Posted in Must read, New

Fragment exclusiv din Imperiul Furtunilor de Sarah J Maas curand la Editura Rao

Biblioteca RAO

DE ACEEAŞI AUTOARE:

Seria Tronul de cleştar :

  • Tronul de cleştar
  • Diamantul de la miezul nopții
  • Moştenitoarea focului
  • Regina umbrelor

 

 

Seria Regatul spinilor şi al trandafirilor

  • Regatul spinilor şi al trandafirilor
  • Regatul ceții și al furiei

 

SARAH J. MAAS

Imperiul furtunilor

 

 

Pentru Tamar, campioana mea, zână bună

și cavaler în armură strălucitoare.

Îți mulțumesc pentru că ai crezut în această serie

de la prima pagină.

imperiul furtunilor 3d

 

AMURG

 

 

Tobele din oase răsunară peste povârnișurile crestate ale Munților Negri la asfințitul soarelui. Din deschiderea stâncoasă în care cortul ei de război gemea bătut de un vânt uscat, prințesa Elena Galathynius urmărise toată după-amiaza cum armata temutului lord traversa munții în valuri întunecate. Soarele dispăruse de mult, iar focurile de tabără ale inamicilor licăreau peste munți și văi ca o mantie de stele. Erau atât de multe focuri acolo – în comparație cu partea de vale unde se afla ea. Nu avea nevoie de darul urechilor ei Fae ca să audă rugăciunile tăcute și rostite ale armatei sale de oameni. În ultimele câteva ore, și ea se rugase de câteva ori, cu toate că știa că nu aveau să primească vreun răspuns la rugăciune. Elena nu se gândise niciodată la locul în care ar fi putut să moară – nu se gândise niciodată că ar fi putut să fie atât de departe de stâncile înverzite din Terrasen. Că era posibil ca trupul să nu-i fie ars, ci devorat de bestiile îngrozitorului lord. Că ar fi putut foarte bine să nu existe niciun semn care să spună lumii unde căzuse o prințesă a Terrasenului. Nu avea să existe niciun semn pentru niciunul dintre ei.

– Trebuie să te odihnești, se auzi dintr-odată, în spatele ei, vocea aspră a unui mascul ce străjuia intrarea în cort.

Elena se uită peste umăr, păru-i argintiu și desfăcut agățându-se de numeroşii solzi de piele ai armurii. Privirea întunecată a lui Gavin era îndreptată spre cele două armate care se întindeau, spre fâșia neagră de demarcație pe care nu puteau s-o încalce prea curând. Cu tot discursul său despre odihnă, Gavin nu-și scosese armura când intrase în cortul lor, acum câteva ore. În cele din urmă, cu hărțile în mâini, dar deznădăjduiţi, conducătorii lui de război ieșiseră din cort, cu doar câteva minute mai devreme. Ea le  simțea frica. Disperarea. Pașii lui Gavin abia se auziră pe pământul uscat și pietruit când se apropie de postul ei singuratic de veghe, aproape fără zgomot, mulțumită anilor de hoinărit prin sălbăticia sudului. Elena înfrunta din nou imaginea nenumăratelor focuri inamice.

– Forțele tatălui tău ar mai avea sorți de izbândă, spuse el cu o voce răgușită.

Speranță deșartă. Auzul ei de nemuritoare captase fiecare cuvânt din orele de dezbateri aprinse din cortul aflat în spatele lor.

– Valea aceasta este acum o capcană a morții, spuse Elena.

Însă ea îi condusese aici pe toți. Gavin nu răspunse.

– Nu-ți mai face iluzii, continuă Elena, va fi scăldată în sânge.

Războinicul rămase tăcut. Pentru Gavin, era atât de neobişnuit să fie calm. Niciun licăr al ferocității necontrolate nu strălucea în ochii mari, iar părul castaniu și zburlit îi atârna pe umeri. Ea nu își amintea când vreunul dintre ei făcuse ultima oară baie. Gavin se întoarse spre ea cu acea apreciere sinceră pe care i-o arătase din clipa în care îl întâlnise prima dată în sala tatălui ei, în urmă cu aproape un an. Parcă trecuse o eternitate de atunci. Fusese un timp atât de diferit, o lume atât de diferită – când tărâmurile erau încă pline de cântec și de lumină, când magia nu începuse să pâlpâie în umbrele tot mai mari ale lui Erawan și ale soldaților lui demonici. Ea se întreba câtă vreme avea să mai reziste Orynthul de îndată ce măcelul de aici, din Sud, se va fi încheiat. Se întreba dacă Erawan avea să distrugă mai întâi palatul strălucitor al tatălui ei din vârful muntelui sau să incendieze biblioteca regală – să ardă sufletul și conştiinţa unei epoci. Iar apoi să-i ardă oamenii.

– Soarele o să răsară abia peste câteva ore, spuse Gavin mişcându-şi gâtul. Ai suficient timp să încerci să fugi.

– Ne-ar sfâșia în bucăți înainte ca noi să eliberăm trecătorile…

– Nu „noi“. Tu. Lumina focului aruncă pe fața lui bronzată un licăr de ușurare. Tu singură.

– Nu-mi voi abandona oamenii. Degetele ei le atinseră pe ale lui. Şi nici pe tine.

