin captiv pe cititor.” – Publishers Weekly

Talentul autoarei de a crea un thriller pe care nu-l poți lăsa din mână până la ultima pagina nu constă doar în ceea ce alege să ne dezvăluie, cât mai ales în ceea ce omite să ne spună. Fisher exploatează presupunerile noastre și le folosește pentru a da unicitate romanului. Autoarea nu se mulțumește cu o singură răsturnare de situație. De fiecare dată când cititorul se simte confortabil cu status quo-ul, ea schimbă din nou regulile jocului.

„Cititorii Familiei nepotrivite vor fi încântați de răsturnări de situație întunecate cu care s-au obișnuit deja din ultimul thriller domestic al lui Tarryn Fisher.” – The Huffington Post

Tarryn Fisher este autoarea a 10 romane bestseller și a seriei Never Never. Pentru că detestă dintotdeauna soarele, locuiește în Seattle, Washington, împreună cu copiii, soțul și un husky psihotic. Îi place să țină legătura cu cititorii pe Instagram (@tarrynfisher). La Editura Trei, de aceeași autoare, a mai apărut thrillerul Soțiile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.