Posted in New

Clar de luna pe strada Nightingalela Editura Trei

Un roman din seria Pe strada Dublin, de la autoarea de bestselleruri New York Times 

Clar de lună pe strada Nightingale

„Extrem de senzual… De neratat.” USA Today

Logan și-a petrecut doi ani din viață plătind pentru greșelile pe care le-a făcut. Acum e gata pentru un nou început. Are un apartament superb, o slujbă care-i place și nenumărate femei care să-l facă să uite trecutul. Și o cucerire care-l înnebunește…
Grace a scăpat de familia ei dominatoare, mutându-se în alt oraș. Noua sa viață, menită să-i împlinească nevoile, e aproape perfectă. Mai trebuie doar să-l găsească pe Domnul Potrivit — sau cel puțin să reușească să-l ignore pe vecinul ei, Logan — un bărbat seducător, dar foarte insistent…
E hotărâtă să se țină departe de el, când un eveniment neașteptat îl transformă pe cuceritorul nestăpânit în bărbatul puternic și stabil pe care Grace îl căuta. Și tocmai când e pe cale să cedeze farmecelor lui, propriul ei trecut tulburat amenință să arunce în aer tot ce au reușit să construiască…

Posted in New

Toamna bogata in carti la Nemira si Nemi

Toamna 2018 aduce la editurile Nemira și Nemi multe noutăți în colecțiile consacrate, de la cele mai interesante voci din literatura străină contemporană și până la cele mai îndrăgite serii pentru copii.

Cea mai așteptată cartea e toamnei la Nemira este un nou thriller de excepție de la Stephen King – Frumoasele adormite: într-o colaborare spectaculoasă, cu fiul său, Owen, King pornește de la o premiză originală și incendiară: ce s-ar întâmpla dacă toate femeile ar dispărea, cuprinse de un somn din care nu se mai trezesc niciodată? O poveste în care Mister Mercedes se întâlnește cu Shawshank Redemption și o lectură ca un carusel.

Pentru cititorii de literatură străină contemporană:

Busola, de Mathias Enard, roman câștigător al premiului Goncourt, carte nocturnă și ca un pod între Occident și Orient, de  ieri și  de mâine, clădit pe inventarul secolelor de fascinație.

O logodnă foarte lungă, de Sébastien Japrisot, despre o noapte și o zi din iarna anului 1917 când cinci soldați azvârliți în Picardia înzăpezită, în tranșeele inamicului, se zbat să supraviețuiască dar și despre dragostea care ține vie speranța.

Un domn la Moscova, de Amor Towles, în curs de ecranizare cu marele Kenneth Branagh în rolul principal, o carte irezistibilă, filigranată și luxuriantă ca un ou Fabergé, care îți trezește nostalgia după epoca de aur a lui Tolstoi și Turgheniev.

Pentru cititoarele de povești de dragoste:

Ultimul tren spre Istanbul, de Ayșe Kulin – una dintre cele mai populare scriitoare din Turcia de azi – cartea tradusă în 23 de limbi este o combinație fermecătoare de roman de dragoste, roman istoric și roman de război.

Înainte de ploaie, de Dinah Jefferies – un amestec luxuriant și îmbătător de culoare, istorie și gusturi din India, cu o protagonistă puternică și independentă.

O zi în decembrie, de Josie Silver – numit de cititorii americani „un Love actually literar”, este o poveste de dragoste plină de ezitări.

Pentru cititorii de nonficțiune:

Un autoportret excepțional de la unul dintre cei mai faimoși, îndrăgiți și misterioși actori din istoria cinematografiei: Anthony Quinn, păcatul originar.

Istoria cuplurilor regale, de Jean-François Solnon – poveștile a 11 cupluri regale care au scris istoria împreună, din antichitate până în epoca modernă.

Pentru cititorii de science fiction&fantasy: vor apărea o serie nouă de la îndrăgita scriitoare Robin Hobb, o carte tradusă în premieră în România de la excentricul Douglas Adams și alte surprize pe care le anunțăm în curând.

Este dovedit științific: femeile sunt tari! Și dacă aveați dubii, cartea Femei în știință. 50 de femei temerare care au schimbat lumea, de Rachel Ignotfski minunat ilustrată și educativă, aduce în prim plan contribuțiile a 50 de femei în domeniile științelor, tehnologiei, programării, ingineriei.

La editura Nemi pentru copii vor apărea cărți noi în seria Istoria povestită copiilor, de Simona Antonescu, ilustrată de Alexia Udriște, avându-le ca personaje centrale pe Litovoi, Regina Maria și Mircea cel Bătrân, un nou roman al scriitorului Michael Morpurgo: Un vultur în zăpadă, precum și o poveste fascinantă de la Cressida Cowell, autoarea seriei Cum să-ți dresezi dragonulWizards of Once, câștigătoare a prestigiosului Blue Peter Book Award.  Pentru micii exploratori, Adrian Șonka prezintă Ghidul micului astronom prin Univers, o carte cu mult umor și multe informații inedite pentru cei interesați de misterele Universului. De Crăciun, cărțile de pus sub brad vor fi Father Christmas, de Matt Haig și 24 de povești de Crăciun, de Brigitte Weninger și Eve Tharlet (autoarele seriei cu iepurașul Matei).

Posted in New

Iubirea mea desavarsita la Editura Trei


Turtle Alveston este o supraviețuitoare. Are paisprezece ani și îi place să cutreiere pădurile de pe coasta nordică a Californiei. Obișnuiește să meargă pe jos kilometri întregi și știe pe de rost toate râurile, lacurile și insulele stâncoase din împrejurimi. Dar, deși lumea ei exterioară e vastă, lumea ei interioară e mică și înșelătoare: după moartea mamei, Turtle a crescut izolată, subjugată de Martin, tatăl ei charismatic și chinuit. Viața ei socială e limitată la școală — unde evită interesul colegilor și profesorilor intruzivi — și la interacțiunea cu tatăl ei.
Într-o bună zi, Turtle face cunoștință cu Jacob, un licean plin de umor care în scurtă vreme ajunge s-o adore. Pentru prima oară, lumea exterioară începe să se limpezească pentru Turtle — viața ei cu Martin nu e sănătoasă și nu mai poate continua. Mânată de experiența dragostei și a celei dintâi prietenii autentice, Turtle începe să caute o scăpare, folosindu-se tocmai de tehnicile de supraviețuire învățate de la părintele ei.
Oare va reuși Turtle să evadeze și să-și croiască o nouă viață?

