Posted in Exclusiv

Fragment in avanpremiera #2 Colivia Regelui

img_2494

Comanda AICI volumul 3 al seriei Regina Rosie – Colivia Regelui de la Nemira

Nu sunt niciodată singură.

Temnicerii nu pleacă de lângă mine. Sunt mereu câte doi, mereu cu ochii pe mine, mereu amuţindu‑mă şi reprimându‑mi talentul. N‑au nevoie decât de o uşă încuiată ca să mă ţină captivă. Nu că m‑aş putea apropia de uşa aceea fără ca ei să mă îmbrâncească înapoi în mijlocul dormitorului meu. Sunt mai puternici decât mine şi foarte vigilenţi. Singurul loc unde pot să fug de ochii lor este baia cea mică, o încăpere cu faianţă albă şi accesorii aurii, cu o dungă de Piatră Tăcută de‑a lungul pardoselii. Sunt suficiente dale din cenuşiul acela sidefat ca să simt cum îmi bubuie capul şi mi se strânge gâtul. Trebuie să mă mişc repede şi să folosesc din plin fiecare secundă. Senzaţia pe care o am aici îmi aduce aminte de Cameron şi de talentul ei. Poate ucide pe cineva doar prin forţa tăcerii ei. Oricât de detestabilă mi se pare veghea constantă a temnicerilor mei, nu voi risca să mă sufoc pe podeaua unei băi doar pentru câteva minute de linişte.

Ciudat, înainte eram convinsă că cea mai mare teamă a mea era să rămân singură. Acum numai singură nu sunt şi niciodată nu am fost mai speriată.

Nu mi‑am mai simţit fulgerele de patru zile.

 

Cinci.

 

Şase.

 

Şaptesprezece.

 

Treizeci şi una.

Cu o furculiţă, crestez fiecare zi care trece în plinta de lângă pat. Faptul că las urme aici, că pricinuiesc o rană, cât de mică, acestui Palat al Focului Alb îmi dă o stare de bine. Arvenilor nu le pasă. Mă ignoră în cea mai mare parte a timpului, concentrându‑se doar asupra tăcerii totale şi absolute. Stau de‑o parte şi de alta a uşii, aidoma unor statui cu ochi vii.

Data trecută când am fost în palatul acesta am dormit într‑o altă încăpere. Dar evident că nu s‑ar fi cuvenit ca prizoniera regelui să fie găzduită în acelaşi loc unde stătuse viitoarea lui mireasă. Însă nu sunt într‑o celulă. Colivia mea este confortabilă şi bine mobilată – cu un pat cu saltea moale, un raft plin cu tomuri plictisitoare, câteva scaune, o masă la care să mănânc, ba chiar şi draperii fine, în nuanţe de cenuşiu, maro şi alb. Nuanţe neutre, secate de culoare, la fel cum arvenii mă seacă pe mine de puteri.

Încet‑încet mă obişnuiesc să dorm singură, dar coşmarurile nu‑mi dau pace şi Cal nu mai este lângă mine ca să le alunge. Lângă mine nu mai este nimeni care să mă iubească. De fiecare dată când mă trezesc din somn, îmi ating cerceii şi dau câte un nume fiecărei pietre. Bree, Tramy, Shade, Kilorn. Fraţi de sânge, fraţi de cruce. Trei încă vii, unul devenit fantomă. Mi‑aş dori să am un cercel la fel cu acela pe care l‑am dăruit Gisei, ca să am şi o parte din ea cu mine. Uneori o visez. Nu‑s vise lungi, ci doar îi văd chipul, părul roşu‑închis ca sângele vărsat de martiri. Nimic nu mă obsedează mai mult decât vorbele ei.Într‑o zi o să vină nişte oameni şi o să‑ţi ia tot ce ai. A avut dreptate.

Aici nu există oglinzi, nici măcar în baie. Dar eu ştiu prea bine ce‑mi face locul acesta. În ciuda meselor îmbelşugate şi a lipsei de mişcare, simt că mi s‑au scofâlcit obrajii. Şi oasele parcă vor să‑mi iasă prin piele, atât de tare s‑au ascuţit de când am început să slăbesc. Aici nu prea am ce face decât să dorm sau să citesc vreun volum despre codul fiscal din Norta. Cu toate acestea mă simt epuizată de zile bune. La cea mai mică atingere îmi înfloresc alte vânătăi. Iar zgarda mi se pare fierbinte, cu toate că tremur mai mereu de frig. Poate că am febră. Poate că am să mor.

Însă n‑am cui să mă vait. De‑abia dacă mai rostesc vreun cuvânt. Uşa se deschide doar atunci când mi se aduce mâncare şi apă şi când se schimbă paznicii. Atâta tot. Nu văd nicio cameristă sau servitor roşu, deşi sunt convinsă că există prin preajmă. Arvenii sunt cei care iau farfuriile cu mâncare, aşternuturile şi hainele curate puse în faţa uşii şi mi le aduc înăuntru. Tot ei sunt cei care fac curat, strâmbându‑se pentru că sunt obligaţi să îndeplinească o sarcină atât de dezgustătoare. Presupun că este mult prea periculos dacă ar permite vreunui Roşu să intre în camera mea. Gândul acesta mă face să zâmbesc. Înseamnă că Garda Stacojie continuă să reprezinte o ameninţare, justificând astfel absenţa servitorilor roşii din preajma mea.

De fapt, se pare că nimeni altcineva nu are voie să mă vadă. Nu vine nimeni să caşte gura la mine sau să se bucure de halul în care a ajuns fetiţa cu fulgerele. Nici măcar Maven.