Gavin nu se clinti.

– Nu ai cum să eviţi ziua de mâine. Şi nici vărsarea de sânge. Ai auzit ce a spus mesagerul – știu că ai auzit. E un adevărat măcel în Anielle. Aliații noștri din Nord au dispărut. Armata tatălui tău este prea mult în urma noastră. O să murim toţi înainte să răsară soarele.

– Oricum, într-o bună zi o să murim toţi.

– Nu. Gavin îi strânse mâna. Eu am să mor. Oamenii de acolo – şi ei or să moară. În luptă sau de bătrâneţe. Dar tu… Se uită la urechile ei delicate și ascuțite, moștenite de la tatăl său. Ai putea trăi secole. Milenii. Nu renunța la asta pentru o luptă pierdută.

– Prefer să mor mâine decât să trăiesc o mie de ani ca o laşă.

Gavin fixă din nou valea cu privirea. Se uită la oamenii lui, ultima linie de apărare împotriva hoardei lui Erawan.

– Treci în spatele liniilor tatălui tău, spuse el tăios, și continuă lupta de acolo!

Ea înghiți în sec.

– Nu ar avea niciun rost.

Întorcând încet capul, Gavin se uită la ea. Și, după toate aceste luni, după tot acest timp, ea mărturisi:

– Puterea tatălui meu slăbește. De câteva decenii se apropie de moarte. Cu fiecare zi, lumina Malei se stinge în el. Nu poate să-i facă față lui Erawan și să câștige. Ultimele cuvinte ale tatălui ei, înainte de a o trimite în această încercare sortită cu luni în urmă, fuseseră: „Soarele meu apune, Elena. Trebuie să găsești o cale să te asiguri că al tău nu va înceta să răsară.“

Gavin se albi la faţă.

– Ai ales să-mi spui asta acum?

– Am ales să-ți spun acum, Gavin, deoarece nici pentru mine nu mai există nicio speranță – fie că fug în seara asta, fie că voi lupta mâine. Continentul o să cadă.

Gavin se mișcă spre zecile de corturi de pe afloriment. Spre prietenii lui. Prietenii ei.

– Niciunul dintre noi nu are cum să evite ziua de mâine, spuse el.

Și felul în care rosti cuvintele, cu vocea spartă, şi strălucirea din ochii lui o făcură să îl mai ia o dată de mână. Niciodată – nici măcar o dată în toate aventurile lor, în toate ororile pe care le înduraseră împreună – nu îl văzuse plângând.

– Erawan o să câştige și o să conducă ținutul ăsta, ca pe toate celelalte, pentru totdeauna, șopti Gavin.

Soldații se agitau în tabăra de dedesubt. Bărbați și femei șoptind, înjurând, plângând. Elena identifică sursa groazei lor – tocmai din cealaltă parte a văii. Rând pe rând, ca și când o uriașă mână întunecată le-ar fi măturat, focurile taberei stăpânului groazei se stinseră. Tobele de oase bătură mai tare. În sfârșit, sosise şi el. Erawan însuși venise să supravegheze ultima înfruntare a armatei lui Gavin.

– Nu vor aștepta răsăritul, spuse Gavin, întinzând o mână tremurândă spre teaca în care sabia Damaris îi stătea la şold. Însă Elena îl prinse de braț, mușchii lui tari fiind ca granitul sub armura din piele. Erawan sosise. Poate că zeii erau îndurători încă. Poate că sufletul înflăcărat al mamei ei îi convinsese. Se uită cu atenţie la chipul sălbatic și dur al lui Gavin – la chipul pe care ajunsese să-l prețuiască mai mult decât pe oricare altul – şi spuse:

– Nu o să câştigăm lupta asta şi nici războiul ăsta. Corpul îi tremura abţinându-se să se ducă la generalii lui, dar o respectă, ascultând-o. Amândoi învăţaseră să se respecte, chiar dacă nu le fusese deloc uşor. Elena își ridică degetele de la mâna liberă în spaţiul dintre ei. Magia brută din venele sale dansa acum, transformându-se din foc în apă, în lujeri răsuciţi de gheață sfârâitoare. Nu un abis ca al tatălui ei, ci o magie schimbătoare și vioaie. Oferită în dar de mama ei.

– Nu o să câştigăm războiul ăsta, repetă Elena, chipul lui Gavin strălucind în lumina puterii ei brute. Dar putem să-i amânăm deznodământul pentru un timp. Pot să traversez valea într-o oră sau două. Ea își strânse degetele în pumn și îşi opri magia. Gavin se încruntă.

– Elena, este o nebunie! E sinucidere! Locotenenții lui or să te prindă înainte să apuci să te strecori printre linii.

– Exact. Or să mă ducă direct la el, acum că a venit. Or să mă considere un prizonier de valoare – nu asasina lui.

– Nu. Un ordin și o rugăminte.

– Ucide-l pe Erawan şi bestiile lui or să intre în panică! Suficient de mult timp pentru ca forțele tatălui meu să sosească, să se unească rapid cu ce mai rămâne din ale noastre și să zdrobească legiunile  inamice.

– Spui „ucide-l pe Erawan“ ca și când ar fi o sarcină ușoară. Este un rege Valg, Elena! Chiar dacă te duc la el, o să te subjuge voinței lui înainte să poți face vreo mișcare. Inima îi bătu mai puternic, dar spuse forțat cuvintele.