“Turtle Alveston, adolescenta de paisprezece ani, este o creație desăvârșită, iar tatăl ei este cel mai credibil monstru uman produs de literatură după Harry Powell din Noaptea vânătorului. Cuvântul «capodoperă» s-a demonetizat din pricina folosirii excesive, dar Iubirea mea desăvârșită chiar este o capodoperă.” – Stephen King

“O carte ciudată și impresionantă care ridică întrebări esențiale despre abuz și despre civilizație pe fundalul naturii sălbatice a Californiei.” – The Washington Post

“Un roman teribil de întunecat, uneori insuportabil, dar cu o scriitură absolut remarcabilă.” – Le Point

Posted in Must read, New

Editura Nemira publică una dintre cele mai citite scriitoare din Turcia de azi – Ayșe Kulin

ayse-kulin---ultimul-tren-spre-istanbul_c1

Romanul Ultimul tren spre Istanbul, de Ayşe Kulin, apare la editura Nemira, în colecția Damen Tango. Tradusă în 23 de limbi, recompensată cu Premiul Roma în Italia și Premiul pentru Cel mai bun roman acordat de comunitatea evreiască din Consiliul European, cartea este o combinație fermecătoare de roman de dragoste, roman istoric și roman de război. 

Selva, fiica unui conducător otoman, pleacă la Paris să înceapă o nouă viață cu Rafael, soțul ei, fiul arătos al unui medic evreu. Numai că Franța e invadată de naziști. În timp, cei doi îndrăgostiți aflați în exil descoperă că nimic – nici războiul, nici politica și nici măcar religia – nu poate desface legăturile de familie. Împreună străbat un continent măcinat de conflicte, suspiciuni și violențe. În căutarea libertății, riscă tot. De la Ankara la Paris, Cairo și Berlin, Ultimul tren spre Istanbul este o cuceritoare poveste de dragoste și o lecție despre cum să-ți urmezi propriul drum.

„Ayşe Kulin a scris un roman strălucit folosind metodele romanului istoric. Povestea ei, cuprinzând mai multe fire narative, bogată în personaje, arată o mare abilitate. Te ține cu sufletul la gură până la sfârșit și merită o ecranizare. Se recomandă călduros!“ Historical Novel Review

Ayse Kulin 2 credit Everest Yayinlari

Ayşe Kulin este una dintre cele mai citite autoare din Turcia de azi. Volumele ei s-au vândut în milioane de exemplare datorită artei sale de a scrie povești captivante despre complexitatea vieții umane. Printre romanele sale, care au fost traduse în multe țări, se numără Trandafirul de la Sarajevo, Dragostea în exil, sau Fără țară. Autoarea, care locuiește la Istanbul împreună cu familia, are o bună experiență și în domeniul cinematografiei, semnând numeroase scenarii de film și emisiuni de televiziune.

Ayse Kulin 1 credit Everest Yayinlari

Fragment in avanpremiera

 

După ce își împărtășiră noutăţile, conversaţia stagnă brusc. De-abia atunci Macit observă cercurile întunecate de sub ochii Selvei. În lumina de apus, văzu ce palidă și trasă la faţă era. Purta pardesiul verde pe care Macit îl știa atât de bine, dovadă că nu își permisese unul nou aici, la Paris. Aceasta era fiica pașei Fazıl Reșat! Cea născută sub o stea norocoasă! Ce lucruri face omul din dragoste! Macit nu putu să nu se întrebe dacă Sabiha s-ar fi purtat la fel de curajos, în caz că părinţii ei nu l-ar fi plăcut. Nu era convins că voia să știe răspunsul. Poate că Sabiha nu ar fi ales o viaţă plină de lipsuri, în schimbul dragostei. S-ar mai fi măritat cu el, dacă nu ar fi fost musulman? Dacă ar fi fost armean, de exemplu. Nu, nici într-un milion de ani! Fără îndoială, familia lui, una dintre cele mai vechi și respectate din Istanbul, precum și educaţia pe care o primise și perspectiva unei cariere frumoase contribuiseră la alegerea ei. Dar de ce să fie dezamăgit? Nu făcuse el însuși alegeri similare? Nu era Sabiha o fată frumoasă, inteligentă și cultivată? Crescută într-o familie respectabilă și obișnuită cu traiul îndestulat? Își amintea sfatul înţelept pe care Sabiha i-l dăduse surorii ei, pe vremea aceea, când Selva era îndrăgostită nebunește. Nu prea avusese efect, dar asta era irelevant.

– Dragostea e ca o flacără, în cele din urmă se stinge, îi spusese Sabiha. Și ce-o să faci atunci, când o să-ţi vină, în sfârșit, mintea la cap și o să vrei să divorţezi de Rafo? Nu va fi un divorţ obișnuit! După asta, nimeni n-o să mai vrea să se însoare cu tine! O să ajungi fată bătrână!

– Fiindcă o să fiu considerată aruncătura unui soţ evreu, de-asta? Nu-ţi face griji, dragă soră, sunt sigură că, dacă flacăra „se stinge“, cum spui tu, prietenia noastră va supravieţui. O să fim și iubiţi, și cei mai

buni prieteni.

– Și dacă, Doamne ferește, i se întâmplă ceva lui Rafo? O să te întorci acasă drept soţia evreică, doamna Alfandari?

– Nici vorbă! N-o să mă întorc în casa tatălui nostru, care m-a renegat doar pentru că m-am îndrăgostit de un bărbat care nu e musulman! Cine știe, poate când o să se întâmple asta o să am deja copii, sau chiar nepoţi.

Când își dăduse seama că nu ajungea nicăieri cu Selva, Sabiha încercase să stea de vorbă cu tatăl lor.

– Vremurile s-au schimbat, tată. Nu mai există asemenea diferenţe. Te rog, nu face ceva ce ai putea regreta mai târziu! Te implor, tată, fii rezonabil! Gândește-te la nora lui Sami Pașa! E grecoaică, nu? Iar soţia lui Vecdi Bei e nemţoaică! Și oricum, dumneata ţi-ai făcut studiile în Europa, ar trebui să ai vederi mai largi!

– Dacă se mărită cu bărbatul acela, nu mai e fiica mea! Să uite că mi-a fost vreodată fiică!

– Dar tată… Cum să uite că e fiica dumitale?

Fazıl Pașa privise în zare, pe fereastră, și rostise ultimele lui vorbe pe tema respectivă:

– Vrei să spui „a fost“.