Iar arvenii nu vorbesc cu mine. Nici măcar nu mi‑au zis cum îi cheamă, aşa că le‑am dat nume din capul meu. Pisicuţa – femeia vârstnică, mai scundă decât mine, cu o faţă mititică şi ochi atenţi şi pătrunzători. Ouţ – bărbatul cu capul rotund, alb şi chel ca toţi din neamul lui. Trio – bărbatul cu trei linii tatuate pe gât, aidoma urmelor lăsate de trei gheare perfecte. Şi Trifoiaş – fata cu ochii verzi, cam de aceeaşi vârstă cu mine, dar fermă în îndeplinirea îndatoririlor. Şi singura care îndrăzneşte să mă privească în ochi.

În clipa când am înţeles că Maven mă vrea înapoi, m‑am aşteptat să sufăr, sau să mă ia cu ameţeală, sau şi una şi alta. Cel mai tare m‑am aşteptat să‑l văd şi să rezist torturii sub ochii lui arzători. Însă, din ziua în care am ajuns aici şi am fost obligată să îngenunchez, n‑am mai avut parte de nimic din toate astea. Mi‑a spus atunci că îmi va expune trupul în piaţa publică. Însă n‑a apărut niciun călău. N‑au apărut nici şoptitorii, cei ca Samson Merandus şi regina moartă, ca să‑mi străpungă mintea şi să‑mi descifreze gândurile. Dacă asta este pedeapsa ce mi‑a fost hărăzită, este una al naibii de plictisitoare. Maven n‑are strop de imaginaţie.

Şi mai sunt şi vocile din capul meu, plus multe, prea multe amintiri. Tăioase ca o sabie. Încerc să‑mi amorţesc durerea cu cărţi neinteresante, dar cuvintele plutesc înaintea ochilor mei, literele se rearanjează şi formează numele tuturor acelora pe care i‑am abandonat. Atât vii, cât şi morţi. Şi mereu, pretutindeni, Shade.

Sigur, Ptolemus mi‑a ucis fratele, dar eu l‑am aruncat pe Shade în calea lui. Pentru că am fost egoistă, pentru că mi‑am imaginat că aş fi un fel de salvatoare. Pentru că, încă o dată, am avut încredere în cineva care nu merita şi am riscat vieţile tuturor, ca la o masă de joc. Dar ai eliberat deţinuţii dintr‑o închisoare. Ai salvat atât de mulţi oameni – şi pe Julian.

Neconvingător argument, foarte slabă consolare. Acum cunosc preţul pe care a trebuit să‑l plătesc pentru închisoarea Corros. Şi în fiecare zi încerc să mă împac cu gândul că, dacă ar fi să retrăiesc trecutul, nu aş mai lua cu asalt închisoarea aia. Nici pentru Julian, nici pentru o sută de oameni cu sângenou. N‑aş da viaţa lui Shade pentru a nici unuia dintre ei.

Oricum, finalul ar fi fost acelaşi. De luni bune Maven îmi ceruse să mă întorc, implorându‑mă cu fiecare bilet mânjit de sânge. Sperase că mă va putea cumpăra cu cadavre, cu trupurile celor morţi. Dar eu crezusem că nu voi negocia niciodată cu el, nici măcar în schimbul a o mie de vieţi inocente. Acum îmi doresc să‑l fi ascultat de la bun început. Înainte ca el să pună la cale moartea celor pe care îi iubesc cu adevărat, ştiind că voi face tot posibilul ca să‑i salvez. Ştiind că doar pentru ei – Cal, Kilorn, familia mea – aş fi fost de acord să cad la o înţelegere cu el. Ştiind că aş fi făcut orice sacrificiu doar ca să‑i pot salva.

Presupun că are destulă minte şi de aia nu s‑a apucat să mă tortureze. Nici măcar cu sonda cu ultrasunete, maşinărie concepută anume ca să‑mi folosească fulgerele chiar împotriva mea, ca să mă despice nerv cu nerv.

Pentru că nu i‑ar folosi la nimic chinurile mele. Mama lui a ştiut ce să‑l înveţe. Singura mea alinare este să ştiu că tânărul rege a rămas fără femeia perversă care‑l mânuia ca pe o marionetă. Eu sunt ţinută în camera asta şi supravegheată zi şi noapte, în vreme ce el este singur în fruntea regatului, fără Elara Merandus care să‑i spună ce să facă şi să‑l apere.

N‑am mai respirat aer proaspăt de o lună de zile şi tot de atâta timp n‑am mai văzut nimic decât camera asta şi priveliştea meschină pe care mi‑o oferă unica fereastră.

Aceasta dă într‑o curte interioară, jalnică acum, când toamna e pe sfârşite. Pomii, îngrijiţi de verdieni, probabil că au fost superbi în timpul verii: cu coroane maiestuoase, verzi și ramuri spiralate. Dar dezfrunziţi, stejarii, ulmii şi fagii noduroşi par a se termina cu nişte gheare uscate şi moarte, cu care vor să zgârie cerul. Curtea e abandonată, uitată. La fel ca mine.

Ba nu, mârâi eu în sinea mea.

Vor veni după mine.

Îndrăznesc să sper. Stomacul îmi tresare de fiecare dată când se deschide uşa. O fracţiune de secundă mă aştept să‑l văd în prag pe Cal. Sau pe Kilorn. Sau pe Farley. Sau poate pe Buni, purtând chipul altcuiva. Poate chiar pe colonel. Aş plânge de fericire dacă i‑aş vedea ochiul roşu. Dar nu vine nimeni. Nimeni nu vine să mă ia de aici.

Este o cruzime să laşi loc pentru speranţă acolo unde nu trebuie să fie decât deznădejde.

Şi Maven ştie asta.

La apus, în cea de‑a treizeci şi una zi, înţeleg ce vrea să facă.

Vrea să putrezesc. Să mă sting. Uitată de toţi.

Afară, în curtea de gheare din crengi, prima ninsoare îşi cerne fulgii dintr‑un cer de culoarea plumbului. Geamul este foarte rece la atingere, însă refuză să îngheţe.

Aşa voi face şi eu.

