Origini de Dan Brown la Editura Rao

Mai sunt 12 zile până la lansarea cărții
Origini, a lui Dan Brown 

Oricine ai fi, în orice ai crede, totul se va schimba

12 zile ne despart de apariţia, în România, a ultimului thriller al lui Dan Brown. Este un eveniment mondial, pentru că autorul său este unul dintre cei mai citiţi scriitori din lume, iar Origini, publicată deja în Statele Unite şi Europa, se situează în topul celor mai vândute cărţi.

Cititorii îl vor regăsi pe Robert Langdon, profesor de simbolistică la Harvard, care participă la conferinţa organizată de fostul său student, Edmond Kirsch, informatician şi futurolog. Acesta a invitat numeroşi jurnalişti, oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai bisericii, pentru a transmite o descoperire care, spune el, va schimba tot ce ştiam până acum despre creaţie, creator, venirea noastră pe acest pământ. De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Acestea sunt marile întrebări la care, spune Kirsch, va răspunde prezentând ultima lui descoperire.

Însă nimic nu merge cum trebuie la acest eveniment. Kirsch este asasinat de un adept al Bisericii Palmariene, o sectă ultraconservatoare, care are propriul său papă şi care i-a canonizat pe Hitler şi pe Franco. Astfel, Langdon porneşte în căutarea parolei pentru ca descoperirea lui Kirsch să nu dispară odată cu moartea acestuia. Cititorul va regăsi, în carte, toate ingredientele care au cucerit o lume întreagă: acţiune, simboluri, coduri uitate, o intrigă punctată de locuri şi opere de artă celebre, precum şi o provocare, o confruntare între ştiinţă şi religie, care l-a transformat, odată cu Codul lui da Vinci, într-unul dintre cei mai citiţi autori ai lumii. Ca în fiecare carte a lui, Dan Brown nu se fereşte să propună teme îndrăzneţe, să avanseze întrebări fundamentale, să atace tabuuri şi să genereze dezbateri.

Până când vei găsi cartea în librării, te invităm să citeşti şi să urmăreşti câteva răspunsuri ale autorului la întrebări legate de creaţie, Creator, ştiinţă şi umanitate în secolul XXI.

Preț: 60,00 lei

Comandă cartea pe www.raobooks.com 

Un sir infinit de testoase de John Green la Editura Trei

De la autorul cărții-fenomen Sub aceeași stea #1 bestseller New York Times, USA Today și Wall Street Journal

Aza, o adolescentă de șaisprezece ani, n-a avut niciodată de gând să încerce să dezlege misterul miliardarului dispărut Russell Pickett, dar la mijloc e o recompensă de o sută de mii de dolari.
Iar Cea Mai Bună și Mai Neînfricată Prietenă a ei, Daisy, abia așteaptă să investigheze acest caz. Așa că traversează împreună prăpastia socială care le separă de fiul lui Russell Pickett, Davis.

Aza încearcă. Încearcă din răsputeri să fie o prietenă bună, o fiică bună, o elevă bună și poate chiar și un detectiv bun, toate astea în timp ce e captivă în hățișul propriilor gânduri, care par s-o ia razna tot mai tare, într-un iureș amețitor.

Plecând de la propria viață, John Green ne împărtășește cu o claritate de diamant povestea Azei, în acest strălucit roman despre iubire, rezistență și puterea prieteniei de-o viață.

Un șir infinit de țestoase a debutat direct pe locul întâi pe lista de bestselleruri New York Times.

“Noua carte a lui John Green nu este o poveste de iubire ciudată și tristă. E un strigăt existential al adolescenței.” – VOX

“La cinci ani după Sub aceeași steaJohn Green revine cu un nou roman cu care vor rezona toți adolescenții și va alina mințile anxioase de pretutindeni. Un șir infinit de țestoase îl confirmă pe John Green ca fiind un observator extraordinar al vârstei adolescenței.” – The Guardian

“Tandru, inteligent și plin de speranță.” – The Wall Street Journal

John Green, distins cu Michael L. Prinz Award și Edgar Award, a fost de două ori finalist la Los Angeles Times Book Prize și a fost ales de către revista TIME printre primii 100 Cei mai influenți oameni din lume.
Romanele sale au fost traduse în peste 55 de limbi și sunt vândute în peste 50 de milioane de exemplare.
A creat, împreună cu fratele său Hank, celebrele Vlogbrothers și Crash Course, care au adunat peste două miliarde de vizionări pe YouTube.
La Editura Trei, de același autor, au apărut: Sub aceeași stea, Căutând-o pe Alaska, De 19 ori Katherine, Orașe de hârtie, Will Grayson, Will Grayson(împreună cu David Levithan) și Fulgi de iubire. Trei povești romantice de Crăciun (împreună cu Lauren Myracle și Maureen Johnson).
Ecranizarea romanului Sub aceeași stea a avut un succes răsunător.
Alătură-te milioanelor de fani ai lui pe Twitter @johngreen și Instagram @johngreenwritesbooks sau vizitează johngreenbooks.com.