– De aia… Nu-şi putea stăpâni tremurul buzelor. De aia am nevoie  să vii cu mine în loc să lupți cu oamenii tăi. Gavin o fixă cu privirea.

– Deoarece am nevoie… Lacrimile i se prelingeau pe obraji. Am nevoie să-i distragi. Trebuie să tragi de timp ca să trec de apărarea interioară. Tot aşa cum prin lupta de a doua zi aveau să câștige timp. Pentru că Erawan s-ar fi îndreptat mai întâi spre Gavin. Spre războinicul care fusese un bastion împotriva  forțelor Stăpânului Întunericului atât de mult timp, care se luptase cu el când nimeni altcineva nu ar fi făcut-o… Ura lui Erawan pentru prințul uman rivaliza doar cu cea pentru tatăl ei. Gavin o studie îndelung, apoi întinse mâna ca să-i șteargă lacrimile.

– Nu poate fi ucis, Elena! Ai auzit ce a șoptit oracolul tatălui tău.

Ea dădu aprobator din cap.

– Știu.

– Și chiar dacă am reuși să-l stăpânim – să-l prindem… Gavin se gândi la cuvintele ei. Știi doar că nu facem altceva decât să îndreptăm războiul spre altcineva – spre oricine va conduce ținuturile astea.

– Războiul ăsta, spuse ea încet, este doar a doua mutare dintr-un joc jucat încă din vremurile antice, de dincolo de mare.

– Îl amânăm pentru ca altcineva să-l moștenească, dacă o să fie eliberat. Iar asta nu o să îi salveze pe soldații de acolo de la măcelul de mâine.

– Dacă nu acționăm, nu o să aibă cine să moștenească războiul ăsta, spuse Elena. Îndoiala juca în privirea lui Gavin. Chiar și acum, insistă ea, magia noastră scade, zeii noștri ne abandonează. Fug de noi. Nu avem aliați Fae în afară de cei din armata tatălui meu. Iar puterea lor, ca și a lui, scade. Totuşi, poate că, atunci când se va face a treia mișcare… poate că jucătorii din jocul nostru neterminat vor fi diferiți. Poate că o să fie un viitor în care Spiridușii și oamenii or să lupte împreună, unindu-şi forţele. Poate că or să găsească o cale să pună capăt războiului. Aşadar, o să pierdem bătălia asta, Gavin, spuse ea. Prietenii noștri or să moară pe câmpul de luptă, iar noi o să recurgem la o diversiune ca să-l prindem pe Erawan, aşa încât Erilea să poată avea un viitor. El strânse din buze, cu ochi mari, ca de safir.

– Nu trebuie să știe nimeni, spuse ea, cu vocea spartă. Chiar dacă reușim, nimeni nu trebuie să știe ce facem.

Îndoiala îi brăzda riduri adânci pe chip. Ea îl apucă mai strâns de mână.

– Nimeni, Gavin!

Agonia îi traversă faţa, însă el dădu aprobator din cap. Ținându-se de mână, scrutară întunericul ce învăluia munții, tobele din oase ale stăpânului groazei auzindu-se ca nişte ciocane care băteau fierul. Prea curând, sunetele tobelor aveau să fie acoperite de țipetele soldaților muribunzi. Mult prea curând, valea avea să fie traversată de râuri de sânge.

– Dacă facem asta, trebuie să plecăm acum, spuse Gavin şi îşi îndreptă din nou atenţia spre corturile din apropiere. Fără să ne luăm rămas-bun. Fără alte cuvinte. Mâine am să-i ordon lui Holdren să conducă. El o să ştie ce să le spună celorlalți. Ea dădu din cap, iar gestul fu o confirmare suficientă. Gavin nu o mai ţinu de mână şi se îndreptă spre cel mai apropiat cort de al lor, spre locul unde, probabil, dragul lui prieten și cel mai loial războinic profita de ultimele sale ore cu noua soție. Elena își întoarse privirea în altă parte, înainte ca Gavin să-și așeze pe umeri armura grea, trecând prin clapele grele. Se uită peste focuri, dincolo de vale, spre întunericul coborât în partea cealaltă. Ar fi putut să jure că şi el se uita la ea, că auzea miile de pietre de tocilă în timp ce bestiile stăpânului groazei își ascuțeau ghearele unse cu otravă. Își ridică privirea spre cerul pătat de fum, fuioarele despărțindu-se pentru o clipă, ca să dezvăluie o noapte înstelată. Stăpânul Nordului licări spre ea. Poate ultimul dar al Malei pentru ținuturile acestea – cel puţin, în era asta. Poate o mulțumire pentru Elena și un fel de rămas-bun. Deoarece, pentru Terrasen, pentru Erilea, Elena ar fi pătruns în întunericul etern ce se furişa peste vale ca să obțină o șansă pentru toţi. Pe un fuior de fum care se ridica din vale, Elena trimise o ultimă rugă, pentru ca urmașii nenăscuți ai nopții, moștenitorii poverii care aveau să condamne sau să salveze Erilea, să o ierte pentru ce urma să facă.