 

 

Posted in Exclusiv

Midnight Sun la Epica

34152811O poveste sfâșietoare de dragoste, pierdere și o vară aproape perfectă -Midnight Sun este cartea  perfectă pentru fanii Sub aceeasi stea  și Absolut Tot .

Katie Price, în vârstă de șaptesprezece ani, are o boală rară care face expunerea chiar și la cea mai mică cantitate de lumină mortala. Constrânsă de a sta in casa  pe timpul zilei, compania ei este limitată la tatăl ei văduv și la cel mai bun prieten al ei (bine, doar unul). Doar  după căderea nopții lumea lui Katie se deschide , când își ia chitara si canta la gara locală pentru oamenii care vin și pleacă.

Charlie Reed este un fost atlet atrăgător la  răscrucea  vieții sale – și băiatul pe care Katie l-a  admirat în secret, de departe, ani de zile. Cand Charlie da peste Katie intr-o seara cantand la chitara, soarta intervine și cei doi se îmbarcă într-o poveste de dragoste.

Cei doi se provoaca sa isi urmeze visele sub cerul verii, formand  o legătură suficient de puternică pentru a le schimba  viata – și lumii din jurul lor – pentru totdeauna.

Filmul este bazat pe varianta  japoneza din 2006  si anume Taiyō no Uta (タイヨウのうた Song of the Sun)  si  cartea  va fi publicata in engleza luna aceasta .

Filmul este  in regia lui lui Scot Speer ,cu Bella Thorne si Patrick Schwarzenegger in rolurile lui Katie si Charlie si va avea premiera in luna martie , in cinematografele romanesti.

Imagini pentru drums gif

Si acum surpriza : cartea va fi publicata si la noi la Editura Epica anul acesta  si de abia astept!

Imagini pentru thank you gif

Mai jos puteti viziona un trailer al filmului Midnight Sun ( a nu se confunda cu varianta autoarei Stephenie Meyer )

Posted in Book News, Exclusiv, Must read

Pierce Brown vine in ROMANIA!

In ultima zi a lunii ianuarie, la Waterstones Birmingham  a avut loc un book signing cu autorul seriei Furia Rosie , Pierce Brown pentru promovarea cartii Iron Gold , un nou volum al seriei dar cu evenimente care se desfasoara la 10 ani dupa intamplarile din Furia Diminetii.

Pierce ,dupa ce a raspuns la cateva intrebari adresate de Lee,  a dat cateva detalii despre noua serie . Iron Gold este scrisa pentru ca povestea nu s-a incheiat , pentru ca acest volum este diferit de Furia Rosie si aceasta noua trilogie este din perspectiva a patru personaje .

Imagini pentru omg gif

Aceasta este a doua oara cand merg la un event cu Pierce  si este unul dintre cei mai cool si funny autori pe care ii cunosc. Daca aveti sansa sa il vedeti, sa nu ezitati . Va veti indragosti de el! Nu degeaba e cel mai sexy autor , duh!

Si….. veti avea sansa sa il vedeti in luna aprilie ( o sa anunt si data ulterior) la Bucuresti unde va fi prezent in cadrul unui mic european tur . Veti avea sansa sa ii adresati intrebari , sa faceti poze si sa luati autografe. De indata ce aflu mai multe detalii ( locatie, data) am sa revin cu un post.

 

Imagini pentru PIERCE BROWN GIF

Asa ca puneti mana si cititi trilogia, in cazul in care nu este deja citita, cumparati cartile  si marcati luna aprilie cu rosu pentru ca PIERCE BROWN VINE IN ROMANIA!

 

Cartile lui Pierce sunt publicate la Editura Paladin si pot fi cumparate cu un click AICI

Mai jos sunt cateva poze de la intalnirea mea cu Pierce.

 

 

PIERCE BROWN VINE IN ROMANIA!

Imagini pentru FANGIRLING GIF

Please share ca sa afle cat mai multa lume.

Posted in Exclusiv

Fragment Wild Cards de George R.R Martin la Editura Nemira

GeorgeRRMartin---Wildcards_c1

– Lasă-mă să te privesc.

 

O privi și el. Ultima oară când o văzuse, avea paisprezece ani, o fată băiețoasă de la orfelinat. O puștoaică slăbănoagă, cu părul blond-cenușiu. Odată, pe când avea unsprezece ani, copila îi dăduse un pumn de-a văzut stele verzi. Era cu un an mai mare decât el.

Apoi el plecase. Să muncească la aerodrom, să lupte alături de britanici împotriva lui Hitler. Îi scrisese, când apucase, de-a lungul anilor, după intrarea Americii în război. Ea părăsise orfelina-tul și fusese transferată în plasament familial. În ’44, una dintre scrisorile lui fusese returnată de la trei adrese cu mențiunea Destinatarul nu mai locuiește la adresa indicată. După aceea, în ultimul an, el fusese considerat dispărut.

 

– Te-ai schimbat și tu, constată el.

 

– Și tu.

 

– Îhî!

 

– Am urmărit mereu ziarele în timpul războiului. Am încercat să-ți scriu, dar se pare că scrisorile mele nu ți-au parvenit niciodată. Apoi au spus că ai dispărut pe mare și am renunțat, ca să zic așa.

– Ei bine, am dispărut, dar m-au găsit. Acum m-am întors. Cum ți-a mers?

 

– Foarte bine, după ce am fugit de la familia de plasament, răspunse ea şi o undă de durere îi străbătu chipul. N-ai idee cât m-am bucurat să scap de acolo. O, Bobby! O, mi-aș dori ca lucru-rile să fi stat altfel, adăugă ea și începu să lăcrimeze.

 

– Hei, zise el, apucând-o de umeri. Stai jos. Ți-am adus ceva.

 

– Un dar?

 

– Da.

Îi întinse un pachet slinos de hârtie, pătat de ulei.

 

– Le-am purtat cu mine în ultimii doi ani de război. Le-am avut cu mine în avion, pe insulă. Îmi pare rău că n-am avut timp să le împachetez din nou.