Îngrozitoarea situaţie, care răvășise familia, era o dramă ce dura nu de câteva zile sau luni, ci de ani întregi. Încercarea nereușită a lui Fazıl Pașa de a se sinucide nu o oprise pe Selva, care așteptase până când el se însănătoșise și apoi plecase la iubitul ei. Apoi, fusese rândul mamei lor să provoace agitaţie. Căzuse la pat, grav bolnavă, având permanent nevoie de îngrijire și atenţie. Fazıl Pașa refuza să iasă din casă. Familia se simţea atât de rușinată, că nu își putea privi prietenii în ochi. Incidentul nu le făcuse deloc bine, dar măcar acum știau cu toţii cine le erau prieteni adevăraţi. Chiar și unii pe care îi consideraseră apropiaţi îi bârfeau pe la spate. Pașa era învinovăţit fiindcă își educase fiicele la școli creștine, la fel ca mulţi dintre ei, de fapt.

Împreună cu copiii familiilor prietene, Sabiha și Selva fuseseră date la școala americană din Gedik. Făcuseră școala primară acolo, gimnaziul, la școala franceză, iar liceul, la colegiul american. Amândouă crescuseră vorbind fluent engleza și franceza. Macit își amintea cât de impresionat fusese, cu mulţi ani în urmă, când o văzuse prima dată pe logodnica lui citind în original poezii de Baudelaire și Byron. Până și mama lui, Domnul s-o odihnească, fusese impresionată.

– Așa o soţie i-ar trebui unui diplomat, comentase ea.

Vocea Selvei îl readuse la realitate, după ce se pierduse în gânduri.

– Turcia o să intre în război?

– Nu.

– Ești sigur?

– Facem tot ce putem ca să nu intre. Nu ne permitem un alt război, Selva.

– Macit… Vreau să te întreb ceva.

– Spune, te rog!

– Tata… O să mă ierte vreodată?

– Sincer să fiu, nu știu, Selva. Sora ta și cu mine am închis subiectul ăsta. Nu mai vorbim despre el.

– Chiar așa?

– Da. Ce mai e de spus?

– Chiar crezi asta, Macit?

Macit sorbi o înghiţitură de cafea, înainte să răspundă.

– Ce cred eu nu contează. Ai făcut ce ai vrut. Măcar ești fericită? A meritat toată tulburarea pe care ai stârnit-o?

– Mă deranjează atitudinea asta a ta. Vorbești de parcă nici nu l-ai cunoaște pe Rafo.

– Nu văd de ce te deranjează că spun adevărul. Pur și simplu n-ai vrut să asculţi pe nimeni. Ai mers înainte și ţi-ai tăiat toate legăturile. I-ai făcut să sufere pe mama ta, pe tatăl tău și pe Sabiha. Sper că a meritat. Cu toţii sperăm că n-o să regreţi niciodată.

– Îl iubesc mult de tot pe Rafo, Macit. Nu regret nimic, dar sunt foarte nefericită.

Lacrimile îi curgeau pe obraz. Macit îi luă între palmele lui mâinile tremurânde.

– Haide, Selva, nu ai de ce să fii nefericită, dacă îl iubești așa de mult. Gândește-te prin câte ai trecut, ca să fiţi împreună. Ești o fire puternică, ai știut întotdeauna ce vrei și ai avut curajul să-ţi aperi dorinţele. La

drept vorbind, cred că și tatăl tău știe asta. Poate nu te-a iertat încă, dar sunt sigur că, în sinea lui, te iubește și acum, din tot sufletul.

– Mi-e atât de dor de toţi…

– Timpul vindecă orice rană. Mai așteaptă puţin.

– Mă întreb cât, spuse Selva neliniștită.

Mai aveau timp? se gândi Macit. Timpul era ceva atât de preţios în vremurile astea! Mai ales în ultimele luni. La fel de preţios ca aurul. Nu ca să obţină timp venise delegaţia turcă la Paris? Președintele Inönü voia timp mai mult decât orice altceva. Timp să se gândească, timp să abată atenţia, timp să evite războiul. De fapt, la orice întrebare despre război, Inönü răspundea doar:

– Timpul va hotărî.

Așa că Macit îi dădu același răspuns cumnatei lui.

– Nu știu, Selva. Timpul va decide.

Își dădu seama că ajunsese să folosească tactici diplomatice în viaţa personală. Crezuse întotdeauna că lucrurile se puteau schimba cât ai clipi din ochi, cu rezultate neprevăzute. Dar în împrejurările actuale, Europa nu-și găsea consolarea în previziuni sau speranţe.

Înainte să se despartă de Selva, Macit îi strânse mâinile și o privi în ochi.

– Totul se poate schimba una-două, Selva. Dacă se întâmplă ceva și ești în pericol, trebuie să te întorci imediat acasă.

– Nu mă pot întoarce fără Rafo, Macit.

– Eu cred că ar trebui. E bărbat, poate să aibă grijă de el însuși.

– Am jurat să rămânem împreună toată viaţa. El nu ar vrea să se întoarcă. Știi prin ce a trecut, știi de câte jigniri a avut parte. Iar eu n-aș putea să-l părăsesc.

– Gândește-te bine! Nu avem decât o viaţă și ne-o hotărâm singuri.

– Încearcă să înţelegi, Macit! nu răspund doar pentru viaţa mea.

– Exact! Chiar și pe mare, femeile și copiii părăsesc primii vasul naufragiat.

– Nu înţelegi. Nu vorbesc numai despre Rafo.

Macit, care se ridicase să plece, se așeză din nou.

– Nu! Doar nu vrei să spui că…

– Ba da.

– Când?

– Anul viitor, la început.

– De ce nu mi-ai spus mai repede?

– Am sperat că o să-ţi dai seama.

Privind-o mai atent, Macit văzu, într-adevăr, că se îngrășase în jurul taliei și că avea sânii mai plini decât și-i amintea. Dar era trasă la faţă. Macit se gândi că era nebună să rămână însărcinată pe timp de război.

Mai degrabă refractar, îi făcu urările de bine.

– Vrei să-i spun Sabihăi? întrebă el.

– I-am scris deja, dar poate nu mi-a primit încă scrisoarea. Dacă te întorci mâine, poţi să le dai vestea. Dar aș prefera să o afle de la mine.

– Firește.

– I-am scris și mamei.

– Gândește-te bine, Selva, acum ai un motiv în plus să te întorci la Istanbul.

– Nu pot să-mi cresc copilul fără tată. Nu-ţi face griji, Macit. Și Rafo crede că e primejdios să rămânem aici. Are câteva propuneri să lucreze undeva la ţară. S-ar putea să plecăm din Paris într-o lună.