Posted in New

Lansare Care dintre noi de Chris Simion

Chris Simion-Mercurian, cunoscuta regizoare și autoare, lansează volumul CARE DINTRE NOI / WHICH ONE OF US, un proiect special realizat împreună cu prietena ei Cătălina Flămînzeanu, fotograf, și publicat la Editura Trei. Dialogul dintre cele două artiste va fi moderat de Magdalena Mărculescu, director editorial TREI.

Evenimentul va avea loc marți, 2 octombrie 2018, de la ora 19.00, în cafeneaua librăriei Cărturești Verona.

CARE DINTRE NOI / WHICH ONE OF US este experiența majoră-magică a lui Chris după ce a primi recent diagnosticul de cancer și, în loc să închidă fereastra, a deschis-o larg. Albumul a început ca o joacă între ea și Cătălina, devenind pe parcurs un joc între ea și toată lumea. Chris vede paharul plin și când acesta e gol și scoate din orice suferință sensul, latura izbăvitoare: „Am ieșit pe plus, acest diagnostic mi-a reamintit ce e esențial. Am primit această «boală» ca pe un dar. Nu ca pe o nenorocire. Și am simțit neîncetat că Dumnezeu e cu mine.“

Chris Simion-Mercurian (n. 1977) este absolventă a două facultăți din cadrul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale“ (teatrologie în 1999 și regie teatru în 2004). A publicat nouă cărți, printre care Ce ne spunem când nu ne vorbim, 40 de zile, În fiecare zi Dumnezeu se roagă la Mine și Imperativele adolescenței, toate la Editura Trei. În teatru este recunoscută drept o regizoare cu o viziune modernă, inedită și cu un curaj estetic rar. Este inițiatoarea Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD și a proiectului Grivița 53 / G 53 – PRIMUL TEATRU CONSTRUIT ÎMPREUNĂ.

Cătălina Flămînzeanu (n. 1979) este absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca. Pasionată de portretistică și fotografie de teatru, este fotograful oficial al Festivalului UNDERCLOUD. A realizat expozițiile „FotografIE cu IE“ și „Mama. Eseu despre iubire“. Convinsă că emoțiile nu cad niciodată în banalitate, Cătălina știe să creeze, pentru cel aflat în fața aparatului foto, acel moment unic de încredere și, totodată, de vulnerabilitate.

Posted in New

Clar de luna pe strada Nightingalela Editura Trei

Un roman din seria Pe strada Dublin, de la autoarea de bestselleruri New York Times 

Clar de lună pe strada Nightingale

„Extrem de senzual… De neratat.” USA Today

Logan și-a petrecut doi ani din viață plătind pentru greșelile pe care le-a făcut. Acum e gata pentru un nou început. Are un apartament superb, o slujbă care-i place și nenumărate femei care să-l facă să uite trecutul. Și o cucerire care-l înnebunește…
Grace a scăpat de familia ei dominatoare, mutându-se în alt oraș. Noua sa viață, menită să-i împlinească nevoile, e aproape perfectă. Mai trebuie doar să-l găsească pe Domnul Potrivit — sau cel puțin să reușească să-l ignore pe vecinul ei, Logan — un bărbat seducător, dar foarte insistent…
E hotărâtă să se țină departe de el, când un eveniment neașteptat îl transformă pe cuceritorul nestăpânit în bărbatul puternic și stabil pe care Grace îl căuta. Și tocmai când e pe cale să cedeze farmecelor lui, propriul ei trecut tulburat amenință să arunce în aer tot ce au reușit să construiască…

Posted in New

Toamna bogata in carti la Nemira si Nemi

Toamna 2018 aduce la editurile Nemira și Nemi multe noutăți în colecțiile consacrate, de la cele mai interesante voci din literatura străină contemporană și până la cele mai îndrăgite serii pentru copii.

Cea mai așteptată cartea e toamnei la Nemira este un nou thriller de excepție de la Stephen King – Frumoasele adormite: într-o colaborare spectaculoasă, cu fiul său, Owen, King pornește de la o premiză originală și incendiară: ce s-ar întâmpla dacă toate femeile ar dispărea, cuprinse de un somn din care nu se mai trezesc niciodată? O poveste în care Mister Mercedes se întâlnește cu Shawshank Redemption și o lectură ca un carusel.

Pentru cititorii de literatură străină contemporană:

Busola, de Mathias Enard, roman câștigător al premiului Goncourt, carte nocturnă și ca un pod între Occident și Orient, de  ieri și  de mâine, clădit pe inventarul secolelor de fascinație.

O logodnă foarte lungă, de Sébastien Japrisot, despre o noapte și o zi din iarna anului 1917 când cinci soldați azvârliți în Picardia înzăpezită, în tranșeele inamicului, se zbat să supraviețuiască dar și despre dragostea care ține vie speranța.

Un domn la Moscova, de Amor Towles, în curs de ecranizare cu marele Kenneth Branagh în rolul principal, o carte irezistibilă, filigranată și luxuriantă ca un ou Fabergé, care îți trezește nostalgia după epoca de aur a lui Tolstoi și Turgheniev.

Pentru cititoarele de povești de dragoste:

Ultimul tren spre Istanbul, de Ayșe Kulin – una dintre cele mai populare scriitoare din Turcia de azi – cartea tradusă în 23 de limbi este o combinație fermecătoare de roman de dragoste, roman istoric și roman de război.