Universul pe umerii tai la Editura Trei

Bestseller New York Times
De la autoarea romanului Toate acele locuri minunate, bestseller New York Times

Jennifer Niven revine cu o nouă poveste de iubire tulburătoare și antrenantă despre cum poți găsi persoana care te vede așa cum ești cu adevărat.

Toată lumea crede că o cunoaște pe Libby Strout, fata care a fost poreclită cândva „Cea Mai Grasă Adolescentă“ din America. Dar nimeni nu face efortul de a încerca să vadă dincolo de fizicul ei.
Toată lumea crede că îl cunoaște pe Jack Masselin. E fermecător și amuzant. Dar nimeni nu știe că ascunde un secret. Deviza lui este: fii cool, dar nu te apropia prea tare de cineva.
Până când Jack o întâlnește pe Libby și amândoi se trezesc antrenați într-un joc dur de liceeni, ce presupune muncă în folosul comunității și consiliere – la început sunt furioși, apoi surprinși. Fiindcă își dau seama de ceva: cu cât petrec mai mult timp împreună, cu atât se simt mai puțin singuri.
Pentru că atunci când cunoști pe cineva, și lumea ta, și lumea celuilalt se schimbă.

Jennifer Niven creează două personaje memorabile și o poveste de iubire înduioșătoare.” – Publishers Weekly

“O explorare subtilă a identității și a felului în care ne putem accepta pe noi înșine.” – School Library Journal

“Fiind mai mult o poveste despre cum să te iubești pe tine însuți, romanul lui Jennifer Niven vine în sprijinul tuturor celor care încearcă din răsputeri să se accepte așa cum sunt.” – Kirkus Reviews

Deşi şi-a dorit dintotdeauna să fie un înger al lui Charlie, adevărata pasiune a lui Jennifer Niven este scrisul.
Prima sa carte, The Ice Master, a fost nominalizată de Entertainment Weekly printre cele mai bune zece cărţi de nonficţiune ale anului 2000 și a fost tradusă în numeroase limbi. Pe baza ei s-au făcut o serie de documentare TV în Germania, Canada și Marea Britanie. Jennifer Niven a scris și Velva Jean, o serie de patru romane.
De aceeași autoare, la Editura Trei a apărut Toate acele locuri minunate, roman distins cu GoodReads Choice Award for Best Young Adult Fiction 2015, declarat Cea mai bună carte a anului 2015 de către Time Magazine, NPR, The Guardian, Publisher’s Weekly, YALSA, Barnes & Noble, The New York Public Library și nominalizat la Carnegie Medal și la The Guardian Children’s Fiction Prize. A fost peste 30 de săptămâni bestseller New York Times, iar drepturile de publicare au fost vândute în 41 de țări. Romanul va fi ecranizat, cu Elle Fanning în rolul principal.
Jennifer Niven a creat recent Germ, o revistă online pentru adolescente, precum cea din Toate acele locuri minunate, care celebrează începuturile, viitorul și toate momentele uluitoare dintre ele.

Printul de hartie la Editura Trei

#1 New York Times Bestseller
Wall Street Journal Bestseller
USA Today Bestseller

Al doilea volum din seria Familia Royal

Bătăi la debarcader, încăierări la școală, conace luxoase ce ascund vieți distruse: printre toate acestea, un tânăr încearcă să se salveze.
Reed Royal are totul – frumusețe, statut, bani. Fetele de la școala privată la care merge ar face orice să iasă cu el, băieții îl invidiază, însă lui nu i-a păsat de nimeni în afară de familie până să apară Ella Harper în viața lui.
La început voia să se răzbune, s-o facă pe protejata tatălui său să sufere, dar cu timpul toate acestea s-au transformat în dorința de a o păstra pe Ella lângă el. Când o greșeală prostească o alungă din brațele lui și haosul se instalează în conacul familiei Royal, întreaga lume a lui Reed începe să se năruie.
Ella nu-l mai vrea înapoi. Spune că nu vor face decât să se distrugă reciproc.
Poate că are dreptate. Sau… nu?
Secrete. Trădare. Inamici. Reed nu s-a mai confruntat cu așa ceva până acum și, dacă are de gând să-și recâștige prințesa, va trebui să se dovedească demn de numele de Royal.

“O serie care dă dependență – vrei tot timpul să afli mai multe despre viețile lor încurcate și frumusețea lor răvășită.” – USA Today

“O lectură impetuoasă, generoasă și obsedantă…” – Totally Booked Blog

“Geniile din spatele pseudonimului Erin Watt revin cu un rollercoaster de emoții și stări. Vă avertizăm! Puneți-vă centurile de siguranță și pregătiți-vă pentru cel mai tare raliu literar, Prințul de hârtie.” – Read & Share Book Reviews

Erin Watt este pseudonimul cu care semnează două autoare de succes legate de o pasiune comună: aceea pentru cărțile bune și dependența de scris. De asemenea, pun mare preț pe creativitate și imaginație. Ce iubesc cel mai mult (în afară de familie și animăluțele lor de
companie, desigur)? Să vină cu tot felul de idei amuzante și uneori trăsnite.
De ce se tem cel mai tare? Să nu se despartă.
La Editura Trei a apărut primul volum al seriei, Prințesa de hârtie, care a stat 15 săptămâni pe lista de bestseller New York Times și a fost finalist Goodreads Choice 2016.