În cele din urmă, Rafo și Selva reușiseră să plece de la Paris și să se mute la Marsilia. Dar la ce bun? Umbra nazistă coborâse și acolo. Ca să salveze sudul Franţei de invazie, guvernul nou format al mareșalului Pétain îi sacrificase pe evreii francezi, sperând să se înţeleagă cu Hitler. Treptat, evreii francezi, care speraseră că vor trece neobservaţi mutându- se în zone izolate, începură să-și dea seama că se înșelaseră. Germanii ajungeau peste tot, precum fumul. Devenise imposibil să fugi de ei.

Rafo lucra la Marsilia cu un prieten farmacist. Mama Selvei vânduse la licitaţie un inel cu diamant și, fără ca Fazıl Pașa să știe, îi trimisese banii fetei. Rafo îi investise în afacerea prietenului său, farmacistul. El și Selva locuiau într-o mansardă, vizavi de farmacie. Selva dădea lecţii de pian și de engleză și avea ca eleve trei fetiţe din vecini. Reușiseră să-și facă și câţiva prieteni. Dar cea mai bună prietenă a Selvei rămânea

sora ei. Îi scria Sabihăi în fiecare zi, povestindu-i amănunţit viaţa lor. Sarcina mergea bine, nu avea greţuri dimineaţa. Se descurcau cu banii, dar trăiau la limită. Singurul lux pe care și-l permiseseră era telefonul, pe care îl instalaseră, ca surorile să poată ţine legătura. Chiar și așa însă, Rafo și Selva erau conștienţi că laţul se strângea în jurul lor. Selva auzise povești îngrozitoare, despre bărbaţi opriţi de poliţie și puși să-și dea jos pantalonii, ca să se vadă dacă erau circumciși. Din fericire, Rafo nu fusese supus unei asemenea umilinţe. Toţi prietenii lor îi credeau turci, fiindcă între ei vorbeau întotdeauna turcește. În martie, Selva ţinuse chiar și postul de Ramadan și se asigurase că toată lumea știa asta. Dar, în ciuda tuturor eforturilor, se temea că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.

 

 

Posted in Must read, New, Recenzie

Love Again by Kelly Elliott /Piatkus Books

img_7625

“Love Again”

By Kelly Elliott

Book review

Synopsis: Jonathon Turner is going to be the death of me.

Maybe not the death of me…but my panties for sure! They seem to disintegrate the moment he touches me. Looks at me. Smiles at me. Talks to me.

It’s more than physical. He’s breaking through an impenetrable wall.

There’s a problem though—he’s younger than me.

Six. Years. Younger.

Let’s not forget he’s also one of my brother’s best friends.

Oh, the other problem I forgot to mention…

I never wanted to fall in love again.

But you know what they say….never say never.

Love Again is Book four in the Cowboys and Angels Series.

I have been anxiously awaiting Waylynn’s story and I was quickly lost in her book. This book had all the feels! This is the 4th book in the series and you MUST start with Lost Love. I enjoyed her relationships with her family and I wanted to see what really happened to her, as we’ve only seen glimpses. And I wasn’t sure what she would be like. My heartfelt for her and all that she had been through. Although Jonathon was younger than her, it wasn’t as big of a deal as she made it. They fit together and I enjoyed watching their relationship evolve. Even though she’s the oldest of her siblings, her brothers take a protective stance. I enjoyed their family dynamics and while Waylynn is still licking her wounds, her family pushes her along and gives her the encouragement she needs. However, there are things they don’t know.

The Parker family is a close-knit family. Love how Waylynns brothers protect and stand up for her. Even with their good friend. And Jonathon is a dream. What an amazingly strong, swoon-worthy male character. (This is why what Kelly writes is so amazing, her male characters are perfect!!!). The way Jonathon stands beside Waylynn and is always there for her no matter what is awesome.

And of course, I love the stories inside the story. Seeing more of Steed and Paxton, Mitchell and Corine, and Wade and Amelia are fun. I can’t wait for Tripp, Cord and Trevor’s stories.

I love how realistic this book was and the emotions were intense. I loved that her family and Jonathon’s family rally around them when needed. I don’t want to spoil this book for you, but I do highly recommend it! Be prepared to not be able to put this book down!

Big thanks to Piatkus Books for the copy sent.

Posted in Exclusiv, New

Fragment Fandom de Anna Day la Editura Rao

Crezi că merită să mori pentru o fantezie?

Cum ar fi să te trezești că ești Katniss (Jocurile foamei)? Sună tentant, nu? Dar realizezi repede că nu știi să tragi cu arcul, să te cațări în copaci și că nu stăpânești nicio tehnică de supraviețuire. Nu e cazul să intri în panică, poți oricînd să revii acasă, în lumea reală și să te întorci la statutul tău comod de fan care-și admiră eroii de departe. Dar dacă acest lucru nu ar fi posibil? Asta i se întâmplă lui Violet, care pătrunde în lumea la care visa. Ea îi ia locul eroinei favorite, cu tot ce presupune asta: aventuri, dragoste, dramă. Însă tânăra află că iubește ordinea și lucrurile previzibile mai mult decât se aștepta. Ea se descoperă pe sine, află că vrea să simtă că e vie și adevărată. Fantezie periculoasă este romanul de debut al Annei Day. Apărut în ianuarie la editura britanică Chicken House, cartea a înregistrat una dintre cele mai mari viteze de vânzare a titlului pe plan internațional. Astfel, pe parcursul anului 2018, aceasta va apărea  în Australia, Brazilia, Canada, China, Cehia, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Italia, Israel, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Russia, Spania, Suedia, Turcia, Statele Unite.

snapseed

Fragment

Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
Pentru Ellie şi Charlie
Prolog
Peste exact o săptămână, voi atârna în ştreang.
Voi fi spânzurată pentru prietenii mei, familia mea și, mai presus de orice, pentru dragoste. Un gând care
oferă surprinzător de puţină alinare când mă gândesc la sfoara care se va strânge în jurul gâtului meu, la
picioarele care‑mi vor atârna căutând pământul solid, la mâinile mele zbătându‑se… dansând suspendate
în aer.
Azi‑dimineaţă nu știam nimic. Azi‑dimineaţă eram la Comic Con1
, inhalând mirosul de hotdog, de
transpiraţie și de parfum, privind cu nesaţ costumele viu colorate, bliţurile aparatelor de fotografiat,
tobele și viorile. Iar ieri eram la școală, stresându‑mă cu niște tâmpenii de prezentări la engleză și dorindu
‑mi să mă aflu în altă parte. Ai grijă ce‑ţi dorești, pentru că uneori realitatea chiar e nasoală.
CAPITOLUL 1
Încep să mă ridic, realizez că fusta lungă mi s‑a lipit de coapse și dezlipesc ușor bumbacul de pe piele.
– Hai că poţi, îmi șoptește Katie.
Nu răspund. De ce m‑oi fi oferit pentru tâmpenia asta de prezentare? Vorbitul în public nu e nici pe
departe punctul meu forte. Să fim serioși, orice trebuie făcut în public nu e punctul meu forte.
– Oricând ești gata, Violet, spune domnișoara Thompson.
Mai trag o dată de materialul fustei și merg în faţa clasei. Deodată, mă simt foarte mică, de parcă toţi
colegii mei ar arunca din ochi raze care micșorează. Violet, micșorându‑se. Gândul mă face să râd, așa că
acum par și descumpănită, și agitată.
Domnișoara Thompson îmi zâmbește de la biroul ei care abia se mai ţine.