Înainte de ploaie, de Dinah Jefferies – un amestec luxuriant și îmbătător de culoare, istorie și gusturi din India, cu o protagonistă puternică și independentă.

O zi în decembrie, de Josie Silver – numit de cititorii americani „un Love actually literar”, este o poveste de dragoste plină de ezitări.

Pentru cititorii de nonficțiune:

Un autoportret excepțional de la unul dintre cei mai faimoși, îndrăgiți și misterioși actori din istoria cinematografiei: Anthony Quinn, păcatul originar.

Istoria cuplurilor regale, de Jean-François Solnon – poveștile a 11 cupluri regale care au scris istoria împreună, din antichitate până în epoca modernă.

Pentru cititorii de science fiction&fantasy: vor apărea o serie nouă de la îndrăgita scriitoare Robin Hobb, o carte tradusă în premieră în România de la excentricul Douglas Adams și alte surprize pe care le anunțăm în curând.

Este dovedit științific: femeile sunt tari! Și dacă aveați dubii, cartea Femei în știință. 50 de femei temerare care au schimbat lumea, de Rachel Ignotfski minunat ilustrată și educativă, aduce în prim plan contribuțiile a 50 de femei în domeniile științelor, tehnologiei, programării, ingineriei.

La editura Nemi pentru copii vor apărea cărți noi în seria Istoria povestită copiilor, de Simona Antonescu, ilustrată de Alexia Udriște, avându-le ca personaje centrale pe Litovoi, Regina Maria și Mircea cel Bătrân, un nou roman al scriitorului Michael Morpurgo: Un vultur în zăpadă, precum și o poveste fascinantă de la Cressida Cowell, autoarea seriei Cum să-ți dresezi dragonulWizards of Once, câștigătoare a prestigiosului Blue Peter Book Award.  Pentru micii exploratori, Adrian Șonka prezintă Ghidul micului astronom prin Univers, o carte cu mult umor și multe informații inedite pentru cei interesați de misterele Universului. De Crăciun, cărțile de pus sub brad vor fi Father Christmas, de Matt Haig și 24 de povești de Crăciun, de Brigitte Weninger și Eve Tharlet (autoarele seriei cu iepurașul Matei).

Posted in New

Iubirea mea desavarsita la Editura Trei


Turtle Alveston este o supraviețuitoare. Are paisprezece ani și îi place să cutreiere pădurile de pe coasta nordică a Californiei. Obișnuiește să meargă pe jos kilometri întregi și știe pe de rost toate râurile, lacurile și insulele stâncoase din împrejurimi. Dar, deși lumea ei exterioară e vastă, lumea ei interioară e mică și înșelătoare: după moartea mamei, Turtle a crescut izolată, subjugată de Martin, tatăl ei charismatic și chinuit. Viața ei socială e limitată la școală — unde evită interesul colegilor și profesorilor intruzivi — și la interacțiunea cu tatăl ei.
Într-o bună zi, Turtle face cunoștință cu Jacob, un licean plin de umor care în scurtă vreme ajunge s-o adore. Pentru prima oară, lumea exterioară începe să se limpezească pentru Turtle — viața ei cu Martin nu e sănătoasă și nu mai poate continua. Mânată de experiența dragostei și a celei dintâi prietenii autentice, Turtle începe să caute o scăpare, folosindu-se tocmai de tehnicile de supraviețuire învățate de la părintele ei.
Oare va reuși Turtle să evadeze și să-și croiască o nouă viață?

“Turtle Alveston, adolescenta de paisprezece ani, este o creație desăvârșită, iar tatăl ei este cel mai credibil monstru uman produs de literatură după Harry Powell din Noaptea vânătorului. Cuvântul «capodoperă» s-a demonetizat din pricina folosirii excesive, dar Iubirea mea desăvârșită chiar este o capodoperă.” – Stephen King

“O carte ciudată și impresionantă care ridică întrebări esențiale despre abuz și despre civilizație pe fundalul naturii sălbatice a Californiei.” – The Washington Post

“Un roman teribil de întunecat, uneori insuportabil, dar cu o scriitură absolut remarcabilă.” – Le Point

Posted in Must read, New

Editura Nemira publică una dintre cele mai citite scriitoare din Turcia de azi – Ayșe Kulin

ayse-kulin---ultimul-tren-spre-istanbul_c1

Romanul Ultimul tren spre Istanbul, de Ayşe Kulin, apare la editura Nemira, în colecția Damen Tango. Tradusă în 23 de limbi, recompensată cu Premiul Roma în Italia și Premiul pentru Cel mai bun roman acordat de comunitatea evreiască din Consiliul European, cartea este o combinație fermecătoare de roman de dragoste, roman istoric și roman de război. 

Selva, fiica unui conducător otoman, pleacă la Paris să înceapă o nouă viață cu Rafael, soțul ei, fiul arătos al unui medic evreu. Numai că Franța e invadată de naziști. În timp, cei doi îndrăgostiți aflați în exil descoperă că nimic – nici războiul, nici politica și nici măcar religia – nu poate desface legăturile de familie. Împreună străbat un continent măcinat de conflicte, suspiciuni și violențe. În căutarea libertății, riscă tot. De la Ankara la Paris, Cairo și Berlin, Ultimul tren spre Istanbul este o cuceritoare poveste de dragoste și o lecție despre cum să-ți urmezi propriul drum.