 

Tânăra sfâșie hârtia de împachetat. Înăuntru erau două cărţi, Casa de la Colțul lui Pooh și Povestea iepurelui răși fioros.

 

– O! exclamă Belinda. Mulțumesc!

 

Și-o amintea îmbrăcată în salopeta orfelinatului, obosită și prăfuită după un joc de baseball, întinsă pe podeaua sălii de lectură, cu o carte cu Pooh deschisă în fața ei.

 

– Cartea cu Pooh are autograful original al lui Christopher Robin, îi explică el. Am aflat că era ofițer în Aviația Regală, la una dintre bazele din Anglia. Zicea că nu obișnuiește să facă așa ceva, că acolo e doar un aviator ca oricare. L-am asigurat că n-o să spun nimănui. Căutasem în lung și-n lat să găsesc un exemplar, iar el știa asta. Cu cealaltă carte e o poveste și mai și. Mă întorceam la bază pe înserat, escortând niște aeronave B-17 avariate. Am ridicat privirea și am văzut apropiindu-se două avioane de luptă nocturnă germane. Patrulau, probabil, încercând să prindă un Lancester, ceva, înainte să treacă peste Canal. Ca să scurtez povestea, le-am doborât pe amândouă. Au căzut lângă un sătuc. Dar eu rămăsesem fără combustibil și trebuia să aterizez. Am zărit o pășune plată, numai bună, mărginită de un lac, și am coborât acolo. Când am ieșit din carlingă, am văzut o femeie și un câine ciobănesc la marginea câmpului. Femeia avea o pușcă. Când s-a apropiat suficient ca să vadă motoarele și însemnele, a spus: „Bine țintit! Nu vrei să

 

Vii înăuntru, să iei o îmbucătură și să dai un telefon la comandament?“ În depărtare, vedeam cele două avioane ME-110 arzând. „Ești foarte celebru, Jetboy“, mi-a spus. „Ți-am urmărit isprăvile în ziarul de Sawrey. Eu sunt doamna Heelis.“ A întins mâna și eu i-am strâns-o. „Doamna William Heelis? Iar satul acesta este Sawrey?“ „Da“, a răspuns. „Sunteți Beatrix Potter!“ am exclamat. „Așa se pare“, a zis ea. Belinda, era o bătrână îndesată, într-un pulover zdrențăros și o rochie veche și urâtă! Dar când zâmbea, jur că se lumina toată Anglia!

 

Belinda deschise cartea. Pe pagina albă scria:

 

„Pentru prietena americană a lui Jetboy, Belinda,

de la doamna William Heelis

 

(„Beatrix Potter“),

 

12 aprilie 1943.“

 

Jetboy bău cafeaua pe care i-o făcuse între timp Belinda.

 

– Unde sunt prietenele tale? întrebă el.

 

– Păi, el… ele ar fi trebuit să ajungă deja. Mă gândeam să mă duc la capătul holului să încerc să le sun. Pot să mă schimb și să stăm pe undeva să depănăm amintiri. Pot să le dau telefon, zău.

– Nu, zise Jetboy. Uite cum facem: te caut spre sfârșitul săptămânii, putem ieși într-o seară când nu ești ocupată. Ne-am simți bine.

 

– Cu siguranță.

 

– Mulțumesc pentru cărți, Bobby. Înseamnă mult pentru mine, vorbesc serios.

– Mă bucur mult să te revăd, Bee.

 

– Nimeni nu mi-a mai spus așa de când eram la orfelinat. Caută-mă cât de curând, bine?

 

– Categoric, spuse el, aplecându-se și sărutând-o din nou.În timp ce cobora scările, se intersectă cu un individ în costum de fante – pantaloni largi, sacou lung, lanț de ceas, papion de dimensiunea unui umeraș, păr pomădat și pieptănat pe spate, duhnind a Brylcreem și Old Spice – care urca treptele câte două, fluierând It Ain’t the Meat, It’s the Motion. Jetboy îi auzi bătând la ușa Belindei.

 

Afară începu să plouă.

 

– Grozav! Exact ca-n filme, își spuse Jetboy.

 

Domnea o liniște de mormânt peste Pine Barrens, în noaptea următoare.

 

Apoi câinii începură să latre de peste tot, pisicile să urle, păsările să zboare speriate din mii de copaci, rotindu-se și țâșnind care încotro în noaptea neagră.

 

Paraziții puseră stăpânire pe toate aparatele de radio din nord-estul Statelor Unite. Ecranele nou-apărutelor televizoare pâlpâiră, în timp ce volumul se dublă. Oamenii adunați în preajma televizoarelor Dumont cu diagonala de 23 de centimetri săriră în lături la explozia de zgomot și lumină, orbiți, în camerele lor de zi, în baruri și pe trotuarele din fața magazinelor de elec-trocasnice, de la un capăt la altul al Coastei de Est.

 

Cei aflați afară, în noaptea aceea fierbinte de august, asistară la ceva și mai spectaculos. În înaltul cerului, o dâră subțire de lumină se mișca, sclipind, într-o cădere continuă. Dâra se îngroșă, devenind mai strălucitoare, se transformă într-un bolid albastru-verzui, păru să se oprească, apoi se dezintegră în sute de scântei căzătoare, care se stinseră încet pe cerul negru presărat cu stele.

 

Unii susțineau că văzuseră încă o lumină, mai mică, după câteva minute. Rămăsese suspendată în aer o vreme, după care țâșnise către vest, pălind pe măsură ce se îndepărta. În ziare abundaseră povești despre „rachetele fantomă“ din Suedia, toată vara aceea. Era sezonul mort, când presa ducea lipsă de știri.

 

Câteva telefoane la centrul de meteorologie sau la bazele Aviației Militare primiră același răspuns: era, probabil, un meteorit rătăcit al ploii de stele Delta Aquaride.