1 Comic Con – convenţie pentru fanii benzilor desenate şi ai genului science‑fiction (n.tr.)
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– Deci, Violet, spune‑ne despre romanul tău preferat, care este…?
– Dansul pe eșafod, de Sally King, zic eu.
Un mormăit colectiv vine dinspre băieţii aflaţi în ultimul rând, însă este doar o dezamăgire simulată. I‑am
văzut la cinema, acum mai puţin de‑un an, când s‑a lansat ecranizarea și, din câte‑mi amintesc, toţi au
plecat de acolo cu ochii suspect de roşii. Trag adânc aer în piept și încep să vorbesc.
– Odată ca niciodată, trăia o specie cunoscută sub numele de oameni. Aceştia erau foarte inteligenţi și
ambiţioși, dar erau și lacomi; sufereau de o lăcomie care ajungea până la obsesia continuă pentru
perfecţiune – corpul perfect, mintea perfectă și viaţa perfectă. La sfârșitul secolului XX, obsesia aceasta a
generat primul val de oameni îmbunătăţiţi genetic.
Mă opresc, ca să punctez dramatismul, și privesc spre clasă. Speram să îi găsesc captivaţi, privindu‑mă cu
ochii măriţi de curiozitate; în schimb, ei par pe jumătate adormiţi.
– OIM. Oameni îmbunătăţiţi genetic. Înalţi, puternici, arătoși, având coeficientul de inteligenţă peste 130.
N‑a durat mult până când OIM‑ii s‑au mutat în zone frumoase de la ţară, numite Pășuni, zone în care nu
existau boli și nici infracţionalitate.
Îmi mut greutatea de pe un picior pe altul, îmi dau părul de pe ochi și alung gândul ăla exasperant, dintr‑
o parte întunecată și nefolosită a creierului meu, care îmi spune că mă fac de râs.
– Dar cum rămâne cu oamenii neîmbunătăţiţi genetic? Oamenii normali, ca mine și ca voi? Ei au ajuns să
fie cunoscuţi sub denumirea de Imperfecţi. Imperfecţii, blocaţi în vechile orașe – Londra, Manchester,
Paris, Moscova –, unde duceau o viaţă plină de boli și de infracţionalitate, închişi în spatele unor ziduri
kilometrice, şerpuitoare, şi obligaţi să se supună, prin bombardamente neîncetate. Doar cei mai puternici
și mai capabili Imperfecţi puteau pătrunde pe Pășuni, unde îi slujeau pe OIM‑i.
Cuvântul „om“ nu mai era rostit… devenise interzis.
Erau doar OIM‑i și Imperfecţi…
– Deci, eu sunt un Imperfect, intervine Ryan Bell, din spatele clasei. Asta zici?
Perfect! Exact ce‑mi trebuia, un agitator. Și mi‑ar fi plăcut să am tupeul să‑i spun că el ar trebui să știe,
după ce a stat cu șerveţelele lipite de nas, timp de două ore, cât a durat filmul.
– Tacă‑ţi gura, Bell, prostănacule, zice Katie.
Părul ei roșu formează un arc perfect când se întoarce și‑l privește în ochi. Nu‑i văd trăsăturile, dar știu
că‑i aruncă privirea aia, când își îngustează ochii verzi ca mazărea și strânge buzele.
– Nu‑i nimic imperfect la mine, zice Ryan.
Katie scoate un zgomot ciudat, ceva între râs și tușit.
Domnișoara Thompson se încruntă.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– Ryan, cred că Violet încearcă să spună că toţi suntem Imperfecţi. Asta dacă nu cumva oi fi tu vreun
superom din viitor, lucru de care chiar mă îndoiesc.
Respiră adânc. Ignoră buzele amorţite.
– Ca să se asigure de continua subjugare a Imperfecţilor, OIM‑ii se adunau în fiecare săptămână în
amfiteatre mari și urmăreau cum Imperfecţii erau spânzuraţi; un eveniment pe care îl numeau Dansul pe
eșafod. Dar unii Imperfecţi refuzau să‑și accepte soarta și formaseră o grupare rebelă, hotărâtă să
reintroducă drepturile de bază ale Imperfecţilor. Liderul grupării se numea Thorn.
Scotocesc prin hârtiile mele și‑i găsesc poza. Un cadru din film. Domnișoara Thompson trage poza dintre
degetele mele umede și o prinde pe perete. Imaginea lui Thorn nu reușește să‑i redea puterea și
determinarea. Așa mic, arată doar ca un fel de sclav‑pirat‑erou de acţiune, îmbrăcat din cap până‑n
picioare în piele neagră și cu un plasture pentru ochi care‑i traversează faţa rafinată.
– Thorn clocise un plan elaborat, prin care să pună mâna pe secretele guvernului OIM‑ilor, aşa că îi rugă
pe doi dintre cei mai de încredere oameni ai lui să recruteze o tânără Imperfectă.
Au recrutat‑o pe Rose. Rose. Eroina acestei povești. Înflăcărată, impulsivă, curajoasă. În fiecare zi, fără
excepţie, îmi doream să fiu ca ea. Și până acum, iată cât reușeam…
Înflăcărare: Porecla mea este Violet, virgina.
Impulsivitate: Mi‑am petrecut două zile pregătind prezentarea asta.
Curaj: Faţa a început să‑mi transpire.
De fapt, singurul lucru pe care îl avem în comun este pielea deschisă la culoare și preferinţele în materie
de bărbaţi. Schiţez din cap un gest de aprobare către domnișoara Thompson, care înţelege semnul și se
deplasează până la tabla albă interactivă. Un videoclip de pe YouTube se lansează în acţiune – scena de
început a filmului. Camera e focalizată pe Rose, în timp ce aceasta se caţără pe zidul exterior al
amfiteatrului. Arată bestial, cu părul negru care‑i cade răvășit pe spate. Momentul în care ajunge în partea
de sus a zidului e însoţit de muzica însufleţitoare a viorilor.
Camera trece pe spectatorii din amfiteatru. O mulţime de OIM‑i și feţele lor frumoase, cerând sânge de
Imperfecţi. Nouă Imperfecţi condamnaţi sunt aduși pe o platformă din lemn, unde li se pune ștreangul în
jurul gâtului. Eu știu deja că urmează să fie eliberaţi în doar câteva momente și tot simt un sentiment de
neliniște în stomac. Arunc o privire cu coada ochiului la colegii mei. Chiar par îngrijoraţi, absorbiţi. În colţul
gurii mi se strecoară un zâmbet.
Președintele OIM‑ilor apare pe un ecran uriaș din spatele platformei și‑i prezintă pe Imperfecţii
condamnaţi, punctând presupusele acuzaţii: furt, viol, crimă. Camera se reîntoarce la Rose, care pozează
cu părul negru zbătându‑i‑se peste ochi – știe că Imperfecţii sunt vinovaţi doar de sărăcie și de foame.
Scoate o grenadă de la centură şi o duce la buze, apoi o aruncă spre mulţimea de dedesubt.
Videoclipul se sfârșește chiar înainte ca bomba să explodeze.
Mă întorc cu faţa către clasă, însufleţită de interesul lor subit.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– În timp ce OIM‑ii erau distrași de bombă, rebelii lansară o misiune de recuperare, salvându‑i din ștreang