„Ayşe Kulin a scris un roman strălucit folosind metodele romanului istoric. Povestea ei, cuprinzând mai multe fire narative, bogată în personaje, arată o mare abilitate. Te ține cu sufletul la gură până la sfârșit și merită o ecranizare. Se recomandă călduros!“ Historical Novel Review

Ayse Kulin 2 credit Everest Yayinlari

Ayşe Kulin este una dintre cele mai citite autoare din Turcia de azi. Volumele ei s-au vândut în milioane de exemplare datorită artei sale de a scrie povești captivante despre complexitatea vieții umane. Printre romanele sale, care au fost traduse în multe țări, se numără Trandafirul de la Sarajevo, Dragostea în exil, sau Fără țară. Autoarea, care locuiește la Istanbul împreună cu familia, are o bună experiență și în domeniul cinematografiei, semnând numeroase scenarii de film și emisiuni de televiziune.

Ayse Kulin 1 credit Everest Yayinlari

Fragment in avanpremiera

 

După ce își împărtășiră noutăţile, conversaţia stagnă brusc. De-abia atunci Macit observă cercurile întunecate de sub ochii Selvei. În lumina de apus, văzu ce palidă și trasă la faţă era. Purta pardesiul verde pe care Macit îl știa atât de bine, dovadă că nu își permisese unul nou aici, la Paris. Aceasta era fiica pașei Fazıl Reșat! Cea născută sub o stea norocoasă! Ce lucruri face omul din dragoste! Macit nu putu să nu se întrebe dacă Sabiha s-ar fi purtat la fel de curajos, în caz că părinţii ei nu l-ar fi plăcut. Nu era convins că voia să știe răspunsul. Poate că Sabiha nu ar fi ales o viaţă plină de lipsuri, în schimbul dragostei. S-ar mai fi măritat cu el, dacă nu ar fi fost musulman? Dacă ar fi fost armean, de exemplu. Nu, nici într-un milion de ani! Fără îndoială, familia lui, una dintre cele mai vechi și respectate din Istanbul, precum și educaţia pe care o primise și perspectiva unei cariere frumoase contribuiseră la alegerea ei. Dar de ce să fie dezamăgit? Nu făcuse el însuși alegeri similare? Nu era Sabiha o fată frumoasă, inteligentă și cultivată? Crescută într-o familie respectabilă și obișnuită cu traiul îndestulat? Își amintea sfatul înţelept pe care Sabiha i-l dăduse surorii ei, pe vremea aceea, când Selva era îndrăgostită nebunește. Nu prea avusese efect, dar asta era irelevant.

– Dragostea e ca o flacără, în cele din urmă se stinge, îi spusese Sabiha. Și ce-o să faci atunci, când o să-ţi vină, în sfârșit, mintea la cap și o să vrei să divorţezi de Rafo? Nu va fi un divorţ obișnuit! După asta, nimeni n-o să mai vrea să se însoare cu tine! O să ajungi fată bătrână!

– Fiindcă o să fiu considerată aruncătura unui soţ evreu, de-asta? Nu-ţi face griji, dragă soră, sunt sigură că, dacă flacăra „se stinge“, cum spui tu, prietenia noastră va supravieţui. O să fim și iubiţi, și cei mai

buni prieteni.

– Și dacă, Doamne ferește, i se întâmplă ceva lui Rafo? O să te întorci acasă drept soţia evreică, doamna Alfandari?

– Nici vorbă! N-o să mă întorc în casa tatălui nostru, care m-a renegat doar pentru că m-am îndrăgostit de un bărbat care nu e musulman! Cine știe, poate când o să se întâmple asta o să am deja copii, sau chiar nepoţi.

Când își dăduse seama că nu ajungea nicăieri cu Selva, Sabiha încercase să stea de vorbă cu tatăl lor.

– Vremurile s-au schimbat, tată. Nu mai există asemenea diferenţe. Te rog, nu face ceva ce ai putea regreta mai târziu! Te implor, tată, fii rezonabil! Gândește-te la nora lui Sami Pașa! E grecoaică, nu? Iar soţia lui Vecdi Bei e nemţoaică! Și oricum, dumneata ţi-ai făcut studiile în Europa, ar trebui să ai vederi mai largi!

– Dacă se mărită cu bărbatul acela, nu mai e fiica mea! Să uite că mi-a fost vreodată fiică!

– Dar tată… Cum să uite că e fiica dumitale?

Fazıl Pașa privise în zare, pe fereastră, și rostise ultimele lui vorbe pe tema respectivă:

– Vrei să spui „a fost“.

Îngrozitoarea situaţie, care răvășise familia, era o dramă ce dura nu de câteva zile sau luni, ci de ani întregi. Încercarea nereușită a lui Fazıl Pașa de a se sinucide nu o oprise pe Selva, care așteptase până când el se însănătoșise și apoi plecase la iubitul ei. Apoi, fusese rândul mamei lor să provoace agitaţie. Căzuse la pat, grav bolnavă, având permanent nevoie de îngrijire și atenţie. Fazıl Pașa refuza să iasă din casă. Familia se simţea atât de rușinată, că nu își putea privi prietenii în ochi. Incidentul nu le făcuse deloc bine, dar măcar acum știau cu toţii cine le erau prieteni adevăraţi. Chiar și unii pe care îi consideraseră apropiaţi îi bârfeau pe la spate. Pașa era învinovăţit fiindcă își educase fiicele la școli creștine, la fel ca mulţi dintre ei, de fapt.