EXCLUSIVITATE : Regatul cetii si al furiei de Sarah J Maas la Editura Rao

Dragi coltisori, stiu ca sunteti fani ai cartilor autoarei Sarah J Maas si Editura Rao ne-a oferit in exclusivitate coperta volumului doi al seriei Regatul Spinilor si al trandafirilor    :  Regatul cetii si al furiei .Nu-i asa ca este superba?

Cartea va fi disponibila la Targul Gaudeamus unde Editura rao va fi prezenta cu multe noutati in perioada 22-26 noiembrie .

 

23599982_10156111111791833_330115118_o

Multumesc  editurii Rao pentru aceasta exclusivitate!

 

Furia Diminetii de Pierce Brown la targul Gaudeamus

Editura Paladin îți dă întâlnire la Gaudeamus! Cărți cu Colți te ajută să descoperi în fiecare săptămână câte o carte pe care să o adaugi în wishlist-ul GAUDEAMUS 2017.

Mai jos veti putea citi in avanpremiera un fragment din noua carte Furia Diminetii de Pierce Brown pe care o puteti cumpara de la targul Gaudeamus.

furia aurie rasklop

Furia Dimineții, Pierce Brown

Traducere din limba engleză de Iulia Pomagă

Editura Paladin, 2017

Golful râsului

Mă grăbesc spre gaură. Apa clipoceşte paşnic pe margine. Gheaţa e prea densă să o văd pe Mustang înotând, dar lanterna luceşte sub crusta groasă de un metru, albastră şi îndreptându-se către ţărm. Mă iau după ea. Holiday încearcă să se târască spre mine. Îi strig să rămână pe loc şi să folosească trusa medicală.

Mă iau după lumina lui Mustang. Briciul îmi alunecă pe gheaţă, urmărind lumina de dedesubt, până când aceasta se opreşte. Nu a trecut suficient cât să fi rămas fără aer, dar nu se mişcă preţ de zece secunde. Apoi lumina începe să se stingă. Gheaţa şi apa se întunecă în timp ce lumina se scufundă în mare. Trebuie s-o scot de-acolo. Lovesc cu briciul în gheaţă până reuşesc să sparg o bucată. Urlu în timp ce îmi bag degetele între crăpături, ridic bucata de gheață şi o arunc în spate. Apa e plină de cadavre palide şi de sânge. Mustang se năpustește la suprafaţă plângând de durere. Ragnar e lângă ea, vânăt şi nemişcat. Mustang îl ţine cu mâna stângă în timp ce cu dreapta loveşte ceva albicios din apă.

Îmi înfig briciul în gheaţa din spatele meu şi apuc bine mânerul. Mustang mă prinde de mână şi o trag afară. Apoi îl tragem pe Ragnar, icnind din cauza efortului. Mustang se agaţă de gheaţă şi se prăbușește odată cu el. Dar nu e singură. Un fel de vierme alb, de dimensiunile unui om mic de statură, s-a prins de spatele ei. Are forma unui melc, dar în loc de cochilie are o carne dură, păroasă şi transparentă plină de zeci de guri mici cu dinţi ca acele, care o rod de spate. O mănâncă de vie. O altă creatură, de dimensiunile unui câine mare e prinsă de spatele lui Ragnar.

— Ia-o de pe mine! ţipă Mustang lovind înnebunită cu briciul. Ia-o de pe mine!

Creatura e mai puternică decât credeam şi se târăşte spre gaura din gheaţă încercând să o tragă pe Mustang înapoi în sălaşul ei. Răsună o împuşcătură şi o văd cum tresare după ce glonţul tras de Holiday o loveşte fix într-o parte. Sânge negru ţâşneşte din ea. Creatura ţipă şi nu se mai mișcă atât de repede, așa că am timp să ajung la Mustang şi să i-o tai cu briciul de pe spate. Îi dau un picior şi văd cum se zbate şi trage să moară. Lighioana de pe spatele lui Ragnar o tai în două, i-o iau din spate şi o arunc.

— Sunt mai multe acolo jos. Plus ceva şi mai mare, îmi zice Mustang ridicându-se cu greu.

Faţa i se aspreşte când îl vede pe Ragnar. Mă duc în fugă spre el. Nu mai respiră.

— Păzeşte gaura, îi spun lui Mustang.