pe Imperfecţii condamnaţi. Rose coborî tiptil de pe zid fără să fie detectată, asigurându‑și aprecierea în
ochii rebelilor. Aşa că Thorn a trimis‑o pe Rose în cea mai periculoasă misiune a rebelilor de până atunci:
misiunea Harper. Rose s‑a infiltrat pe proprietatea Harper, de pe Pășuni, prefăcându‑se a fi o servitoare
pentru stăpânul casei, Jeremy Harper, un reprezentant sus‑pus al OIM‑ilor. S‑a împrietenit repede cu fiul
lui Jeremy, aflând astfel informaţii secrete ale OIM‑ilor. Fiul lui Jeremy era un OIM pe nume Willow.
Willow. Principalul motiv pentru care‑mi doresc să fiu Rose. Și, deși mâinile încă‑mi tremură din cauza
adrenalinei care‑mi aleargă prin vene, continui să‑i ţin fotografia pentru ca întreaga clasă s‑o vadă. Pur
și simplu nu pot suporta ideea ca o piuneză să‑i străpungă faţa perfectă. M‑am holbat la poster ore întregi
și am memorat fiecare contur al trăsăturilor lui – pielea de culoarea caramelului și pomeţii. Aud câteva
fete oftând, apoi vreo două „uau‑uri“ urmate de o serie de chicote. Îi vâr imaginea înapoi în teancul de
notiţe, simţind cum un sentiment de posesivitate mușcă din mine.
– Spionajul și stabilirea de relaţii cu un OIM erau două infracţiuni care se pedepseau cu moartea pentru
orice Imperfect suficient de ghinionist încât să fie prins. Dar Willow era bun și frumos, iar Rose a realizat
repede că ameninţarea venea din forţa sentimentelor pe care le nutrea pentru el. Incapabilă să‑l trădeze,
a fugit din vilă fără să dezvăluie că făcea parte dintre rebeli. S‑a întors în orașul Imperfecţilor, informându
‑l pe Thorn că misiunea Harper fusese un eșec…
– Plictisitor, face Ryan.
– Ryan, te rog!sare domnișoara Thompson. Nu te mai trezi vorbind, ești în clasele terminale și am pretenţii
de la tine, spune ea, apoi se întoarce, zâmbind, cu faţa spre mine. Și cred că am ajuns la o răsturnare de
situaţie, un moment crucial, nu‑i așa, Violet?
Dau din cap, încuviinţând, și spun:
– Rose a fugit de la vilă ca să‑l protejeze, l‑a pus pe Willow înaintea rebelilor. A ales dragostea.
– Da. Un exemplu despre cum romanele comerciale și moderne încă urmează structura unei intrigi
tradiţionale… Continuă.
– Willow s‑a deghizat în Imperfect și a urmărit‑o pe Rose peste tot prin oraș, disperat s‑o recâștige. Dar
a fost capturat de rebeli și, în cele din urmă, a aflat de planul iniţial al lui Rose de a‑l trăda. Cu inima frântă
și ţinut prizonier, părea că‑și pierduse orice speranţă.
Rose i‑a spus însă că‑l iubea cu adevărat și au evadat amândoi din tabăra rebelă, hotărâţi să‑și croiască
o nouă viaţă împreună.
Totuși, uneori, dragostea nu învinge toate obstacolele. Au fost găsiţi de autorităţile OIM‑ilor, iar Rose a
fost dusă la Dansul pe eșafod, unde a fost acuzată de seducerea unui inocent băiat OIM.
Încă un videoclip de pe YouTube. Rose la Dansul pe eșafod, dar, de data asta, ea este cea care se află pe
platforma din lemn din faţa amfiteatrului, cu ștreangul în jurul gâtului, înconjurată de mulţimea de OIM‑
i însetată de sângele ei.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– OPRIȚI‑VĂ! exclamă Willow, sărind spectaculos pe scenă. Sunt Willow Harper și Imperfecta pe care vreţi
să o spânzuraţi are un nume. Rose. Și este cea mai curajoasă și mai bună persoană pe care am cunoscut‑
o. Imperfectă sau OIM, e om. Nu e nici seducătoare, nici infractoare. Este prietena mea cea mai bună și o
iubesc din toată inima. Se oprește, privindu‑i faţa hotărâtă. Te iubesc, Rose.
– Și eu te iubesc, răspunde ea printre lacrimi.
Știu ce urmează să se întâmple, bineînţeles că știu, dar tot simt greutatea lacrimilor pe genele de jos și o
nevoie copleșitoare de a pătrunde în acea imagine bidimensională și de a tăia funia.
Trapa de sub picioarele lui Rose se deschide. Trupul îi cade, iar picioarele i se zbat și i se lovesc într‑un
ultim dans. Videoclipul se oprește. Nimeni nu scoate o vorbă.
În cele din urmă, domnișoara Thompson rupe tăcerea.
– Ce punct culminant minunat a creat autorul! Dar cu siguranţă trebuie să existe un soi de deznodământ.
Dau din cap că da și trec la ultima pagină cu notiţe, boţită.
– Willow a coborât trupul lipsit de viaţă al lui Rose, udându‑i faţa cu lacrimile sale. A strigat plin de mânie
la OIM‑i pentru că au permis continuarea crimelor, susţinute de către guvern, și i‑a implorat să i se
alăture. OIM‑ii au fost atât de mișcaţi de această imagine tragică, încât au distrus cu totul eșafodul. În
sfârșit, Dansul pe eșafod a fost interzis. Moartea lui Rose a declanșat o revoluţie, iar Imperfecţii și OIM‑ii
și‑au spus unii altora oameni din nou. Pereţii par să‑mi absoarbă ultimele cuvinte și reușesc cumva să
înghit, chiar dacă am gura uscată. Din nou, tăcere. Mi‑aș fi dorit ca Alice să fie aici; ar fi bătut din palme și
ar fi strigat Bis! și toţi ceilalţi s‑ar fi luat după ea. Mă uit pentru o clipă la Katie. Îmi face semn cu ochiul.
Nu‑i chiar manifestarea publică de încurajare pe care mi‑o imaginam, dar tot mă face să mă simt bine.
– Mulţumesc, Violet, spune domnișoara Thompson, privindu‑mă peste rama ochelarilor. Ai avut o
prezentare foarte frumoasă.
– Mulţumesc, am vrut să mă ridic la înălţimea cărţii.
Domnișoara Thompson zâmbește.
– Îmi dau seama de asta după toate nuanţele pe care le‑ai folosit. Vom face din tine o scriitoare.
Mă îmbujorez, plină de încântare. Scrisul a fost întotdeauna chestia lui Alice – nici n‑am îndrăznit să visez
la asta până acum.
– Mulţumesc, domnișoară Thompson.
Lingușitoareo. Animăluţ de companie al profei ce ești, se șușotește din spatele clasei.
Mă întorc înapoi în bancă. Katie mă împunge și‑mi șoptește:
– A fost foarte bine.
Însă tot îi aud pe Ryan și pe complicii lui cum râd pe înfundate, cuvintele lor pierzându‑se unele într‑
altele, și încep să simt din nou cum îmi ard și mă furnică obrajii și nenorocitele de notiţe mi se tot lipesc
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
de palme. Rose nu s‑ar fi pierdut cu firea în halul ăsta. Am lăsat părul să‑mi cadă pe faţă ca un scut