Departe, în ținutul Pine Barrens, cineva știa adevărul, însă n-avea chef să-l comunice nimănui.

Cartea poate fi precomandata AICI sau direct de la  Targul Gaudeamus .

Posted in Exclusiv, Must read, Musthave, New

EXCLUSIVITATE : Regatul cetii si al furiei de Sarah J Maas la Editura Rao

Dragi coltisori, stiu ca sunteti fani ai cartilor autoarei Sarah J Maas si Editura Rao ne-a oferit in exclusivitate coperta volumului doi al seriei Regatul Spinilor si al trandafirilor    :  Regatul cetii si al furiei .Nu-i asa ca este superba?

Cartea va fi disponibila la Targul Gaudeamus unde Editura rao va fi prezenta cu multe noutati in perioada 22-26 noiembrie .

 

23599982_10156111111791833_330115118_o

Multumesc  editurii Rao pentru aceasta exclusivitate!

 

Posted in Book News

Nemira la Gaudeamus

Nemira la Gaudeamus 2017

Editura Nemira își așteaptă cititorii la Gaudeamus cu o mulțime de titluri noi în colecțiile Nautilus SF&F, Young Adult, Anticipația și Babel, cărți de Crăciun, pachete cadou și prețuri speciale de târg.

Meet the writer

Sâmbătă, între 12.00 și 14.00, cititorii sunt invitați să cunoască autorii români de la Nemira în standul editurii, unde aceștia vor da autografe : Florin Chirculescu, Ovidiu Eftimie, Adrian Mihălțianu, Florin Stanciu, Iulian Tănase, Mara Wagner și Elena Vlădăreanu.

Colecția Nautilus SF&F :

Problema celor trei corpuri – Liu Cixin

Liu-Cixin---Problema-celor-trei-corpuri_c1

Un hard SF, plin de minuțioase detalii tehnice despre orice, de la mecanica cuantică până la inteligența artificială. Dar Cixin Liu își susține teoriile spectaculoase cu personaje ușor de simpatizat, pe un schelet de acțiune și thriller convingător de la multipremiatul scriitor chinez Liu Cixin. Spre finalul Revoluției Culturale din China, un proiect militar trimite semnale în spațiu pentru a stabili contactul cu civilizații extraterestre. O astfel de civilizație, pe cale de dispariție, primește semnalul și plănuiește să invadeze Pământul.

Orașul nouă în flăcări, de J. Patrick Black

 

Fanii seriilor JOCUL LUI ENDER, HARRY POTTER și ai Infanteriei stelare vor considera cartea lui J. Patrick Black un bilet perfect către o lume fantastică. O rasă extraterestră a venit să cucerească Pământul cu o tehnologie mai presus de orice văzuseră oamenii vreodată, care semănă mai degrabă cu magia. Orașe întregi dispăruseră în flăcări și sfârșitul părea aproape. Până când oamenii au descoperit că pot folosi și ei arma inamicilor și au ripostat.

Wild cards, antologie de George R.R.Marti și Melinda Snodgrass

GeorgeRRMartin---Wildcards_c1

Cum ar fi lumea dacă supereroii ar exista cu adevărat? Autorii antologiei ne propun o istorie alternativă înspăimântătoare: în 1946, deasupra New Yorkului este eliberat un virus care poate rescrie ADN-ul uman, o armă biologică trimisă de pe altă planetă. Virusul afectează fiecare individ în alt fel și are simptome complet imprevizibile. Pe 90% dintre cei afectați îi ucide, iar celorlalți le provoacă mutații. 1% rămân aproape umani, dar capătă puteri supranaturale: așii dezvoltă puteri utile, doiarii, puteri minore, mai degrabă comice, iar jokerii sunt mutilați și sfârșesc în ghetouri.

Colecția Babel, de literatură străină

Porecla, de Jumpa Lahiri

Lăsând în urmă viața din Calcutta, cuplul Ganguli pornește spre America, unde începe o altă viață. Numele, sensurile și identitățile se schimbă și, odată cu ele, destinele pornesc spre noi orizonturi. Din detalii de mare finețe se țese saga unei familii care, departe de casă, caută să ajungă acasă. Pătrunzând în cele mai ascunse ținutui sufletești, descoperind teritorii gingașe, Porecla spune mai multe povești, dezvăluie mai multe generații, traume și căutări, într-o lume dominată de fragilitate.

Colecția Anticipația – de nonficțiune

Arme matematice de distrugere, Cathy O’Neill

Cathy-O'Neill---Arme-matematice-de-distrugere---c1

Bestseller New York Times și nominalizată la National Book Award

Modelele matematice care ne reglementează viața sunt opace și incontestabile, chiar dacă greșesc, avertizează Cathy O’Neil, fostă jurnalistă la Wall Street Journal. Și, mai rău, alimentează discriminarea într-un „cocktail toxic pentru democrație“. Într-o epocă în care cele mai multe aspecte din existența noastră cad sub incidența datelor analizate automat, e necesar să le înțelegem mecanismele și să chestionăm modelele. Descoperiți latura întunecată a Big Data!

Bun-venit în univers. Un ghid astrofizic, de Neil deGrasse Tyson, Michael A. Strauss și J. Richard Gott

Bun venit în Univers este un tur de forță pentru cunoașterea cosmosului, realizat de trei dintre cei mai importanți astrofizicieni din prezent. Pornind de la enorm de popularul curs introductiv în astronomie ținut de Neil deGrasse Tyson, Michael A. Strauss și J. Richard Gott la Princeton, cartea parcurge prin toate temele de interes: planete, stele, galaxii, găuri negre, călătoria în timp, toate pe înțelesul nespecialiștilor.  Autorii povestesc incitant cele mai recente descoperiri în astrofizică, purtându-și cititorii de la sistemul nostru solar până la cele mai îndepărtate puncte ale universului cunoscut: Cum trăiesc și mor stelele? De ce nu mai e Pluto planetă? Ce șanse sunt să existe viață pe alte planete? Cum a luat naștere universul? Suntem singuri sau facem parte dintr-un multivers?