Prietenul meu uriaş arată ca un copil acolo, pe gheaţă. Încep procedura de resuscitare. Îi lipseşte cizma stângă. Ciorapul i-a ieşit aproape de tot. Piciorul i se lovește pe gheaţă în ritmul masajului cardiac. Holiday se împleticește până la noi. Are pupilele foarte dilatate din cauza analgezicelor. Şi-a aplicat pe picior piele-artificială din trusa medicală. Dar pentru că rana e adâncă, după ce efectul analgezicelor va trece, n-o să mai poată merge. Se prăbuşeşte pe gheaţă lângă Ragnar. Îi trage ciorapul pe picior de parcă asta ar conta acum.

— Întoarce-te, mă trezesc spunând.

Saliva mi-a îngheţat pe buze. Pleoapele îmi îngheaţă din cauza lacrimilor pe care nici nu ştiam că le vărs.— Întoarce-te. Treaba ta aici încă nu e terminată.

Tatuajul Urlătorilor se vede întunecat pe pielea lui palidă. Runele protectoare de pe faţa lui seamănă cu nişte lacrimi.

— Oamenii tăi au nevoie de tine, îi spun.

Holiday îl ţine de mână. Mâinile ei laolaltă nu sunt la fel de mari ca laba lui cu şase degete.

— Vrei ca ei să câştige? întreabă Holiday. Trezeşte-te, Ragnar. Trezeşte-te.

Tresare sub mâinile mele. Pieptul i se mişcă în timp ce inima începe să-i bată. Apa îi iese pe gură. Confuz, loveşte gheaţa cu brațele şi tuşeşte după aer. Trage cu sete aer în piept. Pieptul lui uriaş se mişcă în timp ce priveşte spre cer şi pe buze îi apare un zâmbet sfidător.

— Nu încă, Mamă-a-Toate. Nu încă.

— Suntem futuţi, zice Holiday uitându-se la puţinele provizii pe care Mustang a reuşit să le ia de pe navă.

Ne adăpostim într-o râpă şi pentru o vreme scăpăm de vânt. Nu e cine ştie ce. Ne strângem în jurul căldurii slabe pe care o degajă două facle termice, după ce am fugit peste calota de gheaţă măcinaţi de vântul care bătea cu optzeci de kilometri pe oră. Furtuna se lasă întunecată peste apa din spatele nostru. Ragnar o priveşte atent în timp ce noi ne sortăm proviziile. Avem un dispozitiv GPS, câteva batoane de proteine, două lanterne, hrană deshidratată, o plită termică şi o pătură termică mare cât să-i ajungă doar unuia dintre noi. Am învelit-o pe Holiday cu ea, costumul ei fiind cel mai afectat. Mai avem şi un pistol de semnalizare, un dispozitiv de aplicat piele artificială şi două ghiduri digitale de supravieţuire de mărimea unui deget.— Are dreptate, zice Mustang. Dacă nu plecăm de-aici, suntem morţi.

Cutiile noastre cu arme s-au dus. Armurile, cizmele gravitaţionale şi proviziile sunt pe fundul mării. Tot ce le-ar fi permis Obsidienilor să îşi distrugă Zeii. Tot ce ne-ar fi permis să îi contactăm pe prietenii noştri de pe orbită. Sateliţii sunt orbi. Nu se uită nimeni după noi. Nimeni în afară de cei care au tras în nava noastră. Singurul lucru bun e că şi ei s-au prăbuşit. Am văzut epava arzând în munţi când am traversat banchiza. Dar dacă au supravieţuit, dacă au echipament, atunci o să ne vâneze şi noi va trebui să ne apărăm cu patru brice, o puşcă şi un pumn electromagnetic care mai are puţină baterie. Pieile-de-focă de pe noi sunt tăiate şi distruse. Dar deshidratarea o să ne omoare cu mult înaintea frigului. Cât vezi cu ochii nu sunt decât pietre negre şi gheaţă. Dacă mâncăm gheaţă, temperatura noastră internă o să scadă şi o să murim de frig.

— Trebuie să găsim un adăpost corespunzător, zice Mustang suflându-și în mâinile înmânușate şi tremurând. Ultima dată când m-am uitat pe hărţile din carlingă eram la două sute de kilometri de vârfuri.

— Ar putea la fel de bine să fie şi o mie, zice Holiday ţâfnoasă.

Îşi roade buza de jos şi se holbează la proviziile noastre de parcă asta le-ar face să se înmulţească.

Ragnar privește obosit. Cunoaşte teritoriul ăsta. Ştie că nu putem să supravieţuim aici. Şi chiar dacă nu vrea să ne spună asta, ştie că o să ne vadă murind unul după altul fără să poată face nimic în privinţa asta. Holiday o să moară prima. Apoi Mustang. Pielea ei de focă e ruptă acolo unde a muşcat-o fiara şi apa s-a infiltrat deja în tăietură. Apoi o să mă duc eu, şi el o săsupravieţuiască. Cât de aroganţi trebuie să fi părut gândindu-ne că o să venim şi o să-i eliberăm pe Obsidieni într-o singură noapte.