Împreună cu copiii familiilor prietene, Sabiha și Selva fuseseră date la școala americană din Gedik. Făcuseră școala primară acolo, gimnaziul, la școala franceză, iar liceul, la colegiul american. Amândouă crescuseră vorbind fluent engleza și franceza. Macit își amintea cât de impresionat fusese, cu mulţi ani în urmă, când o văzuse prima dată pe logodnica lui citind în original poezii de Baudelaire și Byron. Până și mama lui, Domnul s-o odihnească, fusese impresionată.

– Așa o soţie i-ar trebui unui diplomat, comentase ea.

Vocea Selvei îl readuse la realitate, după ce se pierduse în gânduri.

– Turcia o să intre în război?

– Nu.

– Ești sigur?

– Facem tot ce putem ca să nu intre. Nu ne permitem un alt război, Selva.

– Macit… Vreau să te întreb ceva.

– Spune, te rog!

– Tata… O să mă ierte vreodată?

– Sincer să fiu, nu știu, Selva. Sora ta și cu mine am închis subiectul ăsta. Nu mai vorbim despre el.

– Chiar așa?

– Da. Ce mai e de spus?

– Chiar crezi asta, Macit?

Macit sorbi o înghiţitură de cafea, înainte să răspundă.

– Ce cred eu nu contează. Ai făcut ce ai vrut. Măcar ești fericită? A meritat toată tulburarea pe care ai stârnit-o?

– Mă deranjează atitudinea asta a ta. Vorbești de parcă nici nu l-ai cunoaște pe Rafo.

– Nu văd de ce te deranjează că spun adevărul. Pur și simplu n-ai vrut să asculţi pe nimeni. Ai mers înainte și ţi-ai tăiat toate legăturile. I-ai făcut să sufere pe mama ta, pe tatăl tău și pe Sabiha. Sper că a meritat. Cu toţii sperăm că n-o să regreţi niciodată.

– Îl iubesc mult de tot pe Rafo, Macit. Nu regret nimic, dar sunt foarte nefericită.

Lacrimile îi curgeau pe obraz. Macit îi luă între palmele lui mâinile tremurânde.

– Haide, Selva, nu ai de ce să fii nefericită, dacă îl iubești așa de mult. Gândește-te prin câte ai trecut, ca să fiţi împreună. Ești o fire puternică, ai știut întotdeauna ce vrei și ai avut curajul să-ţi aperi dorinţele. La

drept vorbind, cred că și tatăl tău știe asta. Poate nu te-a iertat încă, dar sunt sigur că, în sinea lui, te iubește și acum, din tot sufletul.

– Mi-e atât de dor de toţi…

– Timpul vindecă orice rană. Mai așteaptă puţin.

– Mă întreb cât, spuse Selva neliniștită.

Mai aveau timp? se gândi Macit. Timpul era ceva atât de preţios în vremurile astea! Mai ales în ultimele luni. La fel de preţios ca aurul. Nu ca să obţină timp venise delegaţia turcă la Paris? Președintele Inönü voia timp mai mult decât orice altceva. Timp să se gândească, timp să abată atenţia, timp să evite războiul. De fapt, la orice întrebare despre război, Inönü răspundea doar:

– Timpul va hotărî.

Așa că Macit îi dădu același răspuns cumnatei lui.

– Nu știu, Selva. Timpul va decide.

Își dădu seama că ajunsese să folosească tactici diplomatice în viaţa personală. Crezuse întotdeauna că lucrurile se puteau schimba cât ai clipi din ochi, cu rezultate neprevăzute. Dar în împrejurările actuale, Europa nu-și găsea consolarea în previziuni sau speranţe.

Înainte să se despartă de Selva, Macit îi strânse mâinile și o privi în ochi.

– Totul se poate schimba una-două, Selva. Dacă se întâmplă ceva și ești în pericol, trebuie să te întorci imediat acasă.

– Nu mă pot întoarce fără Rafo, Macit.

– Eu cred că ar trebui. E bărbat, poate să aibă grijă de el însuși.

– Am jurat să rămânem împreună toată viaţa. El nu ar vrea să se întoarcă. Știi prin ce a trecut, știi de câte jigniri a avut parte. Iar eu n-aș putea să-l părăsesc.

– Gândește-te bine! Nu avem decât o viaţă și ne-o hotărâm singuri.

– Încearcă să înţelegi, Macit! nu răspund doar pentru viaţa mea.

– Exact! Chiar și pe mare, femeile și copiii părăsesc primii vasul naufragiat.

– Nu înţelegi. Nu vorbesc numai despre Rafo.

Macit, care se ridicase să plece, se așeză din nou.

– Nu! Doar nu vrei să spui că…

– Ba da.

– Când?

– Anul viitor, la început.

– De ce nu mi-ai spus mai repede?