Rose, de Marius Constantinescu

Jurnalistul Marius Constantinescu lansează un volum din texte publicate de-a lungul vremii, mixate strategic cu varietăţi inedite, în corpul unui volum sprinţar, ca un vin sec, prietenos, de cursă lungă. Parfumuri, oameni, călătorii, deserturi, vinuri, părinţi, prieteni şi singurătăţi, portrete, Paris, camere, cravate şi o plajă goală. Marius Constantinescu scrie despre toate şi toate îl scriu pe el.

Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

Pline de surprize sunt darurile puse sub brad și ele s-au strâns toate într-o carte de savurat în tihnă, în așteptarea sărbătorii cu dulciuri și fulgi de zăpadă. În paginile ei s-au adunat comori de altădată pentru copii, părinți și bunici, întâmplări și personaje ce povestesc Crăciunul, pentru a cărei magie depun mărturie, printre alții,  Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle.

Posted in Book News, Exclusiv, Must read, Musthave, New, Recomandare

Furia Diminetii de Pierce Brown la targul Gaudeamus

Editura Paladin îți dă întâlnire la Gaudeamus! Cărți cu Colți te ajută să descoperi în fiecare săptămână câte o carte pe care să o adaugi în wishlist-ul GAUDEAMUS 2017.

Mai jos veti putea citi in avanpremiera un fragment din noua carte Furia Diminetii de Pierce Brown pe care o puteti cumpara de la targul Gaudeamus.

furia aurie rasklop

Furia Dimineții, Pierce Brown

Traducere din limba engleză de Iulia Pomagă

Editura Paladin, 2017

Golful râsului

Mă grăbesc spre gaură. Apa clipoceşte paşnic pe margine. Gheaţa e prea densă să o văd pe Mustang înotând, dar lanterna luceşte sub crusta groasă de un metru, albastră şi îndreptându-se către ţărm. Mă iau după ea. Holiday încearcă să se târască spre mine. Îi strig să rămână pe loc şi să folosească trusa medicală.

Mă iau după lumina lui Mustang. Briciul îmi alunecă pe gheaţă, urmărind lumina de dedesubt, până când aceasta se opreşte. Nu a trecut suficient cât să fi rămas fără aer, dar nu se mişcă preţ de zece secunde. Apoi lumina începe să se stingă. Gheaţa şi apa se întunecă în timp ce lumina se scufundă în mare. Trebuie s-o scot de-acolo. Lovesc cu briciul în gheaţă până reuşesc să sparg o bucată. Urlu în timp ce îmi bag degetele între crăpături, ridic bucata de gheață şi o arunc în spate. Apa e plină de cadavre palide şi de sânge. Mustang se năpustește la suprafaţă plângând de durere. Ragnar e lângă ea, vânăt şi nemişcat. Mustang îl ţine cu mâna stângă în timp ce cu dreapta loveşte ceva albicios din apă.

Îmi înfig briciul în gheaţa din spatele meu şi apuc bine mânerul. Mustang mă prinde de mână şi o trag afară. Apoi îl tragem pe Ragnar, icnind din cauza efortului. Mustang se agaţă de gheaţă şi se prăbușește odată cu el. Dar nu e singură. Un fel de vierme alb, de dimensiunile unui om mic de statură, s-a prins de spatele ei. Are forma unui melc, dar în loc de cochilie are o carne dură, păroasă şi transparentă plină de zeci de guri mici cu dinţi ca acele, care o rod de spate. O mănâncă de vie. O altă creatură, de dimensiunile unui câine mare e prinsă de spatele lui Ragnar.

— Ia-o de pe mine! ţipă Mustang lovind înnebunită cu briciul. Ia-o de pe mine!

Creatura e mai puternică decât credeam şi se târăşte spre gaura din gheaţă încercând să o tragă pe Mustang înapoi în sălaşul ei. Răsună o împuşcătură şi o văd cum tresare după ce glonţul tras de Holiday o loveşte fix într-o parte. Sânge negru ţâşneşte din ea. Creatura ţipă şi nu se mai mișcă atât de repede, așa că am timp să ajung la Mustang şi să i-o tai cu briciul de pe spate. Îi dau un picior şi văd cum se zbate şi trage să moară. Lighioana de pe spatele lui Ragnar o tai în două, i-o iau din spate şi o arunc.

— Sunt mai multe acolo jos. Plus ceva şi mai mare, îmi zice Mustang ridicându-se cu greu.

Faţa i se aspreşte când îl vede pe Ragnar. Mă duc în fugă spre el. Nu mai respiră.

— Păzeşte gaura, îi spun lui Mustang.

Prietenul meu uriaş arată ca un copil acolo, pe gheaţă. Încep procedura de resuscitare. Îi lipseşte cizma stângă. Ciorapul i-a ieşit aproape de tot. Piciorul i se lovește pe gheaţă în ritmul masajului cardiac. Holiday se împleticește până la noi. Are pupilele foarte dilatate din cauza analgezicelor. Şi-a aplicat pe picior piele-artificială din trusa medicală. Dar pentru că rana e adâncă, după ce efectul analgezicelor va trece, n-o să mai poată merge. Se prăbuşeşte pe gheaţă lângă Ragnar. Îi trage ciorapul pe picior de parcă asta ar conta acum.

— Întoarce-te, mă trezesc spunând.

Saliva mi-a îngheţat pe buze. Pleoapele îmi îngheaţă din cauza lacrimilor pe care nici nu ştiam că le vărs.— Întoarce-te. Treaba ta aici încă nu e terminată.

Tatuajul Urlătorilor se vede întunecat pe pielea lui palidă. Runele protectoare de pe faţa lui seamănă cu nişte lacrimi.

— Oamenii tăi au nevoie de tine, îi spun.