— Pe aici nu sunt nomazi? îl întreabă Holiday pe Ragnar. Am tot auzit poveşti despre legionari izolaţi…

— Nu sunt poveşti, spune Ragnar. Clanurile se aventurează rar pe gheaţă după ce se termină toamna. Ăsta e anotimpul Mâncătorilor.

— Nu mi-ai spus despre ei, îi zic.

— Credeam că o să trecem peste teritoriul lor. Îmi pare rău.

— Ce sunt Mâncătorii? întreabă Holiday. Cunoştinţele mele de antropologie a Antarcticii sunt de căcat.

— Mâncători de oameni, spune Ragnar. Dezonoraţi şi alungaţi din clanuri.

— Afurisită treabă.

— Darrow, trebuie să fie o cale de a-i contacta pe oa­menii tăi ca să ne ia de-aici, îmi zice Mustang, hotărâtă că găsească o soluţie.

— Nu e. Antenele de bruiaj de pe Asgard acoperă tot continentul. Singurul mijloc de comunicaţie e la mii de kilometri de aici. Asta dacă nu găsim ceva pe cealaltă navă.

— Cine era pe nava aia? întreabă Ragnar.

— Nu ştiu. Nu poate să fie Şacalul, spun eu. Dacă ştia că suntem aici, îşi trimitea toată flota după noi, nu o singură navă într-o misiune secretă.

— E Cassius, spune Mustang. Presupun că a venit pe o navă camuflată, cum am făcut și eu. Trebuia să fie pe Luna. Ăsta era unul dintre aspectele pozitive ale faptului că negocierile aveauloc aici. Dacă îi prinde cineva că acţionează pe la spatele fratelui meu, o să le fie la fel de rău ca şi mie. Sau mai rău.

— De unde ştia în care navă suntem? întreb eu.

— Poate că a mirosit diversiunea, ridică Mustang din umeri. Poate că ne-a urmărit din Ace. Nu ştiu. Nu e prost. Te-a mai prins odată în timpul Ploii, când treceai pe sub zid.

— Sau i-a spus cineva, zice Holiday sumbră.

— De ce i-aş fi spus dacă şi eu eram pe nenorocita de navă? întreabă Mustang.

— Da, păi să sperăm că e Cassius, spun eu. Dacă e el, atunci n-o să sară în cizmele gravitaţionale ca să zboare până la Asgard, pentru că atunci va trebui să-i explice Şacalului în primul rând ce căuta pe Phobos. Apropo, ce s-a întâmplat cu nava lor? A părut că cineva lansează o rachetă din nava noastră, doar că noi nu aveam rachete.

— Erau rachete în cutii, zice Ragnar. Am tras o sarissa de pe rampa de încărcare cu un lansator de umăr.

— Ai tras cu o rachetă în ei în timp ce ne prăbuşeam? întreabă Mustang nevenindu-i să creadă.

— Da. Şi am încercat să strâng cizmele gravitaţionale. Am eşuat.

— Eu cred că te-ai descurcat foarte bine, zice Mustang râzând.

Râsul e molipsitor şi râdem cu toţii, chiar şi Holiday. Ragnar nu înţelege comicul situaţiei. Buna mea dispoziţie dispare însă repede când Holiday tuşeşte şi-şi strânge şi mai bine gluga.

Mă uit la norii negri de deasupra mării.

— Cât mai avem până ne ajunge furtuna, Ragnar?

— Cam două ore. Se mişcă rapid.

— O să se facă minus şaizeci de grade, zice Mustang. N-o să supravieţuim. Nu cu un echipament ca ăsta.Vântul urlă prin râpă şi peste peisajul montan mohorât din jurul nostru.

— N-avem decât o singură opţiune, spun eu. Ne mobilizăm, trecem munţii şi ajungem la nava prăbușită. Dacă într-adevăr e Cassius acolo, o să aibă măcar o grupă de mercenari din Legiunea a XIII-a cu el.

— Asta nu e bine, zice Mustang îngrijorată. Cenuşiii ăia sunt mai bine antrenaţi decât noi pentru lupta pe timp de iarnă.

— Mai bine decât tine, zice Holiday trăgându-şi pielea-de-focă pentru a-i arăta lui Mustang tatuajul legiunii a XIII-a de pe gâtul ei. Nu şi decât mine.

— Eşti un dragon? întreabă Mustang neputând să-şi ascundă uimirea.

— Am fost. Ideea e asta: RLP, regulamentul de luptă pretorian dispune ca orice transport de cursă lungă să fie dotat cu echipament de supravieţuire suficient cât să îi ajungă fiecărei grupe o lună în orice fel de condiţii. O să aibă apă, mâncare, căldură şi cizme gravitaţionale.

— Şi dacă au supravieţuit prăbuşirii? zice Mustang uitându-se la spatele rănit al lui Holiday şi la restul armamentului nostru.