– Am sperat că o să-ţi dai seama.

Privind-o mai atent, Macit văzu, într-adevăr, că se îngrășase în jurul taliei și că avea sânii mai plini decât și-i amintea. Dar era trasă la faţă. Macit se gândi că era nebună să rămână însărcinată pe timp de război.

Mai degrabă refractar, îi făcu urările de bine.

– Vrei să-i spun Sabihăi? întrebă el.

– I-am scris deja, dar poate nu mi-a primit încă scrisoarea. Dacă te întorci mâine, poţi să le dai vestea. Dar aș prefera să o afle de la mine.

– Firește.

– I-am scris și mamei.

– Gândește-te bine, Selva, acum ai un motiv în plus să te întorci la Istanbul.

– Nu pot să-mi cresc copilul fără tată. Nu-ţi face griji, Macit. Și Rafo crede că e primejdios să rămânem aici. Are câteva propuneri să lucreze undeva la ţară. S-ar putea să plecăm din Paris într-o lună.

În cele din urmă, Rafo și Selva reușiseră să plece de la Paris și să se mute la Marsilia. Dar la ce bun? Umbra nazistă coborâse și acolo. Ca să salveze sudul Franţei de invazie, guvernul nou format al mareșalului Pétain îi sacrificase pe evreii francezi, sperând să se înţeleagă cu Hitler. Treptat, evreii francezi, care speraseră că vor trece neobservaţi mutându- se în zone izolate, începură să-și dea seama că se înșelaseră. Germanii ajungeau peste tot, precum fumul. Devenise imposibil să fugi de ei.

Rafo lucra la Marsilia cu un prieten farmacist. Mama Selvei vânduse la licitaţie un inel cu diamant și, fără ca Fazıl Pașa să știe, îi trimisese banii fetei. Rafo îi investise în afacerea prietenului său, farmacistul. El și Selva locuiau într-o mansardă, vizavi de farmacie. Selva dădea lecţii de pian și de engleză și avea ca eleve trei fetiţe din vecini. Reușiseră să-și facă și câţiva prieteni. Dar cea mai bună prietenă a Selvei rămânea

sora ei. Îi scria Sabihăi în fiecare zi, povestindu-i amănunţit viaţa lor. Sarcina mergea bine, nu avea greţuri dimineaţa. Se descurcau cu banii, dar trăiau la limită. Singurul lux pe care și-l permiseseră era telefonul, pe care îl instalaseră, ca surorile să poată ţine legătura. Chiar și așa însă, Rafo și Selva erau conștienţi că laţul se strângea în jurul lor. Selva auzise povești îngrozitoare, despre bărbaţi opriţi de poliţie și puși să-și dea jos pantalonii, ca să se vadă dacă erau circumciși. Din fericire, Rafo nu fusese supus unei asemenea umilinţe. Toţi prietenii lor îi credeau turci, fiindcă între ei vorbeau întotdeauna turcește. În martie, Selva ţinuse chiar și postul de Ramadan și se asigurase că toată lumea știa asta. Dar, în ciuda tuturor eforturilor, se temea că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.

 

 

Posted in Must read, New, Recenzie

Love Again by Kelly Elliott /Piatkus Books

img_7625

“Love Again”

By Kelly Elliott

Book review

Synopsis: Jonathon Turner is going to be the death of me.

Maybe not the death of me…but my panties for sure! They seem to disintegrate the moment he touches me. Looks at me. Smiles at me. Talks to me.

It’s more than physical. He’s breaking through an impenetrable wall.

There’s a problem though—he’s younger than me.

Six. Years. Younger.

Let’s not forget he’s also one of my brother’s best friends.

Oh, the other problem I forgot to mention…

I never wanted to fall in love again.

But you know what they say….never say never.

Love Again is Book four in the Cowboys and Angels Series.

I have been anxiously awaiting Waylynn’s story and I was quickly lost in her book. This book had all the feels! This is the 4th book in the series and you MUST start with Lost Love. I enjoyed her relationships with her family and I wanted to see what really happened to her, as we’ve only seen glimpses. And I wasn’t sure what she would be like. My heartfelt for her and all that she had been through. Although Jonathon was younger than her, it wasn’t as big of a deal as she made it. They fit together and I enjoyed watching their relationship evolve. Even though she’s the oldest of her siblings, her brothers take a protective stance. I enjoyed their family dynamics and while Waylynn is still licking her wounds, her family pushes her along and gives her the encouragement she needs. However, there are things they don’t know.

The Parker family is a close-knit family. Love how Waylynns brothers protect and stand up for her. Even with their good friend. And Jonathon is a dream. What an amazingly strong, swoon-worthy male character. (This is why what Kelly writes is so amazing, her male characters are perfect!!!). The way Jonathon stands beside Waylynn and is always there for her no matter what is awesome.

And of course, I love the stories inside the story. Seeing more of Steed and Paxton, Mitchell and Corine, and Wade and Amelia are fun. I can’t wait for Tripp, Cord and Trevor’s stories.

I love how realistic this book was and the emotions were intense. I loved that her family and Jonathon’s family rally around them when needed. I don’t want to spoil this book for you, but I do highly recommend it! Be prepared to not be able to put this book down!

Big thanks to Piatkus Books for the copy sent.