Holiday îl ţine de mână. Mâinile ei laolaltă nu sunt la fel de mari ca laba lui cu şase degete.

— Vrei ca ei să câştige? întreabă Holiday. Trezeşte-te, Ragnar. Trezeşte-te.

Tresare sub mâinile mele. Pieptul i se mişcă în timp ce inima începe să-i bată. Apa îi iese pe gură. Confuz, loveşte gheaţa cu brațele şi tuşeşte după aer. Trage cu sete aer în piept. Pieptul lui uriaş se mişcă în timp ce priveşte spre cer şi pe buze îi apare un zâmbet sfidător.

— Nu încă, Mamă-a-Toate. Nu încă.

— Suntem futuţi, zice Holiday uitându-se la puţinele provizii pe care Mustang a reuşit să le ia de pe navă.

Ne adăpostim într-o râpă şi pentru o vreme scăpăm de vânt. Nu e cine ştie ce. Ne strângem în jurul căldurii slabe pe care o degajă două facle termice, după ce am fugit peste calota de gheaţă măcinaţi de vântul care bătea cu optzeci de kilometri pe oră. Furtuna se lasă întunecată peste apa din spatele nostru. Ragnar o priveşte atent în timp ce noi ne sortăm proviziile. Avem un dispozitiv GPS, câteva batoane de proteine, două lanterne, hrană deshidratată, o plită termică şi o pătură termică mare cât să-i ajungă doar unuia dintre noi. Am învelit-o pe Holiday cu ea, costumul ei fiind cel mai afectat. Mai avem şi un pistol de semnalizare, un dispozitiv de aplicat piele artificială şi două ghiduri digitale de supravieţuire de mărimea unui deget.— Are dreptate, zice Mustang. Dacă nu plecăm de-aici, suntem morţi.

Cutiile noastre cu arme s-au dus. Armurile, cizmele gravitaţionale şi proviziile sunt pe fundul mării. Tot ce le-ar fi permis Obsidienilor să îşi distrugă Zeii. Tot ce ne-ar fi permis să îi contactăm pe prietenii noştri de pe orbită. Sateliţii sunt orbi. Nu se uită nimeni după noi. Nimeni în afară de cei care au tras în nava noastră. Singurul lucru bun e că şi ei s-au prăbuşit. Am văzut epava arzând în munţi când am traversat banchiza. Dar dacă au supravieţuit, dacă au echipament, atunci o să ne vâneze şi noi va trebui să ne apărăm cu patru brice, o puşcă şi un pumn electromagnetic care mai are puţină baterie. Pieile-de-focă de pe noi sunt tăiate şi distruse. Dar deshidratarea o să ne omoare cu mult înaintea frigului. Cât vezi cu ochii nu sunt decât pietre negre şi gheaţă. Dacă mâncăm gheaţă, temperatura noastră internă o să scadă şi o să murim de frig.

— Trebuie să găsim un adăpost corespunzător, zice Mustang suflându-și în mâinile înmânușate şi tremurând. Ultima dată când m-am uitat pe hărţile din carlingă eram la două sute de kilometri de vârfuri.

— Ar putea la fel de bine să fie şi o mie, zice Holiday ţâfnoasă.

Îşi roade buza de jos şi se holbează la proviziile noastre de parcă asta le-ar face să se înmulţească.

Ragnar privește obosit. Cunoaşte teritoriul ăsta. Ştie că nu putem să supravieţuim aici. Şi chiar dacă nu vrea să ne spună asta, ştie că o să ne vadă murind unul după altul fără să poată face nimic în privinţa asta. Holiday o să moară prima. Apoi Mustang. Pielea ei de focă e ruptă acolo unde a muşcat-o fiara şi apa s-a infiltrat deja în tăietură. Apoi o să mă duc eu, şi el o săsupravieţuiască. Cât de aroganţi trebuie să fi părut gândindu-ne că o să venim şi o să-i eliberăm pe Obsidieni într-o singură noapte.

— Pe aici nu sunt nomazi? îl întreabă Holiday pe Ragnar. Am tot auzit poveşti despre legionari izolaţi…

— Nu sunt poveşti, spune Ragnar. Clanurile se aventurează rar pe gheaţă după ce se termină toamna. Ăsta e anotimpul Mâncătorilor.

— Nu mi-ai spus despre ei, îi zic.

— Credeam că o să trecem peste teritoriul lor. Îmi pare rău.

— Ce sunt Mâncătorii? întreabă Holiday. Cunoştinţele mele de antropologie a Antarcticii sunt de căcat.

— Mâncători de oameni, spune Ragnar. Dezonoraţi şi alungaţi din clanuri.

— Afurisită treabă.

— Darrow, trebuie să fie o cale de a-i contacta pe oa­menii tăi ca să ne ia de-aici, îmi zice Mustang, hotărâtă că găsească o soluţie.

— Nu e. Antenele de bruiaj de pe Asgard acoperă tot continentul. Singurul mijloc de comunicaţie e la mii de kilometri de aici. Asta dacă nu găsim ceva pe cealaltă navă.

— Cine era pe nava aia? întreabă Ragnar.

— Nu ştiu. Nu poate să fie Şacalul, spun eu. Dacă ştia că suntem aici, îşi trimitea toată flota după noi, nu o singură navă într-o misiune secretă.

— E Cassius, spune Mustang. Presupun că a venit pe o navă camuflată, cum am făcut și eu. Trebuia să fie pe Luna. Ăsta era unul dintre aspectele pozitive ale faptului că negocierile aveauloc aici. Dacă îi prinde cineva că acţionează pe la spatele fratelui meu, o să le fie la fel de rău ca şi mie. Sau mai rău.

— De unde ştia în care navă suntem? întreb eu.

— Poate că a mirosit diversiunea, ridică Mustang din umeri. Poate că ne-a urmărit din Ace. Nu ştiu. Nu e prost. Te-a mai prins odată în timpul Ploii, când treceai pe sub zid.