— Atunci nu o să supravieţuiască întâlnirii cu noi, zice Ragnar.

— Şi e mai bine să-i lovim înainte să apuce să se adune, spun eu. Plecăm acum, mergem cât putem de repede şi poate ajungem acolo înaintea să ne lovească furtuna. E singura noastră şansă.

Ragnar şi Holiday mi se alătură; Obsidianul strânge echipamentul, iar Cenuşia îşi verifică gloanţele. Dar Mustang ezită. E ceva ce nu ne-a spus încă.

— Ce e? o întreb.Vântul urlă prin râpă şi peste peisajul montan mohorât din jurul nostru.

— N-avem decât o singură opţiune, spun eu. Ne mobilizăm, trecem munţii şi ajungem la nava prăbușită. Dacă într-adevăr e Cassius acolo, o să aibă măcar o grupă de mercenari din Legiunea a XIII-a cu el.

— Asta nu e bine, zice Mustang îngrijorată. Cenuşiii ăia sunt mai bine antrenaţi decât noi pentru lupta pe timp de iarnă.

— Mai bine decât tine, zice Holiday trăgându-şi pielea-de-focă pentru a-i arăta lui Mustang tatuajul legiunii a XIII-a de pe gâtul ei. Nu şi decât mine.

— Eşti un dragon? întreabă Mustang neputând să-şi ascundă uimirea.

— Am fost. Ideea e asta: RLP, regulamentul de luptă pretorian dispune ca orice transport de cursă lungă să fie dotat cu echipament de supravieţuire suficient cât să îi ajungă fiecărei grupe o lună în orice fel de condiţii. O să aibă apă, mâncare, căldură şi cizme gravitaţionale.

— Şi dacă au supravieţuit prăbuşirii? zice Mustang uitându-se la spatele rănit al lui Holiday şi la restul armamentului nostru.

— Atunci nu o să supravieţuiască întâlnirii cu noi, zice Ragnar.

— Şi e mai bine să-i lovim înainte să apuce să se adune, spun eu. Plecăm acum, mergem cât putem de repede şi poate ajungem acolo înaintea să ne lovească furtuna. E singura noastră şansă.

Ragnar şi Holiday mi se alătură; Obsidianul strânge echipamentul, iar Cenuşia îşi verifică gloanţele. Dar Mustang ezită. E ceva ce nu ne-a spus încă.

— Ce e? o întreb.

— Cassius, zice ea încet. Nu ştiu sigur. Dacă nu e singur? Dacă e şi Aja cu el?

Imagini pentru pierce brownPIERCE BROWN s‑a născut în 1988 în Colorado, dar a trăit în peste opt state din America, petrecându‑şi copilăria construind ascunzători şi capcane pentru verişorii lui.

Furia Dimineții este ultimul volum din trilogia dedicată revoluţionării unei societăţi abuzive care stăpâneşte întregul Sistem Solar. Prima parte a seriei, Furia Roşie, apărută pe când autorul avea 26 de ani, l‑a consacrat pe tânărul scriitor drept o interesantă nouă voce a literaturii distopice

Fragment in avanpremiera Adevarul Adevarat Editura YoungArt

Editura Youngart îți dă întâlnire la Gaudeamus! Cărți cu Colți te ajută să descoperi în fiecare săptămână câte o carte pe care să o adaugi în wishlist-ul GAUDEAMUS 2017.

Mai jos veti putea citi in avanpremiera un fragment din noua carte Adevarul Adevarat de Dan Gemeinhart pe care o puteti cumpara de la targul Gaudeamus.

 

Adevărul adevărat, Dan Gemeinhart

Traducere din limba engleză de Alex Macovei

 

Editura Youngart, 2017

 

adevarul-adevarat - Copy

În multe privinţe, Mark e un puşti cât se poate de obişnuit. Are un câine pe nume Beau şi o prietenă bună pe nume Jessie. Îi place să facă fotografii pe film, adoră să compună haikuuri şi visează să urce până-n vârful unui munte. Dar într-o anumită privinţă, Mark nu e ca ceilalţi copii: e bolnav şi urmează un tratament.

Într-o zi, Mark se hotărăşte să fugă de-acasă. Îşi ia câinele, aparatul foto, carnetul în care îşi scrie poeziile şi porneşte să cucerească acel munte la care visează.

O carte unică despre întrebări mari, momente mici şi incredibila călătorie a unui spirit deosebit.

 

„Numeroasele momente de suspans care îţi fac inima să gonească, cât şi gravitatea latentă, s-ar putea să-i copleşească pe cititorii mai slabi de înger; cititorii mai antrenaţi însă nu o vor putea lăsa din mână.“ Publishers Weekly

Imagini pentru exclusive

— Chiar credeai că n-o să observ? Ştiu câte locuri am şi ştiu câte bilete am dat.