întunecat și ondulat.
– Iată, deci, spune domnișoara Thompson. Am ascultat intriga a trei romane foarte diferite și am observat
totuși cum toate urmează, în mare, aceeași structură.
Sună clopoţelul, acompaniat de zgomotul de cărţi, stilouri și rucsacuri strânse la repezeală.
Katie mă ajută să dezlipesc hârtia de pe palmele‑mi umede.
– Frate, dar chiar iubești blestemata aia de carte.
– Mda.
– Să‑ţi fi văzut faţa când l‑ai pomenit pe Willow.
– Așa e faţa mea.
Flutură din gene.
– Dar Willow era bun și frumos, iar Violet – scuze, adică Rose – a realizat repede că ameninţarea cea mai
mare venea din partea hormonilor care nu‑i dădeau pace, spune ea ţuguindu‑şi buzele, ceea ce‑i făcu
pistruii de pe nas să se întindă.
– Tacă‑ţi fleanca!
Râd. Katie mă face mereu să râd. Întreaga tensiune mi se scurge din corp și reușesc, în cele din urmă, să
vâr notiţele în geantă, care se pierd prin dezordinea din ea. Katie s‑a mutat din Liverpool în Londra abia
vara trecută, deci nu ne știm de prea mult timp, dar între noi s‑a stabilit imediat o legătură. E amuzantă
și spune totul cu o faţă complet inexpresivă, folosind toate insultele alea care te fac să leşini de râs, cum
ar fi „scârnăvie“ și „nătăfleaţă“. Vorbește cu un ușor accent specific zonei Liverpool, care o face mereu să
pară că este cu picioarele pe pământ – odată, tata a numit‑o „Sarea pământului“. Totuși, arată de parcă
ar fi dintr‑un roman de Jane Austen, cu trăsăturile ei ca de păpușă și părul roșu‑deschis… De fapt, cântă
la violoncel. Singurul instrument pe care eu îl folosesc este Xbox‑ul.
– Nu‑ţi bate capul cu Bell, te place, zice ea.
– Mda, sigur. S‑a rușinat că eu și Alice l‑am prins bocind la cinematograf anul trecut.
– Haide, măi, doar știi că ești focoasă, spune ea, dându‑și părul pe spate.
Râd.
– Da. Transpir de parcă cine ştie ce‑am făcut.
– Doar pentru că nu ai un metru optzeci și părul blond, ca alţii.
Se referă la Alice. Nu răspund. E greu când prietena ta cea mai bună arată ca un supermodel. Un sâmbure
de invidie îmi încolţește
în inimă și mă urăsc pentru asta. Ne alăturăm gloatei de elevi de pe coridor, care se grăbesc să plece acasă.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
– Nu‑mi vine să cred că n‑ai citit încă Dansul pe eșafod; e ca un ritual de iniţiere.
Mulţimea îmi acoperă vocea și mă simt încă o dată neînsemnată.
– Păi, n‑am nevoie să știu. Ar trebui să avertizezi că dai detalii.
– Dar nici măcar n‑ai văzut filmul.
– Îţi spun încă o dată: avertizare pentru detalii nedorite.
Ne croim drum, lovind din coate, printr‑un grup de fete de clasa a noua, care nu par să știe regula nescrisă
de a se da din calea celor din clasele terminale.
Din întâmplare‑intenţionat, o calc pe picior pe o fată blondă.
– Da, dar Russell este extrem de potrivit. Vorbesc de Russell Jones, actorul care joacă rolul lui Willow.
– Serios? N‑ai zis niciodată asta. Uite‑o Alice.
Katie nu‑și pierde nicio clipă zâmbetul de pe faţă, dar se vede cum îi dispare veselia din ochi. Ca și mine,
a învăţat să‑și dea seama când se apropie Alice doar citind asta pe faţa celorlalţi. Fiecare mascul întoarce
privirea, fiecare fată tace și ridică din sprâncene.
Într‑o clipă, mulţimea se despică de parcă ar fi Marea Roșie, doar că acest Moise are picioare lungi și
bronzate, care înghit podeaua când se repede spre noi. Un zâmbet îi luminează faţa perfectă și ovală. A
avut mereu zâmbetul ăsta, încă de când am cunoscut‑o, în prima zi de școală primară – genul ăla de
zâmbet care te face s‑o ierţi pentru că e atât de frumoasă.
Se oprește brusc în mijlocul coridorului, încrezătoare că n‑o să fie împinsă de mulţime.
– Deci, cum a fost?
– A fost aiurea, zic eu.
Katie mă bate pe spate.
– Nu, a fost super.
– Mda, a fost o super‑aiureală, adaug eu.
Alice își vântură peste umăr părul deschis la culoare.
– Nu‑ţi bate capul, Vi, clar n‑au cum să înţeleagă frumuseţea din Dansul pe eșafod – niște filistini, zice și
apoi îi aruncă o privire plină de subînţeles lui Katie.
– Nu‑i ca și când ar fi un text de Shakespeare, mormăie Katie.
Alice oftează.
– Mi‑aș fi dorit să fiu în fosta clasă a domnişoareai Thompson, unde se fac mult mai multe chestii mișto
decât facem noi. Dezvoltarea acţiunii; aș fi putut să contribui şi eu cu ceva, spune ea.
Fandom – Fantezie periculoasă, Anna Day
Iubește să ne amintească faptul că este un star în ascensiune în ceea ce privește literatura fanfic2
. Scrie
tot felul de chestii noi bazate pe Dansul pe eșafod, se joacă pornind de la acest subiect și face personajele
să se plieze pe orice vrea ea. E ciudat că simte nevoia să facă asta când în viaţa reală e as la a‑i face pe
oameni să facă orice vrea ea – poate că tocmai în scris își perfecţionează arta. Îmi înghit din nou
ghemotocul ăla de invidie.
– Domnișoara Thompson a spus că Violet ar putea deveni scriitoare, nu‑i așa, Vi? rosteşte Katie.
Alice mă privește din nou și‑mi face cu ochiul.
– Prostii. Îţi lipsește imaginaţia; n‑ai face decât să rescrii iar și iar Dansul pe eșafod. Își aruncă un braţ pe
după umărul meu și mă strânge. Ceea ce, evident, e un lucru bun.
Mirosul părului ei – flori de cireș și citronelă – îmi umple nările. Deodată mă simt specială pentru că Alice
mă îmbrăţișează în public. Katie se uită la ceas.
– Fetelor, trebuie să plec. Am oră de violoncel, dar ne vedem mâine, bine?
– Comic Con, spunem eu și Alice la unison.
Ne uităm una la alta și zâmbim. Așteptăm momentul ăsta de câteva luni; vom avea ocazia să‑l cunoaștem
pe Russell. Willow. Iar mi se usucă gura și simt fluturașii de încântare în stomac, sentimentul ăla de parcă
pielea mi‑a fost frecată din senin cu prosopul.
– Mergem costumate în personajele din Dansul pe eșafod, bine? rosteşte Alice.
– Da, Nate își aranjează costumul de sărbătoare, zic eu.
Nate este frăţiorul meu și iubește Dansul pe eșafod mai mult decât mine, dacă asta ar fi posibil, iar mama
a insistat să‑l iau și pe el. Mersi, mamă.
Katie pleacă.
– Ne vedem mâine, fetelor, spune ea peste umăr.