— Sau i-a spus cineva, zice Holiday sumbră.

— De ce i-aş fi spus dacă şi eu eram pe nenorocita de navă? întreabă Mustang.

— Da, păi să sperăm că e Cassius, spun eu. Dacă e el, atunci n-o să sară în cizmele gravitaţionale ca să zboare până la Asgard, pentru că atunci va trebui să-i explice Şacalului în primul rând ce căuta pe Phobos. Apropo, ce s-a întâmplat cu nava lor? A părut că cineva lansează o rachetă din nava noastră, doar că noi nu aveam rachete.

— Erau rachete în cutii, zice Ragnar. Am tras o sarissa de pe rampa de încărcare cu un lansator de umăr.

— Ai tras cu o rachetă în ei în timp ce ne prăbuşeam? întreabă Mustang nevenindu-i să creadă.

— Da. Şi am încercat să strâng cizmele gravitaţionale. Am eşuat.

— Eu cred că te-ai descurcat foarte bine, zice Mustang râzând.

Râsul e molipsitor şi râdem cu toţii, chiar şi Holiday. Ragnar nu înţelege comicul situaţiei. Buna mea dispoziţie dispare însă repede când Holiday tuşeşte şi-şi strânge şi mai bine gluga.

Mă uit la norii negri de deasupra mării.

— Cât mai avem până ne ajunge furtuna, Ragnar?

— Cam două ore. Se mişcă rapid.

— O să se facă minus şaizeci de grade, zice Mustang. N-o să supravieţuim. Nu cu un echipament ca ăsta.Vântul urlă prin râpă şi peste peisajul montan mohorât din jurul nostru.

— N-avem decât o singură opţiune, spun eu. Ne mobilizăm, trecem munţii şi ajungem la nava prăbușită. Dacă într-adevăr e Cassius acolo, o să aibă măcar o grupă de mercenari din Legiunea a XIII-a cu el.

— Asta nu e bine, zice Mustang îngrijorată. Cenuşiii ăia sunt mai bine antrenaţi decât noi pentru lupta pe timp de iarnă.

— Mai bine decât tine, zice Holiday trăgându-şi pielea-de-focă pentru a-i arăta lui Mustang tatuajul legiunii a XIII-a de pe gâtul ei. Nu şi decât mine.

— Eşti un dragon? întreabă Mustang neputând să-şi ascundă uimirea.

— Am fost. Ideea e asta: RLP, regulamentul de luptă pretorian dispune ca orice transport de cursă lungă să fie dotat cu echipament de supravieţuire suficient cât să îi ajungă fiecărei grupe o lună în orice fel de condiţii. O să aibă apă, mâncare, căldură şi cizme gravitaţionale.

— Şi dacă au supravieţuit prăbuşirii? zice Mustang uitându-se la spatele rănit al lui Holiday şi la restul armamentului nostru.

— Atunci nu o să supravieţuiască întâlnirii cu noi, zice Ragnar.

— Şi e mai bine să-i lovim înainte să apuce să se adune, spun eu. Plecăm acum, mergem cât putem de repede şi poate ajungem acolo înaintea să ne lovească furtuna. E singura noastră şansă.

Ragnar şi Holiday mi se alătură; Obsidianul strânge echipamentul, iar Cenuşia îşi verifică gloanţele. Dar Mustang ezită. E ceva ce nu ne-a spus încă.

— Ce e? o întreb.Vântul urlă prin râpă şi peste peisajul montan mohorât din jurul nostru.

— N-avem decât o singură opţiune, spun eu. Ne mobilizăm, trecem munţii şi ajungem la nava prăbușită. Dacă într-adevăr e Cassius acolo, o să aibă măcar o grupă de mercenari din Legiunea a XIII-a cu el.

— Asta nu e bine, zice Mustang îngrijorată. Cenuşiii ăia sunt mai bine antrenaţi decât noi pentru lupta pe timp de iarnă.

— Mai bine decât tine, zice Holiday trăgându-şi pielea-de-focă pentru a-i arăta lui Mustang tatuajul legiunii a XIII-a de pe gâtul ei. Nu şi decât mine.

— Eşti un dragon? întreabă Mustang neputând să-şi ascundă uimirea.

— Am fost. Ideea e asta: RLP, regulamentul de luptă pretorian dispune ca orice transport de cursă lungă să fie dotat cu echipament de supravieţuire suficient cât să îi ajungă fiecărei grupe o lună în orice fel de condiţii. O să aibă apă, mâncare, căldură şi cizme gravitaţionale.

— Şi dacă au supravieţuit prăbuşirii? zice Mustang uitându-se la spatele rănit al lui Holiday şi la restul armamentului nostru.

— Atunci nu o să supravieţuiască întâlnirii cu noi, zice Ragnar.

— Şi e mai bine să-i lovim înainte să apuce să se adune, spun eu. Plecăm acum, mergem cât putem de repede şi poate ajungem acolo înaintea să ne lovească furtuna. E singura noastră şansă.

Ragnar şi Holiday mi se alătură; Obsidianul strânge echipamentul, iar Cenuşia îşi verifică gloanţele. Dar Mustang ezită. E ceva ce nu ne-a spus încă.

— Ce e? o întreb.

— Cassius, zice ea încet. Nu ştiu sigur. Dacă nu e singur? Dacă e şi Aja cu el?

Imagini pentru pierce brownPIERCE BROWN s‑a născut în 1988 în Colorado, dar a trăit în peste opt state din America, petrecându‑şi copilăria construind ascunzători şi capcane pentru verişorii lui.

Furia Dimineții este ultimul volum din trilogia dedicată revoluţionării unei societăţi abuzive care stăpâneşte întregul Sistem Solar. Prima parte a seriei, Furia Roşie, apărută pe când autorul avea 26 de ani, l‑a consacrat pe tânărul scriitor drept o interesantă nouă voce a literaturii distopice