Nu i-am răspuns şoferului, retrăgându-mă sub streaşina hotelului, la adăpost de ploaie. Picioarele-mi tremurau şi aveam palmele transpirate. Eram prea obosit pentru asta şi nu mă simţeam deloc bine. Mă uitam la el cu ochii mijiţi prin durerea care-mi pulsa în ţeastă.

— Locuieşti în Elbe sau ce?

Vocea lui era rece şi nerăbdătoare. De parcă a avea un puşti în plus în autobuz era cel mai rău lucru care i se putea întâmpla cuiva.

N-aveam chef de asta. M-am uitat urât la el şi mi-am dat ochii peste cap.

— Mda.

Şoferul a scuturat din cap.

— Nu te supăra pe mine, puştiule. Dar nu-s plătit să duc oameni pe gratis.

S-a auzit un tunet și o rafală de ploaie i-a umflat gulerul de la jachetă. A aruncat o privire peste umăr la vreme.

— Ah, la naiba, a exclamat întorcând privirea spre mine și încleștându-și maxilarele. N-ai părinţi sau pe cineva pe care să suni ca să te ia cu maşina?

Am scuturat din cap, încercând să par cât mai slab şi mai pârlit. Ceea ce nu era greu. Poate că reuşeam totuşi să obţin un drum cu maşina.

Dar şoferul n-a făcut altceva decât să elimine aerul din plămâni printre buze.

— Nu te pot lua cu mine, puştiule. Cu cei care au urcat acum şi bagajele lor, autobuzul e plin. Dar afurisita asta de furtună… a zis umezindu-și buzele. Rămâi aici. O să te lase să stai prin cafeneaua motelului. Îi las pe oamenii ăştia în vârf, mă întorc să te iau şi te duc pân’ la Elbe.

N-am zis nimic. Lacrimile mi-ardeau ochii, dar eram suficient de furios încât să nu le las să mi se scurgă pe obraji.

— Ne vedem într-o oră. Cu plăcere, mi-a aruncat el pufnind. Apoi mi-a întors spatele şi s-a urcat la loc în autobuz.

Când autobuzul a plecat cu scrâşnet de roți din parcarea prunduită, ploaia s-a dezlănţuit cu adevărat. Autobuzul ăla era singura mea modalitate de a ajunge acolo unde voiam, şi-o ştiam. Stopurile lui emanau un halou roşiatic în întunericul din ce în ce mai profund. Le-am urmărit cu privirea micşorându-se în depărtare şi apoi dispărând ca două dorinţe mărunte, care nu se vor împlini niciodată.

Să tremuri în ploaie în timp ce încerci şi să nu plângi, şi să nu verşi, e super nasol. Ăsta-i adevărul.

Am desfăcut fermoarul genţii, din care Beau a ţâşnit gâfâind şi dând din coadă. Totul îmi era luat, bucată cu bucată, zi cu zi. El era tot ce-mi mai rămăsese. Lacrimile mi-au învins furia, începând să mi se scurgă pe obraji.

L-am scărpinat după urechi.

— Gata cu geanta, prietene, i-am şoptit. Orice-ar fi. Nu-mi pasă.

S-a auzit un alt tunet. Cu excepţia gropilor pline de apă, şoseaua cu două benzi era complet goală. M-am uitat de-a lungul drumului, în direcţia în care plecase autobuzul. Cerul era un mare zid gri de nori. Ştiam că muntele era acolo, undeva, dar nu-l vedeam.

— N-are niciun rost să mergem mai departe, Beau, am zis c-o voce gâjâită.

M-am uitat în sus la ploaie, la cerul care devenea din ce în ce mai negru. Am înghiţit în sec şi m-am ghemuit deasupra lui Beau, scărpinându-l după urechi cu ambele mâini. M-am ţinut de el de parcă mă înecam. În întuneric, ochii lui ceacâri păreau, cumva, mai luminoşi. El era alături de mine. El mereu era alături de mine.

— Dar bănuiesc că n-are niciun sens nici să mergem înapoi, i-am zis ştergându-mi obrajii cu mâneca jachetei.

Am strănutat şi i-am oferit lui Beau zâmbetul pe care-l merita, iar el mi-a zâmbit înapoi ca un căţeluş ce era, cu colţii la vedere. Ochii îi străluceau plini de tot ce e bun pe lumea asta. Am ridicat aparatul şi l-am fixat pe ochii lui Beau. Am făcut poza. A început să dea din coadă mai tare. Am întins mâna şi l-am scărpinat iar după urechi.

— Haide.

Mi-am scos polarul din rucsac şi mi l-am tras pe mine. În jurul meu turna cu găleata. Am închis aparatul în punga de plastic cu fermoar pe care o luasem special pentru asemenea situaţii şi l-am băgat înapoi în rucsac. M-am uitat în zare, la panglica îngustă şi neagră de şosea care se-ntindea între pinii înalţi şi întunecaţi. Şi, undeva în negura din faţa mea, la un munte pierdut în furtună.

— Hai pe jos, prietene. S-ar putea să nu reuşim. Dar o să mergem până…

Duduitul unui tunet mi-a acoperit vocea. Nu ştiam cum avusesem de gând să continui propoziţia aia.