2 Prescurtare pentru Fan Fiction, un tip de ficţiune scrisă de către fanii unor romane, filme, seriale TV etc., ale căror
personaje şi intrigi reprezintă punctul de plecare şi sursa de inspiraţie (n.tr.)

Posted in New

Obiecte ascutite editia de film

DE LA AUTOAREA BESTSELLERULUI NEW YORK TIMES
FATA DISPĂRUTĂ

NEW YORK TIMES BESTSELLER

Acum o miniserie HBO®, cu Amy Adams în rolul principal, de Jean-Marc Vallée – regizorul serialului Marile minciuni nevinovate, Jason Blum – producătorul filmului Get Out și Marti Noxon – una dintre creatoarele seriei de televiziune Unreal.

Obiecte ascuțite

După o scurtă internare într-un spital de psihiatrie, jurnalista de investigații Camille Preaker se confruntă cu o sarcină dificilă: trebuie să se întoarcă în orășelul unde a copilărit pentru a scrie despre moartea a două fete. Camille n a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotică și ipohondră și cu sora vitregă, pe care aproape că n o cunoaște: o fată atrăgătoare în vârstă de treisprezece ani, cu o putere ciudată asupra localnicilor. Acum, instalată în fosta ei cameră din conacul victorian al familiei, Camille își dă seama că se identifică prea mult cu victimele. Bântuită de propriii demoni, trebuie să dezlege puzzle ul psihologic al trecutului, dacă vrea să afle adevărul și să reziste întoarcerii acasă.

„O lectură provocatoare – creează dependență.” — Chicago Tribune

„Tulburător și ingenios.” — Washington Post

„O poveste cu totul originală… te fascinează și te înfioară totodată.” — People

„Mi am dat seama că mi era frică să citesc ultimele treizeci de pagini, dar nu mă puteam opri. După lec¬tură, povestea mi a rămas în cap, încolăcită și șuierând, ca un șarpe într o grotă. Obiecte ascuțite e un roman provocator, cu un stil tăios și observații pătrunzătoare.” — STEPHEN KING

„Într un stil narativ seducător, Gillian Flynn construiește vocea cinică și inteligentă a unei jurna¬liste de investigații cu un trecut tulburător. Autoarea își etalează talentul în portretele pe care le face figurilor feminine diabolice, bârfi¬toare și parvenite din orășelul de la granița statului Missouri. O explo-rare a unor crime întunecate și a unor minți și mai întunecate.” — BOOKLIST

Gillian Flynn s a născut în 1971, în Kansas City, Missouri. A obținut licența în literatură engleză și jurnalism la University of Kansas, după care și a luat masteratul în jurnalism la Northwestern University, Chicago. Timp de zece ani a scris pentru revista Entertainment Weekly. Cărțile lui Gillian Flynn au fost traduse în 41 de limbi. Autoarea locuiește la Chicago, împreună cu soțul și copiii.
La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut Fata dispărută, Locuri întunecate și După faptă și răsplată.
Fata dispărută a stat peste o sută de săptămâni pe lista de bestselleruri și a fost declarată una dintre cele mai bune cărți ale anului 2012 de către publicațiile People Magazine și New York Times. Adaptarea cinematografică din 2014, cu Ben Affleck și Rosamund Pike în rolu¬rile principale, a câștigat Hollywood Film Award.
Obiecte ascuțite a fost finalist la Edgar Award și primul roman care a obținut vre¬odată două premii Dagger în același an.
Locuri întunecate a fost declarată cea mai bună carte din 2009 de către publicația Publishers Weekly și a fost ecranizată în 2015, cu Charlize Theron în rolul principal.
După faptă și răsplată este o nuvelă câștigătoare a Edgar Award, ale cărei drepturi de ecranizare au fost achiziționate de Universal.