Pietrele din pavaj îmi scârţâiau sub tălpi.

Mergem până ne prind?

Beau tropăia pe lângă mine, adulmecând aerul de munte.

Mergem până găsim pe cineva care să ne-ajute?

O pală de vânt îngheţat mi s-a strecurat de-a lungul cefei, aşa că mi-am tras fermoarul de la jachetă până sub bărbie.

Mergem până… o să murim?

 

***

 

Prin întuneric, podul se-apropia de noi cu fiecare pas făcut. În ploaie, grinzile lui metalice păreau să fie dintr-un lut gri şi mat. Hainele-mi erau fleaşcă. Apa îmi pătrunsese pe sub guler, scurgându-mi-se pe spate. Tremuram întruna.

Acum era suficient de întuneric încât să fie noapte. Şi chiar era aproape noapte. Puţinele maşini care treceau pe lângă mine aveau farurile aprinse. Niciuna n-a oprit. Şi bănuiesc că m-am bucurat că n-au făcut-o. Dar când mă depăşeau, făcându-se nevăzute, înăuntrul lor părea cald.

— Autobuzul ăla o să se-ntoarcă dintr-o clipă în alta, i-am zis lui Beau, cu dinţii clănţănind. S-a uitat în sus la mine, fără să se oprească. Dacă ne vede, o să oprească. Trebuie să ne ascundem. Şi oricum, trebuie să găsim un loc unde să înnoptăm.

Când am ajuns în dreptul podului, am ieşit de pe şosea şi m-am strecurat printre buruienile de pe marginea drumului până la râul pe care podul îl traversa. Cu fiecare clipă ce trecea se-ntuneca din ce în ce mai tare şi trebuia să mă chinui ca să văd ceva.

Sub pod, malul era uscat, dar nu era niciun loc bun de dormit. Era plin de bolovani claie peste grămadă. Şi-aşa mă durea tot corpul – n-aş fi putut să dorm între doi bolovani.

M-am uitat înspre râu. Acolo, în apa înspumată, era o insulă. Se întindea până sub pod, ferită de ploaie. Era micuţă şi mai mult nisipoasă. Un trunchi lat căzut se-ntindea peste apa învolburată de pe malul pe care stăteam până pe insuliţa nisipoasă. Mi-am muşcat buza de jos şi am început să-l cercetez. Părea ud, dar stabil.

— Tu ce crezi, Beau? l-am întrebat, simţind cum mă bate cu coada peste picior.

— Bine, atunci. Hai să-ncercăm.

La primul pas, piciorul mi-a alunecat pe scoarţa umedă, dar m-am ţinut pe poziţii, iar la al doilea pas am fost mai grijuliu.

Era un buştean uriaş, cu faţa de sus plată, netedă, aproape la fel de lată ca un trotuar. Credeam c-o să reuşesc. Tot ce trebuia să fac era s-o iau cu binişorul.

După patru paşi, m-am uitat înapoi la Beau, care rămăsese pe mal, cu urechile pleoştite şi coada între picioare. A schelălăit.

— Haide, băiatule, i-am strigat. Nu-i chiar aşa de rău. Pe cuvânt.

La îndemnul meu, Beau a sărit agitat de pe-un picior pe altul. L-am privit drept în ochi şi-am coborât tonul:

— Haide, Beau. Hai că putem!

Beau a sărit pe buştean şi-a luat-o după mine. M-am întors în faţă şi-am continuat să merg, pas cu pas, cu cea mai mare grijă.

Apa mugea sub mine. Se-nvolbura în vârtejuri albe şi negre. Părea zgomotoasă şi înfometată.

La jumătatea drumului, mi-am dat seama că fusese o idee tâmpită, dar am mers mai departe. Am aruncat o privire înapoi la Beau, care era chiar în spatele meu.

Am mai făcut un pas. Alţi doi. Încă trei, patru, cinci. Picioarele-mi tremurau. De greaţă şi de teamă, stomacul îmi ajunsese undeva prin gât. Durerea de cap mă apăsa în fundul ochilor cu nişte degete obraznice şi ascuţite.

Am riscat o privire în sus, de la picioare către insuliţă. Aproape c-ajunsesem.

Pe chip mi s-a întipărit un zâmbet tâmp. O să reuşesc.

Iată ce nu pricep eu: de ce oamenii cred mereu că pot face un lucru doar pentru că vor să-l facă.

Cu ochii încă la fâşia de nisip alb din faţa mea, am simţit cum buşteanul umed îmi fuge de sub piciorul drept.

Am dat din braţe încercând să-mi menţin echilibrul. Mi-a alunecat şi celălalt picior.

Prin vuietul apei care năvălea pe sub mine, l-am auzit pe Beau lătrând. Cerul mi s-a rostogolit prin faţa ochilor, apoi podul.

Iar apoi, doar ape furioase.